Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Linişte şi ordine
2012-01-17
4

Dacă omul nu ar fi ministru de Interne exact acum, când pe străzi bântuie vandalii scăpaţi din cuşca stadioanelor, Nota ZERO ar fi fost meritată de Emil Boc. Pentru întreaga sa carieră de premier prea supus preşedintelui.

Dacă omul nu ar fi ministru de Interne exact acum, când pe străzi bântuie vandalii scăpaţi din cuşca stadioanelor, Nota ZERO ar fi fost meritată de Emil Boc. Pentru întreaga sa carieră de premier prea supus preşedintelui.

Paraşutat în peisajul devastat al Bucureştiului din stratosferă, Traian Igaş ne-a explicat, în româna-i de bacalaureat luat în floarea vârstei, cum devine chestia cu jandarmii şi huliganii. „Apreciez activitatea jandarmilor la nivel naţional, care ieri au asigurat ordinea şi liniştea publică.“ Linişte şi ordine o fi fost acolo unde a dormit dus ministrul, pentru că în Bucureşti au pocnit petarde şi cockteiluri Molotov, ca atunci când puterea absentează de la manete şi stăpân e haosul. Iar la manetele Internelor ar fi fost să fie Igaş, ministrul care ne spune senin că protestarii n-au avut autorizaţie decât la Iaşi. Şi care aruncă responsabilitatea pe cei „care invită anumite grupări, anumite găşti de cartier să participe la aceste proteste“. Dar a cui e vina că aceste grupări, anunţate cu surle şi trâmbiţe pe toate televiziunile, site-urile, facebook-urile şi virtualele posibile şi imposibile, au fost lăsate în piaţă? Răspunsul e o necunoscută la fel de mare ca şi cocoţarea lui Igaş în scaunul Internelor. Sau ar fi, dacă nu ar exista relaţia ministrului cu Gheorghiţă Falcă şi a lui Falcă G. cu preşedintele.

Culant şi responsabil, Traian Igaş îi invită pe toţi cei care intenţionează „să participe la o manifestare neautorizată să se manifeste ca cetăţeni de bună-credinţă“. Adică, îi invită să încalce legea. Apelul a avut ecou. În Piaţa Universităţii s-au strâns deja şi probabil se vor mai strâ­nge şi în zilele următoare demonstranţii neautorizaţi. Cât despre „cetăţenii de bună-credinţă“, ar putea s-o ia pe cocoaşă sau o piatră în cap de la cei de rea-credinţă. Vorba unei pancarde: „jandarmii e cu noi“.

TAGS :
Recomandari
Comentarii
LON 2012-01-23
Inteleg ca da bine atunci cand vrei sa critici cu orice pret puterea , sunt insa curios sa vad cum ar arata un articol pozitiv despre actuala opozitie ...
sandor 2012-01-22
Stimata doamna,jandarmeria nu avea cum sa intervina din prima clipa pentru a interzice accesul"protestatarilor"in piata.Daca pentru actiunea ei in forta DE DUPA viloentele din centrul Bucurestiului uselistii au facut spume la gura acuzind-o de reactie exagerata,imaginati-va ce le venea la gura daca s-ar fi incercat stoparea din fasa a manifestatiilor.Dictatura,ce mai..A doua zi erau cu jalba in protap la Bruxelles. Asa,actiunea lor,de o binevenita fermitate,a fost justificata de violentele decerebratilor alora de duminica noaptea.Pina la urma,cind spre tine zboara bucati de caldarim si ai colegi in spital bagati in coma din cauza asta,nu poti sa raspunzi facindu-le alora ceaiuri calde sau servindu-le covrigi.Sfintul bulan ramine mijlocul de comunicare perfect ,cel putin ai garantia ca pricep si aia. Sincer,nu vad cum se putea reactiona altfel.Democratia are si ea limite,si daca e adevarat ca turbulentii au si ei drepturi,nu e mai putin adevarat ca am si eu.Unul dintre ele e acela de a fi scutit sa vad cum niste nenorociti imi fac praf orasul doar pentru ca ei au chef sa se distreze,dar alta modalitate de distractie nu cunosc.
arhigroup 2012-01-20
Părerea mea este că, atunci când nu prea ai nimic de spus, e preferabil să nu scrii nici-un articol. Nu e necesar nici să jigneşti cu dinadinsul un om care nu ţi-a făcut nimic personal, numai pentru că ţie nu ţi-a luat nimeni la puricat C.V.-ul începând din clasa a I-a. E hilar să vezi cum unii îi înjură pe jandarmi că au fost prea duri iar alţii că nu şi-au făcut treaba. Fiţi ma serioşi, domnilor şi Doamnelor. Şi puţin mai inteligenţi.
tibi 2012-01-19
Perfect de acord. Asemenea nulitati ne conduc.
Total 4 comments.
1412
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.