Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Comicării
2011-12-13
7

Există câţiva comici ai scheciurilor TV care îl imită atât de bine în gestică şi în frazarea limbii de lemn, încât, atunci când îl vezi în realitate, zici că el, Ion Iliescu, e cel care îi imită pe comicii micului ecran şi că, în fapt, acest Ion Iliescu

Există câţiva comici ai scheciurilor TV care îl imită atât de bine în gestică şi în frazarea limbii de lemn, încât, atunci când îl vezi în realitate, zici că el, Ion Iliescu, e cel care îi imită pe comicii micului ecran şi că, în fapt, acest Ion Iliescu n-ar exista în viaţa noastră decât ca să ne facă să izbucnim în râs. Râs, pe naiba, bombăne lângă mine cineva. Poate în plâns, atunci când îl tot vezi pe patriarhul comunisto-fesenisto-pesedist, de peste 20 de ani, tablou pe perete, ca în coşmarurile lui Vasile Dâncu. De unde nu ezită să sară la momentul potrivit şi să despice cu interes partinic apele ţării. Procesele lui Năstase Adrian, moştenitorul privilegiat al unei mătuşi de poveste, sunt „făcături“ pentru Ion Iliescu şi, dacă ÎCCJ va îndrăzni să-i pună în ghetuţe protejatului său o sentinţă de condamnare, „cred că este de datoria noastră morală să-l sprijinim pe Adrian Năstase la greu, trebuie să fim solidari“.

„Eu sper că nu o să fie condamnat, pentru că, după toate datele şi din ce îmi povesteşte şi el, sunt nişte făcături care nu au suport juridic, iar noi trebuie să-l judecăm (pe Adrian Năstase, n.r.) aşa cum îl ştim noi, indiferent de decizie şi îl judecăm noi, adică după calităţile lui şi de membru de partid, şi de intelectual, şi de om politic“, a glăsuit de pe peretele PSD portretul, pe care, de altfel, îl lasă rece tot felul de judecăţi ale unora şi altora, când este vorba despre un om pe care-l cunoaşte (ca „arogant“, nu-i aşa?) şi în care are încredere. Şi nu ar recomanda partidului să ia o decizie de excludere, doamne păzeşte!, a lui Năstase din PSD. El nici cu Severin n-ar fi avut nimic, dacă nu s-ar fi înfuriat imperialiştii ăia de la Bruxelles, socialiştii din PE, cu care PSD ar fi, chipurile, rudă.

„Nu meritam să fiu hărţuit şapte ani“ - se plânge protejatul portretului şi portretul îi cântă în strună, uitând să spună cât a tras împricinatul de timp şi de proceduri, doar-doar mătuşa Tamara va fi îngropată definitiv, ca şi teroriştii revoluţiei. Cu care portretul s-a luptat atât de mult în decembrie ‘89...

TAGS :
Recomandari
Comentarii
zimbetul larg in fata mineril 2012-02-08
. eu am vazut o maimutica care il imita perfect pe domnul Ion Iliescu cind ZIMBESTE
simion 2012-01-02
ANA, tu in locul lui Basescu, de fapt, iti doresti un dictator. Numai un dictator se poate substitui procurorilor, judecatorilor etc. Altfel respectind Constitutia asa strimba cum este, Basescu mare lucru nu poate sa faca decit niste declaratii punind degetul pe rana. Alte institutii nu-si fac treaba. Si de ce nastase trebuia sa-i puna lui Basescu catuse? Basescu a fost printre putinii parlamentari care au renuntat temporar la imunitate pentru a fi cercetat si asta pe vremea psd-ului. Asa ca, te rog, documenteaza-te intii si apoi scrie.
Gladiatorul 2011-12-15
Din portretul de pe perete, din fotografia din carnetul de membru, din sala de sedinte, de la televizor sau de oriunde s-ar face auzit un comunist notoriu propaga numai nesimtire, tupeu, minciuna ordinara, ura endemica si multilaterala si limbaj nu de lemn ci de beton-armat. Greu incercata soarta a avut acest popor. Si chinul nu ni s-a terminat. Pana cand portretul din perete nu va deveni o simpla hartie fotografica asezata intr-o rama va mai popii pe multi, tovarasul. Dar, cum spunea si Ana putin mai sus, ma tem ca joaca asta de-a justitia place in egala masura intregii clase politice romanesti.
dusu 2012-01-05
poporul asta iubeshte si urashte.el nu e vinovat.l a iubit pe ceausesscu si 4milioane si jumatate i au platit cotizatzie,l au ales pe iliescu de trei ori.cei mai buni fii ai poporului il reprezinta
Ana 2011-12-13
Basescu asta conduce tara de vreo sapte ani si are in mana toate parghiile,cunoscute de toata lumea ,daca Nastase este vinovat de ce nu-i pune odata catusele, ca m-am saturat de atata amar de vreme cu matusa Tamara cu Zambacian,cu mai stiu eu ce? Sau ii este recunoscator ca atunci cand Nastase avea puterea nu a permis sa-i puna lui catusele? Mai degraba cred ca asta este adevarul si cum traim in Romania nu trebuie sa ne mai mire nimic!
mircea 2011-12-16
Dute la culcare draga...Somn usor in continuare...
yvon 2011-12-13
hartuit sapte ani?sau mai bine zis 7ani de amanari,si tot felul de pretexte ,si chichite avocatesti,doar doar se va prescrie.da doamne sa ia macar vreo zece ani.
Total 7 comments.
1497
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.