Pe aceeași temă
Semnarea Pactului fiscal a fost un pas responsabil şi necesar, însă nu şi suficient. Uniunea Europeană are nevoie de consolidare.
Pachetul fiscal semnat pe 2 martie de către reprezentaţii a 25 de state membre ale Uniunii Europene trebuie tratat în contextul măsurilor recente împotriva crizei datoriilor suverane şi de stabilizare a monedei euro. Acesta completează deja existentul „Six Pack“, pactul de susţinere a stabilităţii şi dezvoltării, precum şi alte măsuri importante.
Pactul fiscal este uneori criticat din cauza faptului că este un acord interguvernamental între un număr limitat de state membre. Într-adevăr, schimbarea tratatelor UE ar fi fost mult mai logică pentru a introduce „regula de aur“ şi votul cu majoritate calificată inversată în Consiliul European. Însă, din cauza obiecţiilor aduse de un stat membru, această soluţie a fost şi este blocată.
Deşi nu este parte contractantă, Parlamentul European a participat în mod constructiv la negocieri şi, prin contribuţiile sale, a reuşit să schimbe în linii mari caracterul interguvernamental al acestui nou acord, transformându-l într-un text care recunoaşte întâietatea dreptului european şi care poate fi implementat doar de către instituţiile europene şi prin intermediul dreptului derivat.
Deşi nu este totul perfect, Pactul fiscal este un element cheie pentru întreaga strategie şi pentru măsurile de stabilizare a Europei, a euro, pentru a ieşi din criza datoriilor şi a păstra o Europă a păcii şi a bunăstării.
Parlamentul European a negociat prin intermediul celor patru reprezentanţi ai săi în cadrul grupului de elaborare a tratatului, printre care mă număr, obţinând modificări importante ale versiunii iniţiale.
Coerenţa cu metoda comunitară şi conformitatea cu tratatele UE, aşa cum au fost propuse de către PE, sunt incluse în Articolul 2, care garantează că acest tratat va fi aplicat şi interpretat în conformitate cu tratatele şi cu legislaţia UE, respectând procedurile prevăzute de acestea, protejând astfel rolul instituţiilor europene, inclusiv cel al PE. Metoda comunitară este protejată prin menţinerea competenţelor Comisiei şi a Parlamentului în viitoarele mecanisme prin stabilirea dreptului derivat. O referinţă completă la dreptul UE deja existent, mai ales aşa-numitul „Six Pack“, este asigurată de Articolele 3 şi 4 ale Tratatului, care prevăd dispoziţii asemănătoare sau identice cu cele incluse în dreptul derivat în vigoare. Introducerea, după cinci ani, a acordului în tratate este garantată de către o clauză a Articolului 16 din Tratat. Aceasta include în mod clar un angajament al statelor membre contractante de a susţine această schimbare a Tratatului. Articolul 13 al Tratatului stipulează în mod clar cooperarea parlamentară sub Protocolul 1 TUE, aşadar în concordanţă cu tratatele, şi nu formarea unui mecanism de cooperare parlamentară secundar. Participarea PE la summit-urile zonei euro, în conformitate cu dispoziţiile tratatelor, e cuprinsă în Articolul 12 (5).
În Tratat a fost introdus un articol nou, care le reaminteşte liderilor UE de datoria pe care o au de a organiza întâlniri la care să participe toate părţile contractante, pentru a îmbunătăţi modul de guvernare a zonei euro. Mai mult, ca rezultat al unui compromis, un nou articol (cel ce poartă numărul 12, paragraf 3) a fost adăugat, care stipulează că şefii de stat şi de guvern ai statelor semnatare care nu fac parte din zona euro şi care au ratificat acest Tratat vor participa la summit-uri, în măsura în care ele se referă la competitivitate sau când vor trata tematici precum modificarea arhitecturii globale a zonei euro şi regulile fundamentale care i se vor aplica - ce vor fi abordate cel puţin o dată pe an -, ca şi la discuţiile despre implementarea acestui Tratat. O referinţă clară în privinţa obiectivelor de dezvoltare durabilă, competitivitate şi coeziune socială este făcută în Articolul 1, iar noul Tratat recunoaşte rolul şi contribuţia partenerilor sociali.
Tratatul va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2013, cu condiţia ca 12 dintre părţile contractante a căror monedă este euro să îl fi ratificat. Acesta este o inovaţie în procesul de ratificare. Pactul fiscal în sine nu va produce în mod automat creştere şi recuperare, deşi e o componentă importantă pentru aceasta, însă este un element cheie pentru întreaga strategie şi pentru măsurile de stabilizare a Europei, pentru a ieşi din criza datoriilor şi pentru a crea o Uniune a stabilităţii. Va fi însă nevoie şi de schimbări structurale în ţările pe care le vizează şi de măsuri care să sporească creşterea economică şi competitivitatea, mai ales în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii. Fondurile structurale şi regionale europene trebuie să fie întrebuinţate pentru a atinge acest scop. Trebuie să promovăm o disciplină fiscală la nivel naţional, regional şi local. E nevoie, de asemenea, de o consolidare a bugetului, dar şi de creştere şi competitivitate prin investiţii. Uniunea Europeană include o piaţă comună şi fonduri structurale pentru a susţine aceste schimbări structurale.
Semnarea Pactului fiscal a fost un pas responsabil şi necesar, însă nu şi suficient. Uniunea Europeană are nevoie de consolidare. Acum! Haideţi să facem asta împreună. În joc e chiar soarta Europei!
Elmar Brok este un deputat european ales în Germania, care ocupă poziţia de preşedinte al Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului. Brok a fost unul dintre cei trei negociatori desemnaţi de PE pentru a-l reprezenta în discuţiile despre Pactul fiscal.