Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Cum a intors Romania armele
Crina Cosoveanu - - - -
2008-12-23
Istorie
0

Ion Cosoveanu - martor al istoriei -

Nascut la Craiova in 1900, comandorul de aviatie Ion Cosoveanu, fost sef al serviciului terenuri de aviatie din Ministerul Aerului si Marinei, a fost trecut in cadrul disponibil de generalul Ion Antonescu, in 1941, ca urmare a participarii lui la grupul ofiterilor superiori care au refuzat sa treaca Nistrul si sa continue operatiunile militare pe teritoriul URSS, dupa ocuparea Basarabiei de catre armatele romane.
Dupa 23 august 1944, el a condus Comisia de Supraveghere a Bunurilor Inamice (CASBI), ca subsecretar de stat in guvernul condus de generalul Radescu.
In 1948, in noaptea de 28/29 martie, a fost arestat in locuinta sa din Bucuresti de catre un grup de securisti care, timp de doua zile, au ocupat si perchezitionat casa.
Anchetat timp de doi ani, a fost judecat intr-un proces cu usile inchise, in 1950, de catre Tribunalul Militar Bucuresti, Sectia a II-a si condamnat la munca silnica pe viata pentru crima de inalta tradare.
In sentinta nr. 754/27 iulie 1950 se mentiona: "inculpatul, fost comandor aviator, fost sef al cabinetului militar al condamnatului Iuliu Maniu, a participat la activitatea subversiva a acestuia (...) A primit de la condamnatul Iuliu Maniu in ianuarie-februarie 1948 un buletin informativ pe care l-a predat serviciului de spionaj englez".
Comandorul Ion Cosoveanu a fost eliberat in 1964 (in urma amnistiei generale) cu sanatatea grav subrezita de tuberculoza pulmonara si osoasa contractata in primii ani de detentie petrecuti in inchisoarea din Aiud, la "Zarca", in regim de carcera. A trecut prin inchisorile Jilava, Pitesti, Aiud, Oradea, Botosani. La iesirea din inchisoare avea 64 de ani.
A murit in 1976 in urma unui atac cerebral.
In 1963, cu un an inainte de eliberarea ultimilor detinuti politici, Ion Cosoveanu, aflat in inchisoarea din Botosani, a fost invitat de ofiterul politic la o discutie privind schimbarile petrecute in Romania, discutie care s-a incheiat cu propunerea acestuia ca detinutul sa relateze in scris tot ce nu avusese dreptul sa spuna in timpul procesului din 1950, referitor la activitatea pentru care fusese condamnat.
In 2004, in urma studierii dosarelor puse la dispozitie de CNSAS (Dosar Securitate nr. 88411, vol. 2), am gasit acea declaratie olografa de 37 de pagini, cea despre care ne vorbise noua, fetelor lui, dupa eliberarea sa. Ea cuprinde, printre altele:
- intamplarile care au dus la stabilirea relatiei comandorului Cosoveanu cu presedintele Iuliu Maniu, in 1937, in Ardeal, la Badacin;
- consideratii privind personalitatea lui Iuliu Maniu si anturajul sau;
- reintalnirea cu Iuliu Maniu in Bucuresti in 1941;
- colaborarea cu Iuliu Maniu, incepand cu februarie 1942, cand Ion Cosoveanu nu mai era ofiter activ;
- relatarea si analizarea evenimentelor politice din anii celui de-al doilea razboi mondial si a personalitatilor care au luat parte la ele, evenimentele politico-militare de dupa 1943 (ianuarie-martie 1944), preludiul zilei de 23 august 1944.
In relatarea discutiilor din preajma evenimentelor din august 1944, comandorul Cosoveanu precizeaza insa ca nu a fost de fata la momentele in care ele au avut loc, dar ca i-au fost relatate in amanunt de catre Iuliu Maniu si generalul Sanatescu, in vederea redactarii notelor informative pastrate de Iuliu Maniu, asa cum o facea din 1942.
Cele 37 de pagini pun in lumina personalitatea de exceptie a marelui patriot si om politic care a fost Iuliu Maniu, cat si a celorlalti participanti importanti la desfasurarea evenimentelor istorice din perioada 1 septembrie 1940-12 septembrie 1944. Comandorul de aviatie Ion Cosoveanu nu a fost membru in niciun partid politic, niciodata. A fost un om drept, curajos, loial, credincios sie insusi si tarii. In omul si politicianul care a fost Iuliu Maniu, de care il desparteau multi ani ca varsta, el a gasit modelul si sprijinul moral de care avea nevoie intr-o epoca framantata de evenimentele istorice grave care au dus, din nefericire, la instalarea regimului comunist in Romania.
A fost o colaborare bazata pe apreciere reciproca, incredere desavarsita, principii morale stabile, intransigenta, departe de orice avantaje materiale.

Maniu

Raporturile mele cu Iuliu Maniu au fost determinate de o intamplare, care avea un caracter de ordin national si general, fara nici un substrat politic, eu gasindu-ma in executarea unei misiuni de ordin militar, in toamna anului 1937. Invitat de Iuliu Maniu la proprietatea sa din Badacin, determinat de satenii din acea regiune, care, satisfacuti de modul cum eu am rezolvat problemele de ordin militar in totala armonie cu interesele localnicilor, a facut pe Iuliu Maniu sa ma invite la dansul, spre a ma cunoaste si a adauga si multumirea sa la cele ale satenilor din Badacin. (...)
Iuliu Maniu era un om cu o putere de analiza deosebita, el cauta izvoare de cunoastere in toate paturile sociale, era un pasionat colectionar de informatii din viata asociala si publica, atat din mediul intern, cat si extern, pe care, dupa ce le aduna cu o meticulozitate extrema, le analiza indelung si numai dupa multa chibzuinta isi forma o sinteza, pe care, cu foarte multa prevedere, o impartasea celor apropiati din jurul lui si numai dupa ce o alambica indelungat. Era un om cu o putere de interiorizare si de retinere rar intalnita, foarte meticulos si incet in hotarari, acoperindu-si cu o grija deosebita orice eventualitate de scapare, ce ar putea da nastere la interpretari sau rastalmaciri.
In jurul lui au roit foarte multi oameni din toate straturile sociale, dar am convingerea ca extrem de putini pot spune cum a gandit si ce a gandit Iuliu Maniu; as putea spune ca nici unul nu a cunoscut si nu a patruns pe acest om, reusind sa-l determine a-si confia intimitatea gandurilor sale si hotararilor sale. Cand era obligat sa faca declaratiuni publice ce urmau a fi cunoscute prin presa, redactarea lor o facea cu o grija deosebita si ele nu se tipareau pana ce el personal nu facea corectura, plasand cu toata grija si o virgula. In raporturile cu personalitatile vietii politice interne si externe, Iuliu Maniu folosea o practica extrem de variata, pe care, daca o priveai superficial, iti dadea impresia unui om inconstant si fara o linie consecventa; in fond insa era un deosebit psiholog al slabiciunilor omenesti, modificandu-si si gradandu-si comportarea in raport direct cu cel cu care urma sa stea de vorba si numai in scop de a-si realiza rezultatele ce urmarea. Extrem de retinut atat cu prietenii politici, cat si cu adversarii, atunci cand unul ii solicita o convorbire, nu o refuza nimanui, dar avea o deosebita grija ca pentru cei care nu prezentau pentru el incredere sa decurga convorbirea fie in mod public, fie in prezenta unui al treilea. Totodata, cand urma sa aiba intrevederi cu caracter secret, isi alegea cu deosebita grija insotitorul, iar daca acesta avea imprudenta de a-i cere relatii asupra intrevederii avute, ii dadea un raspuns de circumstanta, politicos, dar a doua oara nu il mai lua cu el. De asemenea, cu o grija deosebita urmarea daca insotitorul impartasea si altora locul unde a fost si cu cine a vorbit Iuliu Maniu. Acesta nu mai era folosit de aici inainte decat in misiuni pe care el dorea si urmarea sa fie cunoscute in mod public. In anturajul lui apropiat si cunoscut public afluiau multi oameni pe care el ii intrebuinta dupa necesitati si scopuri si, chiar cand unii dintre ei comiteau abateri, ii mentinea de forma si ii intrebuinta de circumstanta, acest procedeu aplicandu-l chiar fata de cei pretinsi apropiati ai lui, mergand pana la rudele sale. Iuliu Maniu era omul care ierta, dar nu uita, astfel ca celor care greseau el le arata multa ingaduinta si cateodata le tolera si greseli si abateri grave, dar ei erau definitiv caracterizati si niciodata acesti oameni nu erau promovati in posturi de incredere, el fiind un grijuliu dramuitor si al calitatilor intelectuale, dar si al slabiciunilor si greselilor facute pe care la timpul lor le iertase, dar nu le uitase.
Cred ca Iuliu Maniu, atunci cand gandea la o actiune, nu o dezvaluia in totalitatea ei nimanui, iar in cazurile cand aceasta nu putea fi intreprinsa de el singur si trebuia sa aiba si concursul altora, acestora nu le dadea decat atat cat socotea el ca trebuie sa cunoasca pentru a-i asocia la realizarea actiunii. Totodata el nu facea cunoscut partizanilor politici, in scopul ca acestia sa difuzeze public, actiuni care se consumasera de mult, dar care atunci cand le-a intreprins nu putea sa le incredinteze nimanui pentru ca ar fi periclitat atingerea scopului final ce il urmarea.
Era un taciturn prin excelenta, un solitar care, totusi, printr-o educatie a vointei, stia ca in raport cu circumstantele sa fie comunicativ atat cat trebuia pentru a se face placut in societate. Cred ca rudele directe de sange ale lui Iuliu Maniu nu i-au patruns si nu i-au cunoscut cutele intime ale sufletului si ratiunii sale.
Avea un temperament static extrem de rational, stia sa-si stapaneasca impulsiunile si dorintele, extrem de meticulos, mergand pana la pedanterie in hotararile ce le lua si foarte greu in punerea lor in practica, astfel ca, chiar daca ele erau perfecte pentru momentul ce le-a impus, intarzierea punerii lor in practica, fie ca le scadea valoarea, fie ca ele erau depasite de situatiile nou create.
Incepand din Februarie 1942, cel putin de doua ori pe saptamana il vedeam si aveam convorbiri cu Iuliu Maniu, de obicei miercurea si sambata, zile in care primeam de la dansul buletinele de ascultare a posturilor straine, ce erau imprimate la Ghestetner de postul de ascultare al armatei si distribuite intr-un numar extrem de redus la o parte din membrii guvernului si conducatorilor armatei, precum si presa si publicatiile straine, ce erau oprite a intra in tara in timpul acela. Eu primeam acest material, il citeam, apoi intocmeam o nota informativa rezumativa si o sinteza saptamanala, pe care o expuneam si discutam cu Domnia Sa, stabilind concluziile ce se desprindeau din materialul documentar. Stiam ca Iuliu Maniu ii informa pe Constantin Bratianu, Titel Petrescu si Lucretiu Patrascanu si discuta cu acestia desfasurarea evenimentelor, in lumina materialului documentar pe care reusea sa si-l procure. In afara de materialul informativ de ordin extern, Iuliu Maniu dispunea si de un bogat material informativ de ordin intern.
Pe baza acestui material s-au intocmit o serie de memorii semnate de Iuliu Maniu si Constantin Bratianu, ce erau trimise confidential personal generalului Antonescu si care, de-abia la sfarsitul anului 1943, numai o parte din ele au inceput a fi multiplicate si difuzate, cu o deosebita grija, in numar redus, in public, prin intermediul partizanilor politici.

Tratativele

(...) Esecul total al operatiunilor militare de la sfarsitul anului 1942, cand initiativa operatiunilor trece definitiv in mana rusilor, care o mentin pana la sfarsitul razboiului, zdruncina profund opinia publica romaneasca in toata propaganda si masurile de intimidare ce s-au intensificat de guvernul Antonescu.
Ecoul dezastrului de la Cotul Donului, urmat la scurt timp de cel de la Stalingrad, micsoreaza vazand cu ochii numarul sustinatorilor razboiului sfant, scepticismul in victoria germanilor incepe sa patrunda chiar in cercul redus al colaboratorilor lui Antonescu.
Fata de noile situatii ce se creau, se hotaraste a se accelera actiunea de capacitare a Regelui si exercitarea unei presiuni continue din ce in ce mai accentuata asupra lui Antonescu, prin memoriile trimise de Maniu si Bratianu, marindu-se amploarea cuprinsului lor si lasand sa se intrevada, in mod din ce in ce mai evident, rezultatele inregistrate pana atunci, precum si raspunderile asupra urmarilor acestor rezultate. In memoriile trimise se arata in mod transparent ca Germania a pierdut razboiul si ramanerea Romaniei alaturi de ea duce la un final dezastruos, cu urmari ce pot duce pana la distrugeri si pierderi ireparabile.
Actiunea de la palat este intensificata si are un rezultat pozitiv, Mihai este capacitat de necesitatea imperioasa de a se intreprinde o actiune pe plan extern pentru iesirea Romaniei din razboi, in conditiuni satisfacatoare. Data fiind prezenta trupelor germane pe teritoriul tarii, activitatea serviciilor de informatii si contrainformatii german si roman, atitudinea instabila a lui Antonescu, de comun acord se hotaraste ca Regele sa discute si sa examineze in mod deschis situatia politica si militara cu Antonescu, cautand a-l determina sa inteleaga necesitatea iesirii Romaniei din razboi. In acest scop si pentru a se obtine rezultate cat mai satisfacatoare, precum si pentru a se asigura inlaturarea unui eventual esec, tratativele se vor duce pe doua cai, ramanand ca, in functie de rapiditate si rezultate, sa se adopte cel mai favorabil. Actiunile se vor incepe si desfasura simultan in paralel, una va fi pornita de guvernul Antonescu si cealalta de opozitie, in functie de tratative si rezultatele lor, Regele va arbitra. Mihai este de acord cu acest punct de vedere si incepe a lucra in mod persuasiv in aceasta directie, mai intai asupra ministrilor si in special asupra lui Mihai Antonescu, si, in functie de reactiunea acestora, incet si cu multa precautiune incepe a-si pregati terenul si atmosfera de a castiga o atitudine mai concilianta si apropiata din partea maresalului Antonescu, caruia trebuia sa-i determine convingerea ca lui ii apartine ideea si initiativa.
Aceasta atitudine si mod de procedare Mihai le-a folosit si fata de colaboratorii maresalului, in special asupra lui Mihai Antonescu; realizandu-se astfel un complex permanent in jurul maresalului, se anihileaza intr-o foarte mare masura supravegherea germana si romana asupra liderilor opozitiei si activitatii lor.
Declansarea ofensivei armatei sovietice, care nu a slabit nici o clipa armata germana in plina retragere, a inlesnit actiunea Regelui si a liderilor politici din opozitie.
Maresalul Antonescu a fost nevoit a ceda in fata evenimentelor in plina si continua desfasurare si mai ales cand a primit confirmarea ca Hitler a cerut si se straduieste sa obtina incheierea unei paci separate cu URSS. Confirmarea i-a fost adusa de generalul Ion Gheorghe, ambasadorul Romaniei la Berlin. In fata crudei realitati, a dispus ca Mihai Antonescu sa inceapa tratativele de iesirea Romaniei din razboi, cu D-na Kolontai, ambasadorul URSS la Stockholm, si a achiesat la propunerea Regelui de inceperea tratativelor de la Cairo, autorizand si inlesnind mai intai plecarea lui Barbu Stirbei si apoi a lui Constantin Visoianu la Cairo.
Hotararea de a se duce tratativele pe doua cai a fost fericita, pentru ca ea a inselat perfect atentia germanilor, deplasand intreaga lor supraveghere asupra tratativelor lui Antonescu de la Stockholm, pe care au reusit sa le depisteze si sa le urmareasca si chiar sa le indrumeze. In acest scop, actiunea de la Cairo s-a putut desfasura in perfect secret, cu un final bun, care a surprins total pe Kilingher sManfred von Killingert, ambasadorul german de la Bucuresti, si a facut sa se prabuseasca complet actiunea de impiedicare de punere in aplicare si respectare a armistitiului prin forta in zilele de 24, 25, 26 si 27 August 1944 de catre trupele germane aflate in tara si in special asupra Capitalei.
Legatura intre Bucuresti si Cairo a fost asigurata in mod fericit prin masura dotarii cu un post mobil rtff s?t de receptie si transmisie, ce lucra in releu cu un post instalat la Istanbul. Acesta primea si transmitea, pe lungimi de unda variabila stabilite in mod secret, toate telegramele pe baza de cifru.
A trebuit sa se lucreze prin releu, deoarece aparatul cu care a fost dotat Bucurestiul era de dimensiuni mici spre a fi usor transportabil, el nelucrand niciodata din acelasi loc, mutandu-se in mod continuu, evitandu-se astfel depistarea lui de reteaua de ascultare germana si romana. Aparatul si codul cifrului au fost incredintate lui Iuliu Maniu care si-a asumat toate riscurile si raspunderea.
Intre Cairo si Bucuresti s-au schimbat telegrame si mesaje care erau comunicate Regelui, care in acelasi timp era tinut la curent de mersul tratativelor intre Stockholm si Bucuresti prin Mihai Antonescu, dupa care Regele discuta cu maresalul Antonescu situatia creata, atat in lumina operatiunilor militare, cat si a tratativelor ce se desfasurau. Maresalul insa in tot timpul a avut o atitudine de instabilitate. Atunci cand era pus in fata evidentelor ce nu puteau fi contestate, era nevoit a le recunoaste, momentan se angaja ca va activa in consecinta, dar a doua zi schimba hotararea, uitand de angajamentul luat. Metoda de tergiversare adoptata de Antonescu a creat o atmosfera de suspiciune care a ingreunat foarte mult mersul tratativelor atat la Cairo, cat si la Stockholm, care, coroborate cu mersul operatiunilor militare aflate in curs de desfasurare, au facut ca conditiunile initiale ale tratativelor sa sufere modificari esentiale ce se repercutau in mod direct asupra foloaselor ce urmareau sa obtina ambele parti.
Obsesia realizarii bombei atomice de care erau cuprinsi toti conducatorii nazisti il contaminase si pe maresalul Antonescu, care isi inchipuia ca, achiesand la tratativele incepute, adversarii isi vor diminua presiunile lor, realizandu-se un timp extrem de pretios pentru desavarsirea construirii bombei atomice si folosirea ei in operatiunile militare. Paranoismul ii intunecase ratiunea si il facuse sa uite tot ceea ce invatase, precum si scopurile, conceptiile si metodele izvorate din filozofia nietzscheeana, care, in cazul unei victorii, ar fi avut urmari nefericite pentru semenii sai romani, mai ales ca in tot acest timp factorii politici de opozitie, constienti, ridicandu-se deasupra oricaror consideratiuni si patimi de natura si nuanta politica, cu totala buna-credinta, au cautat sa impiedice angajarea tarii pe drumuri nefiresti intereselor ei. Nereusita lor insa nu i-a facut sa dezarmeze si, infruntand toate riscurile durei reactiuni germane, au oferit o colaborare loiala, bazata si lucrand in interesul general al tarii; maresalul Antonescu, impreuna cu o mica minoritate de oameni politici arivisti, ce voiau sa isi acopere faptele trecutului lor, nu au inteles sau mai bine zis nu au voit sa inteleaga ca sunt pe un drum gresit. (...)
Anul 1943 este cel care marcheaza inceputul actiunii de realizare practica a iesirii Romaniei din razboi. Tratativele incepute la Stockholm si la Cairo deschid o perioada extrem de grea si primejdioasa, mai ales ca pe buna-credinta a maresalului Antonescu era periculos a conta. Rationamentul facut prin angajarea lui practica la tratative directe era judicios ales, dar instabilitatea pe care a manifestat-o in tot timpul a facut ca durata tratativelor sa fie prea lunga, iar efectele intarzierii sa fie daunatoare ambelor parti angajate in discutii. Consensul stabilit la inceput si care era obligatoriu pentru Antonescu, ca si pentru opozitie, si in care se preciza ca, in cazul cand tratativele de la Stockholm vor obtine conditiuni satisfacatoare ce ar urma sa duca mai repede la iesirea Romaniei din razboi, fata de cele de la Cairo, ele vor fi puse imediat in aplicare si obligatorii pentru ambele parti.
Trebuie mentionat ca maresalul Antonescu, in tratativele duse de el prin Stockholm, la inceput a manifestat o actiune pozitiva care, daca era mentinuta pe linia bunei-credinte, ar fi castigat increderea, intelegerea si bunavointa adversarilor cu care trata si urmarile practice pentru tara ar fi fost optime. Greseala facuta de el, prin angajarea Romaniei la carul intereselor germane in principal si ale tarii in secundar, ar fi fost mult estompata si consecintele mult ameliorate. Aceeasi lipsa de loialitate a manifestat-o in tot timpul si fata de tratativele de la Cairo, pentru ca, chiar atunci cand ele prezentau situatii satisfacatoare pentru Romania si urma sa se treaca la infaptuirea practica pe plan extern si intern, nu se puteau realiza din cauza lui Antonescu. In mod continuu acest om aducea argumentul ca, daca s-a ajuns la conditiuni bune la Cairo, de ce sa nu incerce el a obtine si mai bune la Stockholm, astfel ca inca de la inceput tratativele de la Cairo au fost duse in conditiuni grele si nu putin a lipsit de a fi soldate cu un esec total. Comportarea lui Ion Antonescu, cu cat timpul trecea, a nascut suspiciunea care s-a adancit din ce in ce mai mult in tratativele de la Stockholm si a contribuit ca sa se extinda si asupra celor de la Cairo, pe masura ce ele se prelungeau, iar situatia initiala, care determinase inceperea lor, suferea modificari continue, ce reduceau zi de zi conditiile satisfacatoare ce le puteau obtine daca actionau intr-un ritm mai accelerat si mai scurt.

Deriva

(...) In toamna anului 1943, tratativele de la Stockholm mergeau foarte greu; din desfasurarea lor Ion Antonescu a tras concluzia ca nu se bucura si nici nu se va bucura de increderea celor cu care trata. Fata de aceasta situatie, se hotaraste a avea o intalnire cu Maniu, cu care din August 1940 nu mai avusese nici un fel de raporturi personale. Mihai Antonescu primeste dispozitiuni sa aranjezae aceasta intalnire intre el si Maniu; comunicarea lui Mihai Antonescu l-a surprins pe Maniu, mai ales ca desfasurarea operatiunilor militare era favorabila armatei sovietice, astfel ca ele influentau in mod direct proportional tratativele de la Cairo. Bazele conditiunilor initiale erau in continua schimbare in defavoarea Romaniei, astfel ca a socotit ca peste consideratiuni de ordin personal, pentru interese superioare de stat, trebuia sa raspunda la invitatia facuta de Ion Antonescu. In a doua jumatate a lunii August 1943, intr-o locuinta particulara din Capitala, a avut loc intalnirea intre cei doi. Dupa aproape doua luni a avut loc, in aceleasi conditii si tot la initiativa si invitatia lui Ion Antonescu, a doua intalnire, la o luna dupa aceasta a urmat in acelasi mod a treia intalnire, dupa care orice raporturi intre cei doi au fost total intrerupte. Iuliu Maniu a pastrat o discretie absoluta asupra acestor intalniri si asupra problemelor dezbatute in cursul lor. Dupa terminarea bataliei de la Uman si ajungerea trupelor sovietice in fata Iasilor, fapt ce a determinat o criza de nervi, urmata de o stare de depresivitate a lui Ion Antonescu, lucru ce a produs ingrijorare in cercul apropiat acestuia, starea aceasta a facut pe Mihai Antonescu sa incerce sa determine pe Ion Antonescu la o hotarare definitiva si imediata de iesire a Romaniei din razboi. In acest sens el a avizat si cercurile opozitiei, iar Maniu a dat asigurari ca nu numai ca nu vor face greutati, dar vor sprijini cu toata taria hotararea luata de Ion Antonescu, in momentul cand ea va fi pusa in practica.
Reteaua de informatii germana veghea si astfel Ion Antonescu este urgent invitat de Hitler. Deplasarea se produce pe calea aerului imediat dupa Craciunul 1943; la aterizare pe aeroportul Tempelhoff, Antonescu este intampinat de Hitler care, in fata suitelor ce ii insoteau, au inceput a se certa si acuza reciproc de tradare; cauza erau tratativele de la Stockholm. Hitler invinuia pe Antonescu ca a inceput si duce tratative de iesire din razboi, fara a-l preveni si consulta, iar Ion Antonescu i-a raspuns ca el a facut acest lucru deoarece Hitler a inceput si duce tratative cu mult inainte, fara a face cunoscut acest lucru aliatilor sai, astfel ca primul tradator este el, iar tratativele pe care le duce sunt o urmare fireasca a tradarii Germaniei. Firi impulsive, amandoi nu s-au putut stapani pana cand vor fi in doi si au izbucnit in fata tuturor; numai datorita interventiei maresalului Keitel a fost intrerupta discutia in public, dar ea a continuat a fi dezbatuta intre cei doi parteneri. Dupa intrevederile care au durat doua zile, timp in care Antonescu si insotitorii sai au fost dusi sa viziteze pentru prima oara instalatiile in care se lucra la realizarea bombei atomice si in care patrundeau numai elementele germane riguros verificate, Ion Antonescu, care inainte de Craciunul 1943 era in stare disperata, spunand "totul este sfarsit, am fost inselat de nemti" etc., la inapoiere era total schimbat, din nou plin de el, cauta sa-i intimideze prin atitudinea sa pe cei care vedeau si isi dadeau seama de realitate. Hitler ii daduse in dar un automobil blindat de ultimul tip, spre a-si feri prietenul de orice surpriza, iar Ion Antonescu, drept multumita, prin reteaua sa oculta, facea cunoscut liderilor politici din opozitie ca, daca nu se potolesc si cumintesc, ii aresteaza pe toti, in cap cu Regele Mihai, dandu-i pe mana nemtilor.
Sunt nevoit a arata ca un numar redus de oameni politici mai ramasesera consecventi pe linia de gandire politica initiala si intelegeau sa activeze in consecinta. Cei mai multi care fusesera infectati de boala cameleonismului politic, dezorientati, timorati, lipsiti de orizont, foiau peste tot, oferindu-se si alaturandu-se la cei care le dadeau mai mult. Aceasta atmosfera deprimanta era dezgustatoare; ea insa a contribuit sa insele vigilenta germana si a lui Ion Antonescu si a facut posibila actiunea ce a avut corolar actul din ziua de 23 August 1944.

Armistitiul

(...) Lunile Ianuarie, Februarie si Martie 1944 au fost timpul de febrila actiune, atat pe plan intern, cat si extern, coalitia anglo-ruso-americana a acordat din nou timpul necesar pentru ca Romania sa paseasca la realizari concrete de ordin intern si extern. Cu toate sfortarile facute in aceste trei luni de cei patru lideri ai opozitiei, de a caror buna-credinta nu se indoiau cei cu care se trata la Cairo, totusi necesitatile de ordin militar au determinat si impus sa i se faca cunoscute poporului roman adevaratele greutati si suferinte ale razboiului, iar guvernului si cercurilor antonesciene ca marele lor aliat si garant este in plina prabusire.
Ziua de 4 Aprilie 1944 si cele ce au urmat dupa ea au aratat mai mult decat evident tuturor nebunia angajarii si persistarii ramanerii in razboi a Romaniei. Ion Antonescu si cercurile sale credeau si sperau in himere, obsesia realizarii bombei atomice de catre germani le intunecase complet judecata si, cu toate ca in scurtele momente de ratiune recunosteau momentan greseala si se angajau la remedierea ei, nu isi respectau propria lor hotarare, intre vorba si fapta era un abis.
Stiu ca intre 4 Aprilie si 23 August 1944 actiunile si eforturile celor patru lideri ai opozitiei atat pe plan extern, cat mai ales pe plan intern nu au incetat nici o clipa. Au gandit si folosit cele mai felurite metode, atat separat, cat si in comun, spre a ajunge si determina cat mai devreme iesirea Romaniei din razboi. Fata de ruso-anglo-americani au fost de totala buna-credinta si loialitate si in tot timpul au dovedit acestora ca tot ce le statea in putinta in acele timpuri s-au straduit cu toate riscurile si urmarile lor a le satisface. In mod continuu au aratat si personal lui Ion Antonescu, cat si cercurilor sale ca actiunea si scopul urmarite de ei si gruparile lor politice este dictat numai de interesele superioare ale tarii si ca sunt orisicand gata a-i sprijini in hotararea si realizarea iesirii noastre din razboi, lasandu-le intreaga glorie a acestei actiuni, beneficiind de toata recunostinta tarii. Mai mult, sunt gata a oferi garantia respectarii angajamentelor ce isi vor lua fata de ruso-anglo-americani, in momentul cand s-au hotarat si au semnat armistitiul.
Pentru a evidentia in mod concret greutatile, atmosfera si conditiunile in care au fost obligati a lucra cei patru exponenti ai partidelor grupate in blocul partidelor democrate, voi relata unul dintre ultimele evenimente principale care au dus si impus modul de realizare a actului de la 23 August 1944.
La inceputul lunii August 1944 aterizeaza pe aeropotul Baneasa o cursa speciala venind de la Istanbul din care coboara colonelul Traian Teodorescu, atasatul militar al Romaniei in Turcia. Direct de la aeroport acesta se deplaseaza la Ministerul de Externe, unde este imediat primit in audienta de Mihai Antonescu. Dupa ce ofiterul arata ministrului de Externe urgenta si importanta misiune ce o are, Mihai Antonescu avizeaza pe maresal, cerandu-i si obtinand de la acesta primirea imediata in audienta a trimisului special al Ambasadei romane din Ankara.
Inainte de a se desparti, Mihai Antonescu ii face col. Teodorescu exprese si insistente recomandari ca in prezentarea pe care o va face maresalului sa puna toata capacitatea de cunostinte si argumentare, pentru a-i determina lui Ion Antonescu hotararea definitiva de a incheia imediat armistitiul, inainte de a incepe ofensiva armatei sovietice, care urmeaza a se declansa la 15 August 1944.
Atasatul militar in Turcia, col. Traian Teodorescu, era trimis de ambasadorul Romaniei, Creteanu sAlexandru Cretzianut, care datorita relatiilor si increderii de care se bucura in cercurile diplomatice neutre aflase ca rusii sunt pe punctul de a-si termina regruparea si concentrarea fortelor in vederea reluarii ofensivei pe ziua de 15 August 1944, fiind consiliat a informa guvernul roman pentru a grabi incheierea armistitiului, Romania avand sanse de conditiuni mai satisfacatoare inainte de reluarea operatiunilor militare ofensive.
Informatia era extrem de pretioasa si impunea o actiune imediata, fapt ce a determinat trimiterea cu o cursa aeriana speciala a atasatului militar roman la Bucuresti.
Audienta la Ion Antonescu a durat cateva ore, timp in care col. Teodorescu, pe baza documentarii atat pe plan politic, cat si pe plan militar cu care fusese inzestrat de ambasadorul Creteanu, a cautat a determina si convinge pe maresal ca nemtii au pierdut razboiul, chiar si in ipoteza cea mai fericita si de ultima ora, realizarea bombei atomice, totusi adversarii nu vor ceda, iar tehnica americana isi va doza si accelera eforturile pentru a realiza bomba atomica, pe care nu sunt departe a o infaptui si folosi, astfel ca la actiunea germana anglo-ruso-americanii dispun de resurse militare, tehnice si economice spre a deslantui si impune o reactiune care va infrange actiunea si rezistenta germana.
Singurul lucru pentru ca Romania sa se salveze de la un dezastru este incheierea imediata a armistitiului, inainte de 15 August 1944.
Ion Antonescu a ascultat expunerea col. Teodorescu, a discutat si cerut explicatii si amanunte complementare, lucru ce a necesitat timp, apoi a raspuns: da, razboiul este pierdut, trebuie incheiat armistitiul fara intarziere. Mergi si comunica si MS Regelui cele ce mi-ai spus mie, iar maine ma voi prezenta in audienta la MS spre a-i comunica hotararea mea.
Col. Teodorescu, dupa audienta, a trecut pe la Mihai Antonescu, pe care l-a pus la curent cu cele petrecute la Ion Antonescu, apoi a plecat la palatul regal. In dupa-amiaza zilei a fost primit de Rege, intr-o lunga audienta, informandu-l complet; la terminarea audientei, a primit recomandarea de a merge si informa si pe Maniu, lucru ce l-a facut, iar acesta la randul sau a pus la curent pe ceilalti trei lideri politici.
Ion Atonescu a doua zi a fost primit in audienta de Rege si, dupa ce au discutat indelung, a comunicat ca a ordonat generalului Steflea, seful de Stat Major al Marelui cartier general, sa vina la Bucuresti impreuna cu generalii comandanti de armata, spre a examina impreuna situatia frontului si a aviza la masurile de ordin militar ce urmeaza a recurge in momentul cand armistitiul se va incheia. Totodata, va examina cu Mihai Antonescu problemele de ordin politic ce urmeaza a fi intreprinse si fixarea delegatilor imputerniciti a incheia si semna armistitiul, precum si deplasarea acestora. Modul cum au decurs discutiunile si atitudinea nehotarata a lui Ion Antonescu au impus lui Mihai o stare de suspiciune si l-au determinat a trece la o actiune de lamurire deschisa a generalilor comandanti, dupa care sa urmeze a cere acestora sa-si spuna parerea lor in mod deschis si cinstit, precum si solutiile la care ei avizeaza.
Odata luata aceasta hotarare, Regele Mihai a trecut la punerea ei in practica, reusind astfel a-i capacita pe generalii comandanti sa sprijine in mod colectiv punerea in aplicare a hotararilor de incheiere a armistitiului, cu sau fara contributia lui Ion Antonescu.
Informati, cei patru lideri s-au asociat si l-au asigurat pe Mihai de intreg sprijinul lor, atat pe plan intern, cat si pe plan extern.
In acest timp, in care fiecare zi ce trecea era o pierdere irecuperabila si cu trecerea zilelor se apropia de 15 August 1944, Iuliu Maniu sondeaza cercurile politice turcesti care in tot timpul au marcat o intelegere deosebita a pozitiei grele a Romaniei - exemplu evident era informarea ambasadorului Creteanu -, astfel ca, bazat pe aceste consideratiuni, Maniu intreprinde aceasta actiune. Rezultatul este mai mult decat satisfacator; in cazul cand Romania iese imediat din alianta cu Germania, fapt ce ar determina un atac al nemtilor contra Romaniei, determinand astfel angajarea in razboi alaturi de anglo-ruso-americani, Turcia paraseste neutralitatea si sprijina atat politic, cat si militar actiunea Romaniei; acest raspuns a fost comunicat Regelui si celor trei lideri.
Ion Antonescu a inceput sa fie presat cu asiduitate, dar zadarnic; se indoia de veridicitatea informatiilor venite din Turcia, astfel ca ofensiva sovietica a cazut implacabila. In fata crudei realitati se stabileste un consens comun si unanim; cel mai tarziu pana la 26 August 1944, armistitiul trebuie incheiat, semnat si pus in aplicare. Regele Mihai si cei patru lideri politici, reprezentanti ai blocului partidelor democratice, hotarasc ca pana la data mai sus aratata, fie cu colaborarea lui Ion Antonescu, fie fara aceasta, Romania sa iasa din razboi, incheind armistitiul, in care scop Regele va intreprinde ultimele actiuni de capacitare a lui Ion Antonescu si, in functie de reactiunea si comportarea acestuia, sa avizeze la masurile impuse de imprejurari.
Ion Antonescu, in fata desfasurarii evenimentelor politico-militare si presiunii exercitate de Rege, fata de care isi luase angajamente pe care nu le onorase, ultimul dadea asigurari ca totul este gata si delegatii cu imputernicirile corespunzatoare vor pleca cel mai tarziu la 22 August 1944, lucru ce nu s-a petrecut.
Informat ca la Baneasa se fac pregatiri in vederea deplasarii pe calea aerului pe front a maresalului si ca nici un delegat nu a parasit tara, Regele, in dimineata zilei de 23 August 1944, cheama pe Ion Antonescu la palat pentru o importanta convorbire. Spre a inlatura orice suspiciune si a-l determina sa vina imediat, chemarea este facuta telefonic personal de Mihai, lui Ion Antonescu.
Maresalul, care, inainte de plecarea pe front, ii adunase in consiliu pe toti ministrii spre a le da instructiuni si dispozitii, ii lasa in consiliu, spunandu-le sa-l astepte, spre a continua dupa intrerupere, care nu va dura mult, fiind chemat urgent de Rege pentru comunicari importante.
Ajuns la palat, imediat este primit de Rege; primul lucru de care este intrebat Antonescu a fost daca delegatii au plecat si, daca nu, ce a determinat ramanerea lor pe loc si cand urmeaza a se realiza aceasta plecare.
Raspunsul lui Antonescu a fost: este numai o intarziere, dar vor pleca in cursul zilei de 23 August 1944, pe calea aerului.
Mihai, privindu-l pe Antonescu, a ripostat: probabil vor calatori cu acelasi avion cu care urmeaza a va deplasa Dv. azi pe front, cu toate ca am stabilit impreuna ca prezenta Dv. in Capitala este mult mai necesara decat pe front, date fiind masurile ce urmeaza a fi puse in practica, din momentul intrarii in vigoare a armistitiului la care ati consimtit si v-ati angajat sa-l incheiati.
Surprins si vazand ca Regele este perfect informat, incearca intai a scapa, perorand o argumentatie lipsita de orice valoare, dar Mihai il intrerupe si, ferm si raspicat, il intreaba: "Maresal Antonescu, sunteti hotarat si convins ca trebuie incheiat armistitiul? Va avertizez ca este pentru ultima oara cand va mai pun aceasta intrebare la care astept imediat raspunsul".
Atitudinea Regelui a facut o puternica impresie asupra lui Antonescu, facandu-l a-si pierde siguranta si stapanirea de sine; astfel ca in primul moment incerca o ocolire, spunand: sunt convins si hotarat a incheia armistitiul, dar consideratiuni de onoare imi impun ca, inainte de a face acest act, trebuie sa avizez si consult pe Hitler, aliatul de azi al Romaniei, pe care nu-l pot parasi inainte de a-l anunta. Ion Antonescu, de data aceasta, era sincer. A scontat ca aceasta sinceritate brutala, fruct al ambitiei si mandriei care i-a intunecat judecata, va impresiona pe copilul, marioneta regala, facandu-l sa dea inapoi. Sigur si plin de el, de data aceasta se inselase amarnic.
Riposta Regelui a fost prompta: cred ca ceea ce ai spus nu este rezultatul unei gandiri serioase si a glumi cand soarta tarii este in joc dovedeste totala inconstienta, in cel mai bun caz, si tradare, in cel mai rau. A-l aviza si consulta pe Hitler este egal cu distrugerea tarii si a conducatorilor politici constienti, in cap cu mine, astfel ca ma pui in situatia de a te impiedica a face acest lucru, facandu-te inofensiv, dispunand arestarea. La chemarea Regelui a intrat generalul Sanatescu, care, pasind spre Antonescu, i-a spus: "in numele MS Regelui, esti arestat". In acel moment, Regele a parasit incaperea, iar Ion Antonescu, in culmea furiei, a inceput a debita amenintari si insulte generalului Sanatescu; totodata insa au intrat imediat ofiteri din garda palatului, care l-au dus pe Ion Antonescu intr-o camera din palat, unde a fost retinut. (...)

(Subtitlurile apartin redactiei)

Nota: Paginile publicate astazi au fost transcrise fara nicio interventie stilistica ce s-ar fi impus, tinand seama ca autorul-detinut nu a avut posibilitatea sa le revizuiasca.

TAGS :
Mai multe din Istorie
Comentarii
Total 0 comments.
1779
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.