ICR în Iepoca de Aur

Rodica Palade | 16.10.2012

Pe aceeași temă

Nu i-a ajuns reputaţia de pro­fe­sor, autor şi rector ultraeficient al UBB. Nici cea de promotor al unei reforme, câtă a fost, în în­văţământ. După un sultanat pre­lungit dincolo de limită, când me­ritele sale evidente se trans­for­maseră în tot atâtea unelte de dis­trugere a unei instituţii, a pă­răsit în fine şi doar de nevoie UBB. „A plecat urât, foarte urât“, re­la­tau pe culoarele universităţii mar­­torii ultimelor manifestări ale lui Andrei Marga la Rectoratul UBB. Ros de ranchiună şi la o ve­ne­ra­bilă vârstă, Marga s-a înrolat fă­ră rest în viaţa de partid, lucru pentru care, îndată ce s-a pu­tut, USL l-a recompensat cu por­tofoliul Externelor. Însă a fost extras în grabă de acolo, deşi săr­manul activist îşi dăduse, la vâr­sta lui, vai!, toată silinţa: îl lău­dase pe Putin (dar, e-hei, Ro­mâ­nia o luase de multişor spre Vest), ascunsese de titanul de la Co­tro­ceni mesajele venite de la UE etc.

În cele din urmă, A.M. a fost pa­raşutat, fără audieri, la ICR. Şi, de data asta, după atâtea ra­te­uri, USL chiar a nimerit-o: Marga s-a pus harnic pe demolat, pu­nând la lucru tot ce ştia el, şi ştia bine, în materie de pro­pa­gandă şi protocronism, exact ca la răposatul Partid Comunist. Do­cumentele ICR, toate într-o im­pecabilă limbă de lemn, şi epu­rările în galop l-ar satisface pe unul ca N. Ceauşescu. A.M. e de neoprit, chiar dacă planurile lui pen­tru ICR stârnesc (proştilor, desigur) hohote homerice de râs. Chestia cu caloriferul in­ven­tat de un transilvănean (??), ca­re trebuie promovată cum se cu­vine pe mapamond, e treabă se­rioasă. Nu cum crede un in­ter­naut, cum că el, A.M., n-ar fi „aflat ce instituţie conduce, că l-au tot plimbat băieţii ăştia prin posturi de l-au ameţit! Pro­babil crede că luna asta este la RADET. Luna viitoare ajunge la Distrigaz!“.

Europa e cu ochii pe noi şi pe pro­gramele anunţate de ICR pen­tru 2012-2013, între acestea nu­mărându-se programul Pre­zen­tarea contribuţiilor româ­neşti, în ca­drul căruia se va edi­ta vo­lu­mul 100 de contribuţii ale Ro­mâ­niei şi se va organiza ex­po­ziţia Ipoteze, teorii şi con­tribuţii ale Ro­mâniei în ştiinţă şi teh­no­logie.

La ora la care scriu, editurile stră­ine se sfâşie între ele pentru achi­ziţia celor „100“, iar marii cu­ra­tori din lume sună la ICR ca la gară.

 

RODICA PALADE

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22