Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Dosarul de Securitate al unui ambasador: Coen stork
- - - -
2013-12-03
Dezbateri GDS
0

Miercuri, 13 noiembrie, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu a avut loc lansarea cărţii Dosarul de Securitate al unui ambasador: Coen Stork, apărută la Editura Humanitas. Coen Stork (n. 1928) a fost ambasador al Regatului Ţărilor de Jos în România între 1988 şi 1993, contribuind decisiv la sprijinirea disidenţilor români împotriva regimului comunist. Publicăm în continuare fragmente din această lansare.

 

CĂTĂLIN STRAT

(editorul cărţii, redactor la Humanitas):

Am avut plăcerea teribilă de a lucra la acest volum de documente, pentru că îmi place foarte mult să citesc documentele de arhivă, din arhivele Securității în spe­cial. Pe de altă parte, materialul era foar­te interesant și mi-a oferit prilejul să cu­nosc mai bine o perioadă în care eu eram doar ado­lescent și nu sesizam decât foar­te puține din nedreptățile sfârșitului ani­lor ‘80.

Cartea aceasta cuprinde 215 documente, toate sunt extrase din dosarul de ur­mă­rire informativă pe care Securitatea l-a deschis d-lui Coen Stork. Dosarul a intrat în lucru la Direcția a III-a a Securității, Direcția de Contraspionaj, și cuprinde cam toate speciile posibile într-un act foarte elaborat de urmărire informativă. Avem note informative, note de studiu, note de filaj, transcrieri de convorbiri ascultate sau interceptate de băieții de la Tehnică Operativă și chiar și fotografii. Toate acestea alcătuiesc un material foar­te interesant, din care putem reconstitui o Românie de sfârșit de ani ‘80 destul de sumbră și de tristă, cu niște oameni care păreau că nu mai nutresc niciun fel de speranță și că s-au resemnat că nu se va mai întâmpla nimic. În atmosfera asta ce­nușie apare ambasadorul Olandei, care nedumerește pe toată lumea, în primul rând pe cei de la Securitate, care s-au ma­nifestat în privința aceasta spunând de mai multe ori în documente că se con­fruntă cu un caz cu totul și cu totul aparte. Vă las dvs. plăcerea de a des­co­peri vaietele Securității, nevoită să alerge literalmente după Coen Stork, care mer­gea cu bicicleta prin București, un lucru cu totul și cu totul neobișnuit pentru un ambasador.

La începutul șederii sale la București, fusese chemat la Ministerul de Externe și muștruluit ca la partid de oficialii din mi­nister, care, probabil, au uitat că trebuie să se manifeste o anumită reverență față de trimisul unei țări europene. Pentru ștabii de atunci, eticheta era facultativă, cu atât mai mult cu cât aveau de a face cu un ambasador atipic, care îi ajuta pe ziariștii străini să vină în România, care oferea sprijin disidenților români, care se interesa de adevăratul mers al lucrurilor în România și care făcea și oficiul de cu­rier, transmițând texte care nu peste multă vreme puteau fi citite în presa stră­ină sau la Radio Europa Liberă.

Cartea este populată cu tot felul de per­sonaje, unele foarte luminoase și altele foarte tenebroase. Unii sunt scriitori, ar­tiști în răspăr cu regimul, alții sunt in­formatori deghizați, plantați în locuință sau chiar în ambasadă, și toți contribuie - de fapt, ei sunt autorii cărții - la un por­­tret extraordinar.

 

Ambasadorul „enfant terrible“

E.S. MATTHIJS VAN BONZEL

(ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos în România):

Coen Stork este cunoscut în diplomaţia olandeză, aşa cum era şi în România, drept un „enfant terrible“. În diplomaţie trebuie să respecţi anumite reguli şi ie­rarhia ca să fii promovat şi să ajungi am­basador. Dar Coen Stork a reuşit în alt fel. El a ajuns ambasador ca omul potrivit la timpul potrivit, atunci când s-au în­tâmplat lucrurile care au schimbat so­cietatea, în locuri în care i-a sprijinit pe cei care nu respectau regulile, ci doreau să le schimbe. A fost în Africa de Sud în timpul procesului lui Mandela, când apart­heidul era o problemă stringentă. A fost în Argentina când generalii şi re­gimul Videla făceau lucruri rele, iar noi, cei din afară, ne întrebam ce se întâmplă acolo. A fost în Cuba când regimul co­munist era la apogeu, în sens peiorativ. După Cuba, spera poate la un post mai comod, la Copenhaga sau la Haga, dar a fost trimis la Bucureşti, în 1988-1989, anii schimbărilor din Europa de Est. Dar când a ajuns aici, schimbările nu erau în curs. El a privit dincolo de ceea ce re­gi­mul se aştepta să facă şi s-a întâlnit cu mulţi dintre dvs., românii, fiind fascinat de ideile dvs., de felul cum încercaţi să scăpaţi de regim şi de regulile lui. A avut câteva instrumente care l-au ajutat, iar unul dintre acestea era foarte olandez: bi­cicleta sa. Avea o atitudine pozitivă, dar în acelaşi timp ridiculiza regimul, care nu ştia cum să-l trateze. Asta apare în de­taliu în carte.

Suntem geloşi că a avut atât de mulţi „biografi“ care relatau ce făcea. Erau tim­puri grele pentru dvs., iar noi eram fas­cinaţi de ce se întâmplă şi solidari cu dvs. Coen Stork ne-a spus, în felul său, povestea dvs., despre situaţia şi as­pi­ra­ţiile intelectualilor, artiştilor, scriitorilor, studenţilor şi muncitorilor români. Pen­tru mine este o onoare sinceră să-i fiu succesor şi să-l văd aici, înconjurat de prie­teni. L-am vizitat pe Coen Stork la Amsterdam, în casa sa, care e plină de cărţi şi de scrisori din România, pentru că România a fost etapa din cariera sa care l-a acaparat şi îl ţine în continuare legat de ţara dumneavoastră. Îţi mul­ţumim, Coen, pentru legătura pe care ai realizat-o între România şi Olanda!

Cătălin Strat, Ioan Stanomir, Coen Stork, Matthijs van Bonzel și Sorin Alexandrescu în timpul lansării

 

Un om pasionat

SORIN ALEXANDRESCU

(profesor la Universitatea din Amsterdam şi la Universitatea din Bucureşti):

L-am cunoscut pe Coen Stork la Ams­ter­dam. Eram profesor de română și aveam, fără să știm, prieteni comuni, printre care un foarte mare ziarist, care mi-a spus că va veni un nou ambasador la Bu­curești și, dacă vreau, pot să-i dau unele sugestii. Ne-am întâlnit la un hotel, am stat foarte mult de vorbă și am fost ime­diat uluit de faptul că cineva care încă nu cunoștea România era atât de pasionat. Cred că orice ambasador e curios să cu­noască țara în care se va duce, dar la Coen Stork nu era doar curiozitate, era pasiune. Mai târziu mi-am dat seama că el a fost totdeauna o ființă pasională și că nu poate să se intereseze de ceva cu ră­ceală, cu mondenitate sau curiozitate strict științifică.

 

Curierul viselor şi speranţelor dincolo de Cortina de Fier

IOAN STANOMIR

(profesor la Universitatea din Bucureşti):

Eu nu am privilegiul de a istorisi modul în care l-am cunoscut pe Coen Stork. L-am descoperit doar prin intermediul acestei cărți și trebuie spus că, în timpuri ati­pice, cum erau cele pe care le-am trăit, a fost poate un noroc pentru noi să avem un ambasador occidental atipic. Pentru că, dacă ai fi fost un occidental tipic, te-ai fi zăvorât în ambasada ta, ai fi stat liniștit și în jurul tău s-ar fi întâmplat foar­te multe lucruri care erau ininte­li­gi­bile pentru tine și totalmente nein­te­re­sante pentru publicul de acasă.

Această carte este cu atât mai interesantă, cu cât are mai mulţi autori care se com­pletează. Primul este Coen Stork însuși, care este prins „la firul ierbii“, prin toate înregistrările sofisticate pe care le face Securitatea. Al doilea autor este Secu­ri­tatea, care-și dovedește limitele inte­lec­tuale, prin modul în care se chinuie să înțeleagă ceea ce până la urmă este destul de ușor de înțeles, că nu ai de a face cu un om care vrea să stea ascuns în pământ și să fie indiferent la ce se întâmplă în jur. Pe informatori i-am inclus în grupul mai larg al Securității, pentru că între se­curiști și informatori era totuși o relație simbiotică. Faptul că a existat un ase­me­nea dispozitiv informativ pentru a urmări un ambasador dovedește că acest regim era capabil să treacă peste anumite limite pe care în mod curent regimurile civi­li­za­te nu le traversează.

Dacă poliția politică a României socialiste a fost atât de atentă cu cineva care se bucura de imunitate diplomatică și căruia efectiv nu îi putea face rău, rămâne să ne întrebăm totuși cu câtă dedicație s-au ocupat de propriii cetățeni ai acestei țări, care n-aveau imunitate diplomatică, pe care ambasadorul Olandei i-a reprezentat cu demnitate și pentru care nu numai că a făcut curierat, ci le-a transmis spe­ran­țele și visele lor dincolo de Cortina de Fier. Din toate aceste motive, aș spune că, întotdeauna când vorbim despre Secu­ritate, trebuie să avem în vedere, o dată, re­lația ei cu turnătoria și, în al doilea rând, cu partidul care a inspirat ase­me­nea comportamente îngrozitoare. De ace­ea, eu nu am niciun fel de toleranță față de cei care propagă un tip de nostalgie față de Securitate. Nu cred că au existat mai multe Securități, cred că a existat una singură, care a servit un singur re­gim, care s-a perpetuat timp de peste 40 de ani. Cei care au o nostalgie față de Se­curitate au nostalgie pentru acest regim pe care ambasadorul Olandei l-a în­frun­tat cu bicicleta, metaforic vorbind. De fapt, l-a înfruntat cu curajul pe care alți ambasadori occidentali nu îl aveau, pen­tru că erau mult prea preocupați să as­culte de indicațiile geostrategice ale su­pe­riorilor lor.

Aspect din timpul lansării

 

Coen Stork în patru publicaţii

SORIN ALEXANDRESCU:

L-am cunoscut pe Coen Stork şi prin intermediul a patru publicaţii. Dincolo de dosarul de Securitate despre care am vorbit până acum, mai e o carte numită Ambasadorul roșu – Secolul XX văzut prin ochii lui Coen Stork, care sunt me­moriile lui Coen, scrise de Peter Henk Steenhuis, apărute în Olanda. Cartea este scrisă în mod alternativ: sunt amintiri din tinerețe, din copilărie chiar, alternate cu amintiri din diversele locuri în care a lucrat ca membru al corpului diplomatic. Altă carte care a apărut, de fapt prima, este Cel mai iubit dintre ambasadori, un dialog între Coen Stork și Gabriel An­dre­escu, în 1993, extrem de interesantă. În ul­timul rând, un număr din revista Se­colul XX, despre Olanda, la care eu am fost un fel de coordonator, dar am in­trodus și un portret de ambasador, cu articole scrise de Ştefan Augustin Doinaș, de mine, de Micaela Slăvescu și de Andrei Pleșu, cu celebra lui formulă cu care în­cheie acest articol: „Coen Stork este pri­mul ambasador român al Olandei în Ro­mânia“.

Cu toții am fost frapați de caracterul per­sonajului Coen Stork, care arată, cum îl vedem și astăzi, extraordinar, în raport cu ceea ce ne închipuim de fapt despre corpul diplomatic, de multe ori greșit din partea noastră. Acest personaj nu este însă singura față a lui Coen Stork. Citind aceste cărți la un loc, îți dai seama că a existat o foarte interesantă strategie a lui Coen Stork, că a juca acest personaj era o parte a strategiei lui de a intra în so­cie­tatea românească, atât pe lângă prieteni, cât și pe lângă neprieteni. În al doilea rând, ceea ce mă frapează în aceste cărți este marea singurătate a lui Coen Stork, singurătate în mijlocul mulțimii, aș spu­ne. Mulțimea aceasta era formată din enorm de mulți prieteni, apoi din cei ostili lui, care erau desigur aparatul gu­vernamental, de spionii din jurul lui, ca­re erau de multe ori chiar în casa lui Coen Stork și care apar foarte evident în acest dosar, şi, în fine, de o mare mul­țime de oameni indiferenți: indiferenți în România, ca și în Olanda, dar indiferenți la fel de mult în Africa de Sud, în Cuba, în Argentina etc. Coen, de fapt, a fost el însuși, același în toate aceste țări cel mai imposibil de comparat, în fond. În Africa de Sud, pur și simplu a vorbit cu doi colegi americani și se duceau la fiecare ședință a tribunalului în legătură cu Man­dela, pe rând. Nu făceau nimic, doar as­cultau, într-un mod vizibil. Ei, același lu­cru l-a făcut Coen Stork aici. El asculta oa­menii. Ascultarea însă a produs un efect extraordinar. Coen Stork este prin­tre puținii oameni care au fost obiectivi față de Cuba. Eu n-am fost niciodată în Cuba, nici nu cred că vreau să merg. Împărtășesc din acest punct de vedere o prejudecată, și anume că acest regim este integral rău. Dar Coen a arătat că nu este integral rău, nu este nici integral bun. Este un regim cu foarte multe fațete, de­spre care, dacă vrei să te uiți cu obiec­tivitate, poți să înțelegi foarte multe lu­cruri. Iată ce spune Coen Stork: „Un di­plomat nu trebuie doar să facă un ra­port despre ceea ce vede sau aude, tre­buie să se implice personal, să arate ceea ce el găsește că este bun și ceea ce găsește că este rău. Un diplomat în­cear­că să vadă cu sentimentul umanității. Acest sentiment al umanității trebuie să-i spună ceea ce este bine și ceea ce este rău“. După aceea povestește cum a trimis o telegramă despre sistematizarea sa­telor care se pregătea în România și cum, spunea el, „poate am reușit să modific, într-un fel, violența cu care a mers sistematizarea“. Telegrama lui tri­misă din Praga, unde s-a aflat la un mo­ment dat, la Haga, a fost imediat făcută publică în toate țările occidentale, care au luat atitudine împotriva fenomenului, pentru că nu se știa exact ce este cu aceas­tă sistematizare.

Vă spuneam de așa-numiții spioni. Ce se poate face când te știi spionat? Multă lume se sperie. La Coen extraordinar este că nu s-a speriat, ci a încercat să fo­losească acest lucru invers. Mai întâi, s-a împotrivit încercării de intimidare, prin contraintimidare. Este foarte interesant de văzut, în diversele discuții cu oficiali, cum alterna gluma cu contraintimidarea. Cu alte cuvinte, nu împingea lucrurile pâ­nă la ultima limită a toleranței, din par­tea oficialilor, dar în același timp, dacă era nevoie, spunea ceva foarte dur. De exemplu, i s-a spus că nu are voie să se ducă să se vadă cu Doina Cornea. Și el zice: „Perfect, nu mă văd. Vreți să-mi dați o listă cu persoanele cu care nu am voie să mă văd?“. Fără îndoială, oficialul îngheța. Iată un răspuns extraordinar de subtil care arată inventivitatea, calmul ne­maipomenit și mult umor.

 

Împotrivirea la intimidare

COEN STORK

(fost ambasador al Regatului Ţărilor de Jos în România):

Înainte de 1990, oficialii olandezi mi-au atras atenţia să nu-i pun în pericol pe ro­mânii cu care urma să mă întâlnesc. Si­gur, era o chestiune adevărată, dar am răs­puns mereu astfel: „Ei ştiu mai bine când sunt în pericol şi, dacă nu vor să se întâlnească cu mine, îi înţeleg. Dar dacă vor să mă contacteze, înseamnă că sunt conştienţi şi îşi asumă acest risc, iar eu o să mă întâlnesc cu ei“.

Am fost convocat de câteva ori la Mi­nisterul român al Afacerilor Externe ca să discutăm activităţile mele. Discuţiile se rezumau, mai mult sau mai puţin, la ur­mătoarea întrebare care-mi era adre­sată: „de ce aveţi aceste contacte, aceşti prieteni? Dacă vreţi să cunoaşteţi ro­mâni, de ce nu ne cereţi nouă o listă?“. La care le răspundeam că vreau să-mi aleg singur prietenii. La una dintre aceste discuţii, m-au întrebat de ce noi, am­basadorii occidentali, vrem să o întâlnim pe „femeia aceea din Cluj“, care nu re­prezintă nimic, care e o profesoară la menopauză, de care nici soţul ei nu se mai simte atras. Era vorba despre Doina Cornea, pe care am reuşit până la urmă să o vizitez. Ambasadorul Franţei avea o legătură specială cu ea, datorită fiicei Doina Cornea, care era măritată cu un francez. Ambasadorul Marii Britanii a în­cercat să meargă la ea acasă în ianuarie 1989, dar, când a ajuns pe strada din Cluj unde locuia, a fost oprit în mod brutal. În vara aceluiaş an, am decis că e timpul ca eu să fac ceva în privinţa Doinei Cor­nea şi am reuşit să merg, împreună cu familia mea, la ea acasă, unde am vorbit ore întregi şi unde l-am cunoscut şi pe soţul său, care nu se mai sătura de ea! Cred că reuşita acestei vizite a fost da­torată faptului că nu m-am lăsat inti­midat.

Coen Stork în timpul lansării

 

Ajutor pentru Muzeul de Artă

DORANA COȘOVEANU

(istoric şi critic de artă):

Aș vrea să vă spun ce poate face un am­basador nonconformist. În prima săp­tămână din ianuarie 1990, după revoluție, când Muzeul Naţional de Artă era făcut praf în urma incendiului, a venit acest domn și a întrebat foarte simplu: „voi ce faceți aici, cum vă descurcați?“. L-am plimbat prin clădire și a văzut ce se în­tâmplase în aproape toate sălile, era un dezastru. Cred că n-a durat mai mult de 10 zile ca, din Olanda, la inițiativa am­basadorului Coen Stork, să vină un grup de specialiști, cu materiale de restaurare, şi să putem organiza un mic laborator. Din momentul acela, Olanda a fost pri­e­tenul nostru, ființa, dacă pot spune așa, care a întins brațele și ne-a prins. Nu nu­mai că ne-a ajutat pe loc atunci, dar în Olanda au plecat la restaurat trei lucrări foarte importante, printre care un Rem­brandt și un Van Eyck, Omul cu tichia albastră, cu doi specialiști de la Muzeul de Artă, care au stat acolo și au lucrat la restaurare. Olanda și Coen Stork au des­chis porțile prieteniei internaționale a muzeelor către Muzeul Naţional de Artă din România.

 

CĂTĂLIN STRAT:

Lucrurile frumoase și bune făcute de Coen Stork au continuat și după ce misiunea sa diplomatică s-a încheiat. A contribuit la înfiinţarea Institutului Român de Istorie Recentă și a fost implicat și în alte proiecte.

 

Ambasadorul unei singure persoane

SORIN ALEXANDRESCU:

În martie ‘89, mama mea a fost călcată de o mașină. S-a considerat că în­tâm­plător - eu nu am avut mijloace să ve­rific. Am venit aici și se punea întrebarea dacă să mai stau sau nu, pentru că mi se terminase viza şi mai aveam câteva zile dreptul să rămân în România. Până la urmă, a trebuit să plec când mama mea era în comă. A doua zi după ce am ajuns la Amsterdam, la 7 dimineața, am dat un telefon de la ambasada română, care mi-a spus: „mama dvs. a murit“. Și am în­trebat: „dar cum de știți acest lucru?“. „Avem informațiile noastre“, sec. După aceea am aflat că, îndată ce eu plecasem, hrănirea artificială fusese stopată, cu alte cuvinte, totul era numai un simulacru, pentru mine. Câteva zile mai târziu, a avut loc înmormântarea. Eu nu eram de faţă. La biserica respectivă apare brusc Coen Stork, singur. Familia mea îl cu­noș­tea din povestirile mele. „Ce faceți aici?“ „Sorin n-a putut să vină, am venit eu în locul lui“, fără niciun alt comentariu. A fost ambasadorul unei singure persoane, în locul aceleia pe care autoritățile au tri­mis-o înapoi și, poate, în acest fel o ma­mă a avut sentimentul că un fiu e totuși lângă ea.

 

A consemnat RĂZVAN BRĂILEANU

TAGS :
Mai multe din Dezbateri GDS
Comentarii
Total 0 comments.
1804
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22