Pe aceeași temă
În sine, îngrijorarea privind factura de iarnă a întreţinerii aţâţă interesul presei, subiectul resuscintându-se cu îndârjire în fiecare toamnă. Deocamdată, arşiţa verii şi agitaţia pseudo-haiducească în jurul unui speculator au ocupat agenda publică într-o săptămână în care România bătea palma pentru a deveni un actor important pe harta strategică a energiei în Uniunea Europeană.
Săptămâna trecută, România a parafat un acord complex cu Azerbaidjan, Georgia şi Ungaria privind un proiect ambiţios de transport al gazelor azere spre Europa Centrală, cunoscut, deocamdată, sub numele AGRI (Azerbaidjan-Georgia-România Interconnector). Efectele acestui aranjament diplomatic sunt complexe. În primul rând, aşază România într-o poziţie cheie pe harta europeană a gazului, aşa cum era de aşteptat datorită amplasării sale strategice. În al doilea rând, afacerea AGRI poate umfla valoarea de piaţă a producătorului naţional de gaze, Romgaz, care se pregăteşte de listarea la Bursă.
Cum Romgaz are o agendă ambiţioasă, care include şi tranzacţii cu gaz natural pe piaţa bursieră vieneză, este de aşteptat ca preţul unei acţiuni să crească spectaculos. Fără să exagerez, cred că actuala arhitectură de afaceri în care este implicat Romgaz, inclusiv negocierile cu Gazprom pentru construcţia unui depozit de gaze naturale, fac posibilă chiar o listare pe o piaţă mai mare, cum ar fi Viena sau chiar Londra.
Proiectul AGRI, aflat de mai multă vreme pe agenda economică a celor trei ţări, a prins contur. România va fi pionul proiectului, întrucât preşedinţii Azerbaidjanului, Georgiei şi României, Ilham Aliev, Mihail Saakaşvili şi Traian Băsescu, au stabilit că sediul companiei care va gestiona afacerea se va afla la Bucureşti.
Iniţial, compania avea trei acţionari, însă la finalul săptămânii Ungaria a intrat în joc şi va avea o participaţie de 25% din acţiunile viitoarei afaceri. Lovitura de teatru a fost dată în avanpremieră de Viktor Orban. Prezenţa premierului ungar Viktor Orban la Baku a fost un semnal care arăta că afacerea s-a extins către un al patrulea partener. Ungaria nu vrea doar o sursă alternativă de gaze naturale care să compenseze influenţa masivă a gigantului rusesc Gazprom, marele jucător din piaţa europeană. Vrea să fie parte în afacere.
Mişcările politice au fost însă un spectacol interesant, care indică faptul că proiectul are şanse reale de reuşită. În primul rând, el nu scoate în afara agendei energetice europene celebrul gazoduct Nabucco, aşa cum se tem unii. Afacerea AGRI presupune livrarea unei cantităţi de maximum 8 miliarde de metri cubi de gaze naturale, în timp ce Nabucco este proiectat să transporte 31 de miliarde de metri cubi.
Azerbaidjanul, care este furnizorul de gaze al AGRI, a dat asigurări că va putea livra şi către Nabucco aproximativ 10 miliarde de metri cubi de gaze. Moscova a simţit probabil ameninţarea care vine dinspre AGRI, un proiect mai lesne de pus în operă decât Nabucco, datorită dimensiunilor sale mai modeste şi tehnologiei diferite, şi a dat târcoale liderilor de la Baku. Ruşii au dublat cantitatea de gaze pe care o importă din Azerbaidjan şi au insinuat că sunt partenerul ideal pentru azeri, însă preşedintele Aliev vrea să câştige bani din livrările sale de gaze naturale. Pentru asta trebuie să intre direct în piaţa europeană.
Uniunea Europeană a rămas fidelă planului de a ieşi de sub dominaţia exclusivă a Gazprom şi susţine toate proiectele care au ca finalitate acest ideal. Cu câteva zile înaintea întâlnirii de la Baku, aceea care s-a terminat cu parafarea termenilor afacerii AGRI, Nabucco însuşi s-a înviorat. Au devenit clare sursele de finanţare a mai mult de jumătate din costurile estimate ale gazoductului. Două instituţii bancare europene, Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Banca Europeană pentru Investiţii (BEI), împreună cu International Finance Corporation, braţul investiţional al Băncii Mondiale, examinează proiectul şi pregătesc o finanţare potenţială de 4 miliarde de euro.
Azerbaidjanul are rezerve acoperitoare, însă vrea bani şi tehnologie. Mai ales bani. Ruşii au un proiect rival, South Stream, şi au cochetat cu România pentru traseu. Nu e nici aici vreun element de siguranţă, ştim doar că se lucrează la studiile care descriu costurile tehnice ale proiectului. Oportunitatea e relativă, pentru că depinde de marile manevre politice.
Deocamdată, România poate calcula mai multe surse de câştig de pe urma AGRI. Bani în plus la buget, dacă listarea Romgaz se va face inteligent, bani în bugetele viitoare, deoarece conducta care va duce gazele în Ungaria va trece pe teritoriul nostru, şi asta se plăteşte, şi va putea deveni independentă de gazul rus. Asta în teorie. În practică, ar putea forţa cu mai mare dibăcie o decizie rapidă a Gazprom prin care gigantul rus să negocieze direct cu statul preţul gazului. Până una-alta, România cheltuie masiv cu aprovizionarea cu gaze ruseşti.
România are propria producţie de gaze naturale, ceea ce a putut asigura o protecţie financiară populaţiei sale şi o susţinere economică pentru industria sa. Anul trecut, de pildă, România a consumat peste 13,2 miliarde de metri cubi de gaze naturale, din care peste 90% au fost extraşi din ţară. Criza economică a redus cererea industriei şi o iarnă blândă a micşorat consumul casnic. Iată de ce anul trecut consumul s-a situat sub volumul ultimilor ani, situat între 16 şi 18 miliarde de metri cubi. Într-o perioadă normală însă, putem acoperi două treimi din import. Scump. Cât mai costă însă gazul rusesc în iarna asta vom afla, probabil, când va începe gerul. //
