Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Ne-am cumpărat avion!
2012-06-05
3

Azi nu vreau să discut despre fe­ri­citul tată al Robertei Anastase; ha­bar n-aveam că e un „specialist“ în poştă de 30.000 lei pe lună. Mă aş­tept să fie înlocuit urgent cu un alt fericit tată, la fel de...

Azi nu vreau să discut despre fe­ri­citul tată al Robertei Anastase; ha­bar n-aveam că e un „specialist“ în poştă de 30.000 lei pe lună. Mă aş­tept să fie înlocuit urgent cu un alt fericit tată, la fel de „specialist“, al unei persoane la fel de însemnate ca Roberta Anastase, dar cu semn politic schimbat. Nu vreau să discut nici despre soarele răsărit din nou pe strada sindicatelor din pre­uni­ver­sitar care îşi văd reîntregite puş­cu­liţele în care vor re-cotiza cu de-a sila profesorii, spre bunăstarea li­derilor (care se pregătesc de o fru­moasă paranghelie oferită la RIN de Robert Negoiţă, după modelul Van­ghelie). Nu vreau să discut nici des­pre tumbele de bucurie ale revo­lu­ţionarilor, 20.000 de bucăţi, re-ur­caţi în cârca bugetului, pe mâna no­ului „tehnician“ în revoluţia cu cer­tificat, Meşter, garantat de... Ion Ili­es­cu.

Azi vreau să vă vorbesc despre cum mi- / ne-am cumpărat avion! „Este un avion sanitar cu două tărgi. Chiar ieri (1 iunie) s-a plătit avansul. Este un avion Piper Cheyenne 3A, un avion american de fabricaţie. A fost utilizat ca ambulanţă aeriană, deci nu trebuie să facem multe mo­dificări pe el. Este second-hand, nu este nou, dar are puţine ore de zbor (...) şi e în condiţie bună. Acum ur­mează să se facă anumite revizii, verificări, să fie pus la punct şi reî­n­noite anumite chestii din el, după care va fi adus, sperăm, în luna au­gust.“ Vestea ne-o dă Raed Arafat, iar banii vin din cei 2% pe care şi eu îi donez de mai mulţi ani Fundaţiei SMURD (anul trecut s-au strâns în jur de 1,2 milioane de euro!). Văd că se întâmplă ceva, ceva bun cu banii mei. Aşa cum niciodată nu văd că se întâmplă cu impozitele plătite lu­nă de lună. Aşa cum, atunci când am nevoie, nu văd că se întâmplă cu contribuţiile la sănătate, fiind si­lită să manevrez, în cabinete, eter­nele plicuri. Sau să plătesc la privat o notă piperată.

„SMURD şi sistemul de urgenţă sunt un parteneriat între mai multe ins­tituţii: Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne, Ministerul Apărării, au­to­rităţi locale şi populaţie. Populaţia s-a dovedit a fi unul dintre par­te­nerii foarte serioşi şi achiziţia avio­nului este cea mai bună dovadă că populaţia a achiziţionat acest avion“ - ne asigură Arafat.

Mă simt grozav ca populaţie. Po­pu­laţia lui Raed.

TAGS :
Recomandari
Comentarii
romulus 2012-06-08
Felicitari Domnule Doctor,sunteti SINGURUL om de vaza din tara asta care si face ceva pentru oameni.Pacat ca nu avem si dintre noi valori asemanatoare Dumneavoastra.
cornelia 2012-06-05
Va multumesc D-na Palade pt articol! Pacat ca nu avem si dintre noi. romanii, un Raed Arafat, plin de perseverenta si determinare.
Florian 2012-06-05
Aveti pe Nicusor DAN si nu trebuie decât sa-l votati ca primar,Nicusor Dan este un astfel de luptător,ce așteptați?ca sa-l folosiți nu trebuie decit sa-l votati.asta este.
Total 3 comments.
1775
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.