Pe aceeași temă
UE și Rusia sunt, cel puțin la nivel declarativ, parteneri strategici. Summit-urile UE/Rusia, care au loc de două ori pe an, confirmă, de altfel, cu regularitate voința comună de a aprofunda parteneriatul strategic. Dacă trecem însă dincolo de baletul diplomatic, relația UE/Rusia pare să se fi instalat durabil în provizorat: Acordul de Parteneriat și Cooperare semnat în 1994 este prelungit în fiecare an, cele două părți nefiind capabile să încheie un nou tratat. Și totuși, există în Europa un acord asupra necesității de a realiza acest parteneriat strategic. Forma pe care ar trebui să o ia rămâne însă nebuloasă.
Lucrurile sunt complicate de faptul că statele membre ale Uniunii sunt divizate în chestiunea poziției pe care ar trebui să o adopte în privința Rusiei. Pentru unele dintre ele, atașamentul față de valorile comune europene (democrația, statul de drept, drepturile și libertățile fundamentale) ar trebui să prevaleze asupra oricărei alte considerațiuni. Pentru alte state membre, însă, ar fi nevoie de mai mult realism în relația cu Rusia, adică ar trebui să se ia în seamă constrângerile economice și, mai ales, dependența energetică europeană de această țară. Articolele incluse în acest supliment reflectă și ele, în grade diverse, aceste diviziuni și subliniază necesitatea de a găsi un echilibru între cele două poziții.
Încrederea dintre cei doi parteneri este un element ce trebuie luat în considerare pentru a consolida relațiile UE/Rusia. În Europa există, dincolo de voința afișată de a susține eforturile de modernizare ale Rusiei, semne de întrebare serioase în raport cu acest proces. Într-adevăr, revenirea la putere a lui Vladimir Putin pentru un al treilea mandat, reprimarea cu cruzime a protestelor împotriva regimului, ca și tentativele de a îngrădi dezvoltarea societății civile ruse ne indică mai degrabă faptul că modernizarea Rusiei este doar o fațadă, și nu o realitate.
Poziția Rusiei, sub administrația „Putin III“, a evoluat și ea considerabil. Suntem azi departe de „alegerea europeană“ a Rusiei, proclamată cu mare pompă de Putin însuși în 2001, în discursul său din Bundestag. Pe de-o parte, criza economică și financiară cu care se confruntă Europa este pentru Putin un semn că Occidentul se află în declin și că Rusia trebuie să opereze o schimbare de direcție, de unde și ideea Uniunii Economice Euro-Asiatice, ultima marotă a Kremlinului. Pe de altă parte, Europa însăși nu mai este acceptată ca model. Deși este clar pentru oricine că Vladimir Putin nu este un democrat în sensul occidental, asta nu împiedică Rusia să critice Uniunea Europeană pe tema drepturilor omului. Inițiativa Ministerului de Externe rus de a publica anul trecut un raport asupra drepturilor omului în statele Uniunii reprezintă, de fapt, o negare a modelului european. Nu trebuie uitat, însă, nici că opoziția cea mai vocală față de acest model e, în Rusia, cea a comuniștilor.
În fine, devine evident că, pentru a construi relația UE/Rusia, trebuie să mergem dincolo de relația oficială și să ne adresăm direct societății rusești. Din această perspectivă, liberalizarea vizelor și susținerea societății civile ruse pot fi căi de a apropia indirect Rusia de valorile europene.
Veți găsi în acest supliment, pe lângă analiza consistentă semnată de directorul prestigioasei Fundații Robert Schuman, articole scrise de 6 deputați europeni din Grupul Partidului Popular European din Parlamentul European. Este vorba despre un francez, un german, o olandeză, un polonez, un estonian și o letonă. Viziunile vechilor și noilor state membre, inclusiv din fostul spațiu sovietic, sunt astfel reprezentate.
Suplimentul apare cu un an înaintea celei de-a 20-a aniversări a Acordului de Parteneriat și Cooperare dintre Rusia și UE. Este clar că nu dorim ca această aniversare să fie doar o evocare a eșecului relației noastre cu Rusia. Articolele reunite aici includ piste de reflecție interesante despre modul în care putem ajunge la un parteneriat real și sustenabil cu Rusia, fără a sacrifica valorile ce constituie soclul comun al Europei unite.
În încheiere, țin să le mulțumesc Cristinei Arion și Alinei Gîrbea, colaboratoarele mele de la Bruxelles, pentru realizarea suplimentului, care apare cu sprijinul grupului PPE din Parlamentul European.
