Nu vreau sa fac filme la kilogram

Interviu Cu Cristian Mungiu | 12.05.2003

Pe aceeași temă

Legile CNC sunt total imorale

Cine este de fapt CNC si care e povestea scrisorii deschise care contesta Legea cinematografiei?
Centrul National al Cinematografiei este organismul care acorda, in urma unui concurs de proiecte, credite pentru realizarea de filme de lung metraj. In afara acestor credite nu este practic posibila in Romania realizarea de filme pentru cinematograf. Valoarea unui asemenea credit este de circa 300.000 de dolari.

Ca institutie, CNC (pe atunci ONC) dateaza din 1994, avand in esenta acelasi principiu de acordare de prime pe baza de concurs, dar trecand prin diferite reglementari legislative si organizatorice. In decembrie 2002 s-a votat Legea cinematografiei in varianta ei actuala, initiata parlamentar de senatorul regizor Sergiu Nicolaescu. CNC este condus de un presedinte care se consulta cu un Colegiu Consultativ al CNC si care are dreptul de a emite avize. Presedintele CNC este Decebal Mitulescu. Membrii Colegiului Consultativ sunt: Sergiu Nicolaescu, presedinte, Ioan Carmazan, Serban Marinescu, Geo Saizescu, Fanus Neagu, Andrei Blaier, D.R. Popescu, Ecaterina Oproiu, Petre Salcudeanu.

In martie a avut loc prima sesiune de concurs dupa adoptarea noii legi. Consiliul Consultativ al CNC a propus un juriu de cinci membri care sa citeasca scenariile inscrise in concurs. Colegiul a propus ca lectori jurati pe trei dintre membrii colegiului: Fanus Neagu, Andrei Blaier, D.R. Popescu si inca doi lectori, Cristina Nichitus si Iosif Naghiu.

La anuntarea rezultatelor concursului, s-a constatat ca patru dintre colegii juratilor in Comitetul Consultativ, si anume Sergiu Nicolaescu, Geo Saizescu, Ioan Carmazan si Serban Marinescu au inscris proiecte in concursul pentru care i-au ales lectori pe colegii lor, si, cum era de asteptat, au castigat. Mai mult, Sergiu Nicolaescu si Ioan Carmazan au castigat cate doua proiecte, iar acelasi Sergiu Nicolaescu urmeaza, conform legii, in calitate de presedinte al Consiliului Consultativ, sa stabileasca acum prin negocieri directe cu fiecare participant cuantumul sumei acordate de catre CNC.

O verificare sumara arata ca, urmand acelasi mecanism, la sesiunea precedenta de concurs, in 2001, doi dintre membrii Colegiului Consultativ, Sergiu Nicolaescu si Fanus Neagu, au fost in comisia de analiza a proiectelor, iar alti sase colegi au castigat: Petre Salcudeanu, Andrei Blaier, Geo Saizescu, Ioan Carmazan, D.R. Popescu, Serban Marinescu. In conditiile in care - in cel mai politicos caz spus - sistemul de fata da nastere la suspiciuni, ne-am vazut nevoiti sa facem publica o scrisoare deschisa* in care contestam Legea cinematografiei, caci aceasta e conceputa intr-un asemenea fel, incat permite ca legala impartirea membrilor Colegiului Consultativ, cu randul, in jurati si competitori.

Scrisoarea deschisa este semnata deopotriva de toti tinerii cineasti care au facut in anii din urma vreun film reprezentativ pentru cinematografia romana - Cristi Puiu (selectionat la Cannes cu Marfa si banii), Cristian Mungiu (selectionat la Cannes cu Occident), Nae Caranfil (peste 100.000 de spectatori cu Filantropica), Radu Muntean (peste 50.000 de spectatori cu Furia), Sinisa Dragin (peste 10 premii internationale cu In fiecare zi Dumnezeu ne saruta pe gura), precum si de alti cineasti, fie reputati ca Dinu Tanase, fie la inceput de drum ca Hanno Hofer, Tudor Giurgiu, precum si regizori de documentar ca Thomas Ciulei, Alecu Solomon sau Florin Iepan. De remarcat ca scrisoarea deschisa este agreata si semnata deopotriva de castigatori, perdanti si neparticipanti la ultima sesiune de concurs. Gestul este, asadar, in afara oricaror suspiciuni.

Am semnalat, de asemenea, numarul ingrijorator de mare de filme romanesti finantate din banii statului in ultimii ani si care nu au obtinut rezultate semnificative nici ca impact la public, nici ca prezenta la festivaluri internationale, nici ca produs de interes pentru vreun cumparator sau distribuitor de filme. O parte dintre realizatori - Ioan Carmazan este un exemplu - au continuat sa primeasca finantari in 2003, desi nici filmul precedent al autorului din 2001 nu a fost inca incheiat si prezentat si cu atat mai putin nu a avut ragazul sa-si fi dat masura valorii. Inca o data, insa, legea permite.

De asemenea, am constatat ca, pentru alegerea juriului de concurs propus pentru sesiunea 2003, CNC nu numai ca a ignorat complet pe toti cei care au realizat filmele cele mai de impact in ultimii ani, dar nu a ales in comisia de lectori nici un producator, distribuitor sau critic de film, optand pentru cinci jurati cu profil asemanator si cu o medie de varsta foarte ridicata in raport cu media de varsta a spectatorilor romani.

Ce propuneti concret in aceasta scrisoare?
In primul rand, propunem interdictia ca membrii Consiliului Consultativ sa participe la concurs pe perioada mandatului lor ca membri ai Consiliului.

De asemenea, cerem stabilirea unor criterii riguroase, obiective si publice atat pentru alcatuirea juriului care citeste proiectele, cat si pentru analiza in sine a scenariilor. Acordarea de finantare publica trebuie sa implice o anumita raspundere si, ca atare, fiecare noua finantare sa tina cont intr-o anumita masura de meritele proiectelor anterioare si recente ale autorului si producatorului.

Dupa ce a citit scrisoarea deschisa, presedintele CNC, Decebal Mitulescu, s-a declarat “intru totul de acord” cu cele semnalate acolo si ne-a invitat la discutii in viitorul apropiat, aducandu-le in acelasi timp la cunostinta ca, pe de o parte, e posibila organizarea unui nou concurs de proiecte in septembrie, dar si ca legea nu poate fi modificata usor si rapid, nici daca se doreste. Sergiu Nicolaescu a reactionat insa mai putin cooperant, insinuand, pe de o parte, ca am fi manipulati si, pe de alta, ca modul in care a actionat Consiliul Consultativ nu este ilegal.
Probabil ca nu este ilegal, dar este imoral.

N-avem inca producatori adevarati, UCIN-ul e imbatranit...

Filmul tau a fost selectat la peste 40 de festivaluri de film din strainatate, a luat si vreo 10 premii internationale... In ce masura succesul il ajuta pe cineastul roman? Ai acum mai multe oportunitati aici, in tara?
O sa vad asta abia cand o sa inscriu un proiect la concurs. Deocamdata am preferat sa fiu catalogat drept naiv si sa nu profit de momentana mea pozitie publica ca sa inscriu alt proiect la concurs. Asta pentru ca pur si simplu imi respect cei 50.000 de spectatori platitori si nu consider ca scenariile pe care le am deja scrise sunt mai bune decat Occident. Nu vreau sa fac filme la kilogram, doar ca sa ridic onorarii de scenariu si regie.

Sper, desigur, ca succesul Occidentului, care a demonstrat ca un film romanesc poate fi, deopotriva, si un succes de festival si de casa, sa imi usureze finantarea urmatorului proiect. Dar cata vreme cinematografia nu poate fi inca o activitate economic profitabila, ramanem mereu sa lucram pe baza unor subventii de la stat, cu toate implicatiile pe care le are o finantare de tipul asta. E greu inca sa convingi persoane private sa investeasca in film, pentru ca profiturile sunt cel mult de imagine. Mai degraba sper ca succesul filmului afara sa ma ajute sa gasesc co-finantari prin producatori straini.

Daca ti-as cere parerea explicita si sincera despre manariile UCIN-ului, mi-ai raspunde? Cum?
Din pacate nu ma intrebi despre ceva foarte precis, e plina mica noastra lume de mizerii si nu ma dau in vant sa vorbesc despre ele la modul general. Concret, ce as putea sa-ti zic e asa.

UCIN-ul e o institutie care, odata ce si-a pierdut rolul de a-i reuni pe toti realizatorii romani de film, are, dupa parerea mea, o oarecare problema de reprezentare: nu se mai confunda cu sindicatul realizatorilor romani de film, ci a devenit sindicatul membrilor UCIN. E un organism care are meritul de a completa pensiile amarate ale unor fosti oameni de film, gest laudabil, desi sumele in cauza sunt modice; li se cuvin celor care le primesc, nu sunt vreo pomana generoasa a cuiva.

Din pacate, in aceeasi masura, UCIN-ul e o institutie imbatranita, intr-o oarecare masura, amestecand oameni bine intentionati cu oameni care au uitat sau nu pricep care e rostul unei asemenea institutii. UCIN-ul nu are initiative legislative, nu-i considera stimabili decat pe membrii ei, e destul de inactiv, asimileaza greu schimbarile din lumea filmului la nivel de gust, mentalitate si organizare.

Ne-a amortit blazarea

Are vreo conotatie mai speciala alegerea regiei de film dupa experienta jurnalistica din presa, radio si televiziune? Stiu ca le-ai incercat pe toate.
Nu in sensul in care, lucrand in presa, mi-am zis intr-o zi: uau, viata e un spectacol, hai s-o imortalizam! Nu judec in termenii acestia si, in general, nici nu am apetit pentru festivisme mentale de tipul rememorarii momentelor marilor decizii. Nu am vazut intr-o zi o punga plutind prin aer si atunci m-am hotarat ca vreau sa fac asta. Pur si simplu voiam sa ajung la regie de cand eram in liceu, dar atunci nu se punea problema.

Era pe vremea dinainte, locuiam in Iasi si esential parea sa intri la orice facultate doar sa nu te duci in armata. Asa ca, un timp, am incercat sa-mi materializez pornirea de a povesti in alte feluri. Am ajuns la Opinia studenteasca si, concomitent, scriam un fel de proze. M-a prins 1989 in presa si atunci da, puteam hotari sa renunt la Facultatea de Litere pe care o faceam si sa ma reped sa fac regie. Dar cum era sa renunt la presa tocmai in acea perioada!? Acolo era viata adevarata! Se intamplau o gramada de lucruri importante, era o perioada foarte vie in care parea ca orice este inca posibil si ca schimbarile tin si de tine. Suntem, astazi, 14 ani mai tarziu, la ani-lumina de acele momente. O blazare generala ne-a amortit!

Spuneai undeva ca punctul comun din cinematografia romaneasca e negarea. Crezi ca astazi, intr-o perioada a valorilor relative si a dificultatilor de a construi, se poate altfel?
Am avut multe aparitii publice justificate de incercarea de a promova Occident, dar nu-mi amintesc sa fi zis asa ceva. Altfel insa, ma intreb si eu uneori care e punctul comun al cinematografiei romanesti. Mi se pare ca in cazul filmelor de dinainte de ‘89 exista o conventie anume in care se lucra, una a ne–verosimilitatii sau, cel putin, asa o percepeam eu. Era un fel de film teatralizat in care, odata ce acceptai conventia, puteai gusta in voie actiunea, subintelesurile, metaforele sau soparlele. Nu te amageai niciodata ca cei de pe ecran ar fi chiar niste oameni surprinsi de aparat, dar daca treceai peste asta, era ok.

Vorbeam recent cu o tanara actrita care imi marturisea ca n-a suportat niciodata filmele romanesti, false si altfel decat cele de afara, opinie pe care am intalnit-o adesea. Din pacate, distanta dintre opiniile sincere exprimate in conversatiile particulare si cele declarate public e tot mai mare, chestiune care realmente ma deprima. E o lume mica care te indeamna la ipocrizie si conformism. Ca sa revin, daca tipul de cinema pe care incerc sa-l fac eu, si pe care il mai practica cumva sub alte forme si alti cativa, inseamna negare a unui tip de cinema practicat pana in ‘89, atunci da, raspunsul poate fi acesta: negam!

Oricum, cred ca tipul de conventie cinematografica romaneasca de pana in ‘89 e depasit cu totul astazi. Iar o directie anume, o marca a filmelor romanesti din ultimii ani nu exista. E pacat ca din banii publici se produc inca si filme care nu sunt nici pentru public, nici pentru festivaluri, nici asa-zis de arta.

Cat de inspirativa pentru film e starea societatii noastre postdecembriste? Este aceasta atuul unor scenarii interesante?
Stii ce, odata ce din ziarele de zi cu zi afli ca gainile nasc pui vii, un ins care si-a pus o plomba prinde radioul cu ea, trei surori au fost violate vreme de 15 ani de tatal lor, doua fete au fost rapite de opt golani de pe strada si vandute de 5 ori prostituandu-se cu 200 de barbati... totul devine banal, posibil, e doar o intrecere aritmetica a grozaviilor! Ce sa povestesti astazi incat sa interesezi, sa nu pari banal, cand oricine poate slobozi o grozavie de stire pentru pagina unu!? E greu, singura salvare e in tonul si factura povestirii. Continutul, orice ai zice, e de mult banalizat si irosit de presa.

In Romania viata pare inca provizorie

E Occident, “comedia neagra romantica”, un film lipsit de speranta? Tragic sau doar trist?
Pai, cred ca intr-un fel e lipsit de speranta, desi nu mi-am propus. E cumva un film realist sau cel putin finalul e in tonul acesta. Imi aduc aminte de estimarile de la inceput care prognozau numarul de ani in care ii vom ajunge din urma pe capitalisti: 20-25 de ani, cam asa. Eu nu am capacitatea sa ma amagesc in felul acesta, ferice de aia care pot! Face parte din acel tip de optimism patriotic de la sondajele despre fotbal: credeti ca vom castiga astazi? Trebuie sa credem, altfel n-am fi romani! Eu nu reusesc sa descifrez motivatia logica a unui asemenea tip de optimism. Mi-am incheiat filmul asa cum am constatat ca se incheie povestile reale de tipul asta.

Ai mers cu filmul tau in multe locuri. Care au fost diferentele de receptare in strainatate fata de publicul romanesc?
Au fost diferente mari. In Romania nuantele de limbaj fac toata diferenta: ii simpatizezi sau nu pe cei pe care ii vezi pe ecran, dar stii ca ai mai vazut oameni judecand si exprimandu-se asa, ii simti. Afara, dupa traducerea rezumativa in alta limba, ramane un surogat a ceea ce voiai sa spui. Rezumatul dialogurilor, nu detaliile! Sunt insa multumit cu reactiile filmului de dupa proiectiile din festivaluri. Am asistat personal la poate mai mult de 25 de proiectii si intotdeauna am avut o cota rezonabila de oameni care au venit apoi sa-mi zica ca filmul e senzational. Sau au venit la sfarsit in lacrimi doar sa-mi spuna cateva cuvinte.

Ce sa-ti doresti mai mult de la o falsa comedie? Oricum, reactia cea mai pretioasa am avut-o de la un canadian, la Paris, care dupa proiectie a venit la mine si n-a comentat nimic, doar si-a ridicat maneca si mi-a aratat bratul: i se ridicase parul pe mana si avea un nod in gat. Nevasta lui era romanca, m-a privit sever in ochi si mi-a zis: n-ar trebui sa expuneti in felul asta vietile oamenilor pe ecran, ne cunoasteti de undeva? Dar exista si o dimensiune universala a filmului. Pe de o parte, prin unele situatii, si apoi prin constructie. Astea au fost argumentele care au facut Occident atat de solicitat de festivaluri.

Cat de mult se mai viseaza azi la Occident? Tu nu ai fost niciodata tentat sa pleci? De ce n-ai facut-o?
Cum sa nu se viseze? Zilnic ma intalnesc cu oameni care nu isi fac planuri pe termen lung aici, convinsi ca in Romania nu poti trai decat in provizorat. Eu unul sunt tentat sa plec de fiecare data cand ajung la o coada la administratia financiara, in service, fata in fata cu politia sau in alte situatii de genul acesta. Ma intreb ce caut eu aici!? N-am nici o legatura cu stilul asta de tocmeala zilnica cu regulile si trebuie sa-mi repet in fiecare dimineata inainte de a iesi din casa cum sa ma port ca sa trec drept localnic si nu alien. Mi-au trebuit insa atatia ani ca sa ajung sa fac ceea ce imi doresc, incat nu mai pot pleca.

Habar n-am daca as reusi vreodata sa realizez afara ceea ce sper sa pot face aici si nu mai am rabdare. Am totusi 35 de ani si nu ma simt deloc prea tanar. Ii invidiez pe cei care au taria sa plece, pentru mine nu e o solutie.

Comercializarea filmelor e la pamant

Ce-i trebuie, pana la urma, unui film romanesc sa faca box-ofice?
Trei lucruri: persoane facute publice de televiziune, o publicitate sustinuta si insistenta in promovarea filmului in sali. Daca filmul e bun, rostogolul public va ajuta la incasari, daca e prost, se va limita doar la cei convinsi dintru inceput sa intre.

Avem un public destul de educat pe care sa ne bazam atunci cand apare un film bun?
Ce inseamna oare destul de educat? Destul de educat sa ce? Cele mai mari incasari post-revolutionare le-au avut A doua cadere a Constantinopolului si, in istoria recenta, Garcea si oltenii. Eu nu condamn filme de tipul acesta, sunt de neimpiedicat. Atata vreme cat se vor putea scoate bani din vanzarea prostului gust, cineva o va face. Cel putin de pe urma lor au rezultat niste incasari care ajuta la producerea altor filme, dar ar fi poate mai potrivit ca asemenea proiecte sa nu fie facute cu banii statului. La fel de condamnabile mi se par insa filmele proaste, gaunoase, cu ifose, care, desigur, nu sunt vulgare, dar nici nu folosesc nimanui, ba, in plus, mai si fugaresc spectatorii din sala.

Spun educat cu gandul la faptul ca, de pilda, Marfa si banii n-a avut spectatorii pe care i-a adunat, iata, Garcea si oltenii.
In ciuda limbajului, Marfa si banii, care e pentru mine probabil cel mai original si curajos film romanesc de dupa ‘89, era prea modern si cam elitist pentru a putea fi si un succes de casa. Nu cred ca ar fi fost nici daca era mediatizat, cu stiinta si nu la intamplare. Nu era rostul lui, nu era facut pentru asta, iar incasarile sunt o masura a valorii foarte relativa.

Drama e alta: ca multi n-au inteles nimic din filmul acesta si l-au catalogat imediat drept vulgar doar pentru ca cita veridic dintr-o lume care asa e ea, vulgara. Dupa proiectie, un producator autohton se arata revoltat de film si jura ca n-o sa promoveze niciodata un proiect in care se injura, pentru ca “nu e frumos”. Pai, ce sa-i ceri unui asemenea om, altfel, de treaba si plin de bune intentii? Omul nu pricepe insa nimic. Nu avem inca destui producatori care sa aiba si fler vis-à-vis de calitatea unui proiect, dar si abilitatea de a gasi finantare pentru el.

Cei mai multi chivernisesc banii statului in asa fel incat sa le ramana si lor ceva si putin le pasa de cum va arata filmul la sfarsit. Ei oricum si-au scos profitul din creditul de la stat, iar de comercializarea filmului nu se ingrijeste nimeni. Cata vreme producatorul va continua sa castige din creditul CNC si nu din comercializarea ulterioara a filmului, cum ar fi normal, se vor produce in continuare si multe bazaconii.

Ne trebuie o schimbare de mentalitate

Ce se intampla cu acei actori romani, unii chiar foarte buni, dar care sunt atat de jalnici in filmele de televiziune?
Of! Actorii sunt un fel de instrumentisti. Unii sunt buni, altii falsi. Cu cei falsi nu e mare lucru de facut. Insa cei buni pot deveni foarte vulnerabili in lipsa: 1) unui dialog rostibil; 2) a unui regizor bun care sa-i invete cum ar trebui facut si 3) a unui regizor care sa si aiba taria sa le spuna: bai, e prost, nu trebuie asa, trebuie altfel! Cand regizorul devine complicele actorului in a impusca francul televiziunii, rezulta niste prestatii jenante care se strecoara neobservate doar datorita completei apatii a reactiei publice.

Inainte se facea cu succes, deopotriva, si film si teatru. E mai accesibila astazi performanta tinerilor din teatru decat a celor care fac film?
E mai simplu sa reusesti sa ai o aparitie intr-un spectacol, iar actorii primesc o buna educatie in primul rand ca actori de teatru. Iti trebuie mult mai putini bani sa realizezi un proiect de teatru independent, dar si impactul public e mult mai mic decat in cazul unui film. Pana la urma, conteaza doar valoarea absoluta si necuantificabila: daca ceea ce ai facut e bun sau rau, dupa judecata ta, a celor carora le era destinat proiectul si a celor care au destul gust si educatie ca sa fie indreptatiti la o parere.

Gandindu-ne la Marius Th. Barna, Nae Caranfil, Radu Muntean sau Cristi Puiu, putem vorbi de o noua generatie, de un grup de regizori care pot schimba fata cinematografiei romanesti?
De generatie nu! Abordarile sunt prea diferite si nu exista un program. Dar exista un grup de tineri care ar putea face altfel de filme, mai moderne, mai in ritmul vietii de azi, mai apropiate de public si perceptibile ca “mai adevarate”. Nu stiu insa cata lume isi doreste schimbarea asta!

Sper ca cei tineri sa aiba intelepciunea, pentru inceput, sa realizeze ca nu concureaza in primul rand unii cu altii, ci ca au scop comun sa ofere o alternativa, sa inlocuiasca o mentalitate, un stil de gandire si o modalitate de creatie. Mai tarziu, rivalitatile vor deveni de neevitat, dar ar fi nespus de minunat ca solidaritatea sa functioneze macar pentru inceput.

Interviu realizat de Marius Chivu

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22