Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Edilul câmpului de cartofi
2011-09-13
5
Sorin Oprescu aşteaptă răbdător să treacă furtuna stârnită de gazonul spulberat în prima jumătate de oră sub picioarele fotbaliştilor. Marea serbare de inaugurare a stadionului Naţional Arena pe care acest primar „independent“ se pregătea să şi-o adjudece cu surle şi trâmbiţe, întru eternizarea lui în scaunul de edil-şef al Bucureştilor, s-a prăbuşit într-o mare ruşine naţională. Dar pentru care Oprescu nu se simte, ferească sfântu´!, vinovat. Deloc-deloc.

Ce, era să dea el ordin firului de iarbă să crească? După seara de pomină, când francezii au relatat nu despre o construcţie ultramodernă, ci despre „un câmp de cartofi“, o luncă plină cu „muşuroaie de cârtiţă“, Oprescu s-a spălat pe mâini, arătând cu degetul spre constructor şi spre fratele Oprişan, ales să pună gazon după ce mai pusese în urmă cu ceva timp şi, tot aşa, o făcuse lată. Dar ia să ne imaginăm că iarba ar fi rămas înfiptă cuminte în teren (un nonsens pentru fratele Oprişan) şi nu s-ar fi împrăştiat la fiecare pas al jucătorilor: nu s-ar fi cocoţat Oprescu în rolul de zeu al Capitalei?

N-ar fi mimat dăruirea plină de umilitate faţă de bucureşteanul, evident, de rând? Nu s-ar fi pupat popular cu ţâncii, babele şi fanii înrăiţi ai fotbalului? N-ar fi călărit nonstop platourile de televiziune, ca să înţeleagă până şi liberalii ce va să zică un primar „independent“? Deocamdată, şmecheria îi dictează să stea cu capul la cutie şi să aştepte clipa prielnică în care să reapară cinic, relaxat şi, evident, independent politic. El ştie că nu are adversar. Ştie că balivernele lui, „miştourile“, zicerile fără perdea au trecere în cartier. Ştie că joaca de-a băiatul din popor care locuieşte în lux, agrementată cu un cârnat lung cât casa, Moşi Crăciuni alergând bezmetici pe străzi, ceasuri de aur - toate pentru bucureşteni! - adună saci de voturi spre care se uită visătoare întreaga opoziţie reunită, în frunte cu adolescentul Ponta şi tânărul Antonescu.

Citeste si despre: Arena Nationala, gazonul arenei, Romania-Franta, sanse de calificare, inaugurarea oficiala.

TAGS :
Recomandari
Comentarii
Observator 2011-09-16
D-le John gandindu-ma ca esti bucurestean(eu sunt din provincie)cred ca l-ai votat pe acest primar de care acum esti nemultumit, iar daca nu l-ai votat as fi tare curios sa stiu care a fost alegerea dumitale,in caz contrar e recomandabil sa lasi pe altii sa vorbeasca!
John 2011-09-15
...la o prima vedere, cuvintul "edil" (vezi in diversele dictionare explicatiile seci) desemneaza o persoana care se ocupa de edificii, cladiri, drumuri, administratia unor lucrari publice, aprovizionare etc... adica, este un fel de functionar ales/investit sa faca diverse socoteli pentru localitatea/orasul/comunitatea din care face parte... ...la o privire mai profunda edilul este o persoana aleasa/investita care asuma o responsabilitate civica in numele si in fata cetatenilor localitatii/orasului/comunitatii... din acest punct de vedere, cetateanul obisnuit/onest este bucuros ca are pe cine sa se bazeze, in cine sa aiba incredere, pe cine sa traga la raspundere, care sa faca lucruri la care el ori nu se pricepe, ori nu vrea sa la faca, ori considera ca altcineva le poate face mai bine etc... si plateste bucuros pentru asta... ...din aceasta a doua perspectiva a folosi atributul "edil" pentru Sorin Oprescu este fraudulos... …si asta pentru ca Sorin Oprescu este un escroc profesional si politic… dar dotat cu inteligenta descurcarelii/capatuielii specifice poporului dimbovitean din care cu cinste face parte… viata de spital (pe vremea comunistilor sau dupa), l-a invatat multe despre oameni… si acum aplica ceea ce a invatat… pentru Oprescu Bucurestiul este un fel de spital comic… pentru ca, paradoxal, oamenii il iubesc… pentru ca este ca ei: "glumeste" despre lume si viata… cred ca, psihologic, inca prea multi dintre oameni dimboviteni, de la opinca la mitica, se identifica cu smecheria lui… numai ca de profitat, profita el... ei nefiind cetateni (cu atit mai putin onesti) nu au nici un fel de reprezentare despre comportamentul responsabil... nici in ceeea ce-i priveste, nici despre Oprescu...
DVasile 2011-09-14
Exista o solutie de administrat unui astfel de gazon- camp: Un insecticid pe baza de anti PSD, contra gandacului de Vrancea care sa fie administrat de un specialist din randul Parchetului.
bladd 2011-09-14
Intre timp, edilul a sugerat ca ar mai trebui dat inca vreun milion de euro pentru achizitionarea unui sistem de microclimat la nivelul peluzei. Banuiesc ca are in vedere cultiverea cartofilor in orice sezon, fie el fotbalistic sau nu.
m 2011-09-14
Rodica vrea sa-l acuze pe Oprescu ca acesta a intervenit pentru Oprisan si il cearta ca i-a stricat articolul pentru ca nu a intervenit. Noroc cu cartofii frantuzesti!
Total 5 comments.
1313
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.