Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


PSD, în marș spre Cotroceni
Andreea Pora - - - -
2014-05-20
Europarlamentare 2014
4

Cu doar o săptămână înainte de eu­ro­parlamentare, PSD este cotat în son­da­jele de opinie cu 40,7%, în creștere cu peste 3% față de ianuarie 2014, când încă se afla în USL (sondaj INSCOP). Victor Ponta, devenit semioficial can­didat la prezidențiale, se plasează ușor peste cota partidului, reușind la rân­dul său să crească de la 37,3%, în ia­nua­rie, la 38,7% în martie, până la 41,7% în mai. Ce arată aceste cifre? În primul rând, că ruperea USL nu a fost de­con­tată de PSD, o campanie mediatică agre­sivă și insistentă pe sloganul „USL trăiește“ a dus nu doar la conservarea propriului electorat, ci și la captarea unuia nou, de presupus din PNL, având în vedere prăbușirea masivă a acestui partid. S-a dovedit o strategie reușită. Electoratului i s-a vândut iluzia că „trădarea liderului PNL“ nu înseamnă că marea alianță a capotat, dar și că un scor bun pentru PSD îi va aduce îna­poi acasă, de preferat în genunchi, pe frații amăgiți de Antonescu. În al doi­lea rând, vedem că mesajul euro­scep­tic, cu conotații naționaliste - „mân­dri că suntem români“ (subliminal: nu ne lăsăm călcați în picioare) - și ne­gative - „apărăm România la Bru­xel­les“ (subliminal: răul vine de la UE) -, a avut rezonanța scontată. Acesta este unul dintre motivele pentru care PSD a evitat cu obstinație temele europene, care, odată aduse în dezbaterea pu­blică, ar fi impus o abordare pozitivă, în contradicție cu sloganul electoral. În fine, resuscitarea „antibăsismului“ prin războiul permanent și pe te­ma­tica diversionistă cu Băsescu, devenit principala temă de campanie a PSD, a reactivat memoria și ura, ducând la recoagularea electoratului USD și la menținerea acestuia în captivitate. În aceeași strategie, candidații la euro­parlamentare au fost trași în plan se­cund, oricum nu există printre ei o „lo­comotivă“, pentru a face loc lan­să­rii lui Ponta și a acestor mesaje prin­ci­pale.

Deși PSD a anunțat oficial că ținta sa este de 35% la europarlamentare, în mod evident un scor peste 40% (cel mai bun rezultat, cu excepția celui al FSN în 1990, a fost de 37,13% la ale­gerile parlamentare pentru Senat din 2004) ar valida candidatura lui Ponta la prezidențiale și ar deschide pers­pectiva acaparării complete a puterii. Ar mai arăta și că mașinăria de partid a funcționat bine, că nemulțumirile ba­ronilor generate de acțiunile DNA au fost aplanate, aceștia înțelegând me­sa­jul lui Ponta („răbdare, că se re­zol­vă“), ceea ce va motiva și mai mult ac­tivul pentru la toamnă.

La redistribuire, PSD ar putea lua aproa­pe jumătate dintre mandatele pe care România le va da în PE, ceea ce ar crește importanța partidului și în rân­dul socialiștilor europeni, într-un context politic regional complicat din cauza conflictului cu Rusia. Să nu ui­tăm că socialiștii, printre care și cei ai PSD, s-au opus în PE sancțiunilor eco­nomice față de Rusia. Aceasta este o miză nu atât din punctul de vedere al electoratului, cât al lui Ponta și al guvernului, care speră că vor găsi mai ușor pârghiile prin care să slăbească din presiunea pusă de Bruxelles pe res­pectarea independenței justiției, a sta­tului de drept și luptei anticorupție.

Și totuși, PSD știe că jocurile nu sunt făcute. Un scor de 40% la o prezență de 25% înseamnă în jur de 1,8 mi­li­oane de votanți. Rezultatele sondajelor arată că opoziția în totalitatea ei, deși mai puțin motivată din lipsă de lider și fărâmițare, scoate la urne cam tot atâția votanți.

TAGS :
Mai multe din Europarlamentare 2014
Comentarii
cuscru 2014-05-23
De cine sa apere tara bolsevicii ???? eventual de democratie ?????
Ludlum 2014-05-21
Vom sfarma dictatura basisto-fascista ce saboteaza si tradeaza romania de peste 35 de ani . Adica de cand activeaza spionul Basescu in favoarea unor puteri straine . Vom face socotelile tuturor complicilor lui basescu . De la grajdar la prokuror . Nimeni nu va fi uitat.
Napoleon Bonaparte 2014-05-21
Tovarase Ceausescu, cum ai scapat din salon? Spune-mi si mie, ca ma asteapta trupele la Waterloo...
mike13 2014-05-21
Eu sper ca aceasta postare este o gluma, pt ca altfel arata ca o criza de nervi a unui om cu probleme psihice sau poate frustrat,disperat ,bantuitt de angoasa unui viitor sumbru pt idolii lui...Oricum, postarea seamana cu aceea a Anei Pauker din anii 50, dac bietul nostru Ludlum are destula cultura sa priceapa..da se pare ca nu are, dupa nivelul intelectual redus al comentariului sau...fapt normal pt sustinatorii lui Voiculescu si Ponta, cu creier lavabil...Traiasca clasa noastra muncitoare, strans unita in jurul PSD, impotriva imperialistilor americani si a fascistilor care vor democratie in tara asta!!!V-a placut????Din pacate, tovarasi PSD-isti si Voiculisti, pregatiti pachete pt puscarie!!!Ca nu mai e mult....Mi-e mila de voi!!!
Total 4 comments.
1832
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.