Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



„Câte poţi tu, coane...“
2011-11-15
27

„Hai, tati, zi câte-ţi trebuie, cincizeci, o sută, câte vrei...“ Tati e S.O. Vântu, iar petentul care se mulţumeşte cu „cât poţi tu. Dar cât mai repede“, este poetul Mircea Dinescu.

„Hai, tati, zi câte-ţi trebuie, cincizeci, o sută, câte vrei...“ Tati e S.O. Vântu, iar petentul care se mulţumeşte cu „cât poţi tu. Dar cât mai repede“, este poetul Mircea Dinescu. 100.000 de euro e suma care, prin sfeteriseală de la Petromservice, ajunge ca „împrumut“ din buzunarul lui Vântu în cel al poetului.

Conversaţia celor doi, consemnată în referatul procurorilor, arată o sinceră şi tandră apropiere, cam aşa cum îşi imaginează făpturile romantice că ar fi fost cea între Titu Maiorescu şi Mihai Eminescu. Nu degeaba poetul-portofel Dinescu (numit astfel de un partener de-al său de afaceri) ne vorbea într-un trecut apropiat despre Vântu ca despre un soi de Maiorescu, un „literat fin“, „un cărturar“, căruia el nu ezita să-i încredinţeze spre citire operele lirice înainte de publicare. Amicul tuturor şi al oricui, de la Băsescu la Stolojan, Patriciu, Vântu şi Vanghelie (la a cărui zi a şi mestecat în oala cu ciorbă), Mircea Dinescu ştie să-şi tragă un ce profit de la oricine şi din orice; se spune că nu iese din casă şi nu deschide gura înainte de a-şi tocmi suma. Căci, nu-i aşa, ca orice om de stânga, are probleme: moşia de la Cetate, cele 100 ha de vie, plus alte şi alte acareturi.

Asta l-a şi făcut să treacă nonşalant de la imaginea efigie a revoluţiei, cu „am-învins-dictatorul-a-fugit“, la profitabile relaţii pecuniare, blagoslovite de câte un crap la proţap şi un vin bun. Între moşie şi studioul TV al lui Vântu – „să vin să prestez şi pe gratis“ –, Dinescu mai trece şi pe la CNSAS, unde există dosare de Securitate, deconspirări şi, desigur, o casierie. Relaţia poetului cu Vântu, din care, la nevoie, răsar 100.000 euro, „cu împrumut“, se întemeiază pe strămoşescul îţi dau-îmi dai: „Realitatea TV e o instituţie patronală, tati. Deci, răspunde intereselor patronului“, lucru cu care Dinescu e total de acord: „Da, da, aşa e, bă!“. Şi pentru că „aşa e, bă!“, când în primăvară SOV avea din nou probleme cu justiţia, poetul a ameninţat: „O să-i fac chifteluţe dacă ajunge la închisoare Vântu“. Cine plăteşte?

TAGS :
Recomandari
Comentarii
Grigore 2011-12-07
Cat curvushag si in atitudinea lui Dinescu.. Despre un individ abject, ca SOV, se poate minti pe sine, emotionandu-se pe marginea calitatii sale umane (sic), in schimb despre Base nu mai poate scoate o vorbulitza rezonabila in toti acesti ultimi ani. Cate prostii pot sa faca si poetii, cand ajung sa se creada atoatestiutori..
MVasile 2011-11-26
De fapt a "amestecat" în oala cu ciorbă.
Basescu plus sorinel egal love 2011-11-18
Dar despre relatia vantu-basescu ati putea sa ne istorisiti cite ceva in revista 22? Cum care relatie vantu-basescu? Pai aia de pe vremea cind realitatea era goarna lui basescu, ca si cotidianul, unde publicau ode probasescu, viitorul europarlamentar pdl tru si viitorul parlamentar pdl cotoi voinescu si viitorul consilier prezidential avramaescu-canibal. Si cind basescu nu putea inca sa-l numesca mogul pe sorinel. Moguli erau doar paturiciu si felix. Iar georgica costica paunescu facea monetarul de la bancorex in vederea relansarii Evenimentului Oficios si Prezidential al Zilei.
Druid 2011-12-07
Daca relatia cu Base ar insemna love, Sorinel ar dormi la fel de linistit ca pe vremea lui Nastase si Vacaroiu. La fel, daca relatia asta ar fi insemnat punerea intereselor tarii la mezat, Sorinel n-ar da cu subsemnatul pe la parchet, ci ar gira prezidentiabili pentru Cotroceni, cu acelasi aplomb ca pe vremea guvernarii Tariceanu..
ioana f 2011-11-17
Dar dragutzul Patapievici cat primea de la Vantu pt Idei in Dialog...? Si, exact in aceeasi perioada, facea spume in EVZ contra mogullilor... Misto deontologie... Superba moralitate...
Contrabas 2011-12-07
Prostii, Ioana ! Nu-l amesteca pe aPatapievici in tot rahatul asta !
Horatiu Coman 2011-11-16
Da` faceti bine, mai oameni buni, si spuneti-i careva lui Mircea ca Sorinel a fost informator la Secu ! Nu se-ndura nimeni ? Poate ca asa va reveni la muza care l-a consacrat (la poezia pentru care l-am iubit, nu la politica ce mi l-a smintit)
Horatiu Coman 2011-11-16
In ultima jalnica emisiune "Tanase si Dinescu", Stelica nu facea altceva decat sa-i ridice mingi la fileu poetului. Asistaseram la o terapie in direct, exclusiv pentru umorile acestuia. Si s-a burzuluit, ce-i drept, si la EVZ si la rev 22 si la TVR. De parca acestea s-ar fi pretat la prostitutia morala de a-i servi lui Vantu din orice pozitie..
Horatiu Coman 2011-11-17
L-am vazut pe presedinte aseara la TVR Info, la emisiunea Alinei Stancu impreuna cu Turturica. Nu l-au menajat deloc. Ba mai mult, Alina Stancu reusise chiar sa-l enerveze intr-un anumit moment. Nici asa nu e bine!?. Trebuie sa i se dea chiar la moaca pentru ca postul sa fie..obiectiv!? Ceva de genul Latrina 3 sau Irealitatea !? Ar fi culmea tupeului sa mi mai promovati in contrapondere..
Skepsis The Duck 2011-11-16
Ar trebui sa te uiti doar la TVR, vezi interviuri interesante cu presedintele unde e nu-i ridica niciun redactor mingi la fileu, ba chiar e pus in dificultate deseori.....Si,mai mult, Ponta si Antonescu nu apar deloc in talk-showuri.Cred ca ar trebui sa desfiintam RTV si A3, ce parere ai?Am scapa de eventuale dubii si am ramine doar cu certtudini propagate de TVR.
Cochise 2011-11-16
Exact, d-na Palade, uitasem de cv-ul de fost informator a lui Nush, dar si de calitatea de scrutator autorizat a poetului prin arhivele CNSASS.
rronea 2011-11-18
Pai proba este simpla. Dinescu nu contesta nimic din conversatie;Si bine face, caci stie el de ce (intre noi fie vorba este adevarata)
kiowa 2011-11-16
Eh, un crapcean la protzap, acolo, intre un investigator CNSASS si un fost informator.. Oare, amandoi il mananca cu mamaliga ?
Prezumtie de nevinovatie ! 2011-11-16
Mai stii ?, poate ca poetul n-a dat inca de ciripeala lui SOV prin arhivele CNSASS. Altfel, poate ca ar fi luat atitudine..
Sertorius 2011-11-15
Mai intai de toate, trebuie amintit faptul ca articolul se bazeaza pe o crasa ilegalitate. Convorbirile telefonice ale cuiva n-ar trebui niciodata sa devina publice, inainte ca respectivul sa fie trimis in instanta. In al doilea rand, nu avem nicio proba ca textul e reprodus corect, netrunchiat si nemodificat. In fine, daca trecem cu vederea toate aceste aspecte intolerabile, merita sa meditam asupra legaturilor directorilor de opinie cu diversi magnati. Insa cazul Dinescu are ceva prizabil, spre deosebire de clica Patapievici-Liiceanu. Poetul se pare ca are si altceva decat portofel, intrucat prefera sa fie platit de oficina cu care coincide in opinii. Daca ar fi ramas cu Puterea, se alegea cu siguranta cu o sinecura mai grasa decat remunerarea ptr prestatia de la RTV. Dna Palade, pe dvs cine va plateste sa scrieti mizeriile astea?
Horatiu Coman 2011-12-07
Si uite asa, mai Retorius, ai ajuns sa crezi ca Patapievici e sluga neconditionata a lui Base. E limpede : si pentru tine, ca si pentru toti bagatorii-de-vina-Nationale, Basescu e un delict anticipat. A simpatiza sincer cu unele decizii politice de-ale sale reprezinta o imposibilitate logica, o bariera mintala de netrecut.. Este ? Asta o stiam. Altceva ?
Sertorius 2011-11-19
Poate ptr ca nu avea ce sa explice, stimate domn. Sindrofia o fi fost ea organizata cu ajutorul filialei locale, insa ea s-a facut sub egida ICR, iar cei doi securisti notorii au condus-o cu acordul si cu sprijinul personal al presedintelui ICR, in pofida protestelor publice.
Mihail Lupu 2011-11-19
CORECTURA ICR si HERTA MULLER!!!!! Nu Patapievici a invitat securistii in Germania, ci conducerea locala din Berlin, mai precis seful programului, pe nume Gabriel Jarnea. De ce oare acest individ nu s-a explicat niciodata public pentru acest gest?
Sertorius 2011-11-17
Nu e o nelegiuire, nu despre asta vorbeam, ci despre maniera in care dl Patapievici a intrat sluga la dl Basescu. A primit sinecura, iar apoi apare public peste tot ptr a-l sprijini pe dl Basescu. Aici vorbeam parca de banii pe care ii primeste dl Dinescu de la SOV. Sesizati paralela? In ceea ce priveste prestatia jenanta a dlui Patapievici in fruntea ICR, am multe de zis si putin spatiu - manifestarea pornografica de la New York, decapitarea filialei din Istambul, prin demiterea singurului turcolog de care dispunem, promovarea securistilor notorii la manifestarile din Germania, fapt ptr care Hertha Mueller a protestat public, etc, etc. Asadar?
Moftul Roman 2011-11-17
De parca a fi angajat ca presedinte ICR a devenit, brusc, o nelegiure. Despre treba buna pe care o face acolo d-nul Patapievici, niciun cuvant !? Nimic, nimic !? (horatiu)
Sertorius 2011-11-16
Ce sofisme, dle? Sunt date pure. Dl Patapievici a fost numit, peste capul organizatiilor culturale, sef al ICR in 2005, cu o functie si cu un buget pe mana de ministru. Asa ca aderenta acestui domn la regimul basist are si o latura interesata. Dvs locuiti pe Luna sau ce?
Horatiu Coman 2011-11-16
Chiar clica.. Patapievici-Liiceanu, draga Retorius !? Sincer, nu te doare capul cand amabalezi sofismele astea !?
dinu 2011-11-15
Articol bine scris! Din pacate, afirmatiile sunt corecte! Cine ar fi crezut un asemenea comportament 1n-90 ? Inca odata,pacat!
Dan B. 2011-11-15
Ar fi frumos sa facem un exercitiu de imaginatie cu convorbirile telefonice private ale doamnei Palade.Sau cu inregistrari ambientale din casa dinsei.Si apoi sa incepem sa speculam cine le-a facut, cine le-a "scapat" in presa, cu ce motiv s.am.d.Se simte o mare invidie aici, la fel ca si fata de Emil Hurezeanu.Asa ca n-ar trebui sa luma in seama aceste demersuri a la Antena 3, dar pe dos.Cu ce e mai rau Badea, sau Gidea decit Palade?Ca nu sunt platiti din bani publici, doar cu atit.....
p-aolo,s 2011-11-21
dar cine-i emil hurezeanu?
Luana 2011-11-16
De parca cei de Antena 3 ar fi platiti chiar din surse exclusiv private. Tot asa credeam pana de curand si depsre Realitatea-Petrom service ( sau cum i-o mai fi zicand postului)
Jaco 2011-11-15
De ce-l lasati nepereche? Bagati-l si pe Stelian Tanase in aceeasi oala, ca merita din plin. Oare el cat o fi primit?
Total 27 comments.
1753
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.