Capcanele și fariseismele Codului electoral

Codul electoral care ar urma să intre în dezbaterea Senatului zilele acestea, în forma adoptată de comisia specială a parlamentului, nu va croi o nouă clasă politică și nici nu va controla finanțarea campaniilor electorale. Dimpotrivă, s-au introdus plase de siguranță pentru supraviețuirea actualei elite politice, menite să-i întărească puterea asupra cadrelor de partid și să asigure dominația actualelor formațiuni mari.

Mulți au salutat relaxarea condițiilor de înființare a unui partid politic. La prima vedere, am fi tentați să spunem că Monica Macovei a convins și a învins – trei mem­bri și structuri în zece ju­dețe vor fi condițiile su­fi­ciente pentru apariția unui nou partid. În anii ’90, nu­mărul partidelor trecea bi­ne de 150. Astăzi, în par­la­ment avem șase partide, do­uă dintre ele - PSD și PNL - fiind dominante, res­tul, sateliți asigurând ba­lanța puterii. E de așteptat ca numărul partidelor noi să crească exponențial, ducând la bul­ver­sa­rea scenei politice. Asta nu înseamnă în­să automat că noile partide vor reuși să pă­trundă în Legislativ, din moment ce pragul electoral rămâne de 5% (pragul de 3% vehiculat în media fiind cel necesar pentru ca un partid să-și poată deconta cheltuielile de campanie).

La asta se adaugă și revenirea la blamatul odinioară sistem de vot proporțional pe liste, care presupune reluarea unor dis­func­ții criticate de-a lungul vremii. S-a cla­mat adesea că votul uninominal este vinovat că a adus în parlament o clasă po­litică deprofesionalizată, oameni cu bani, în căutare de imunitate. În fapt, con­du­cerile centrale ale partidelor sunt cele ca­re au girat desemnarea candidaților și la votul uninominal, așa cum s-a făcut și se va face și la votul pe listă. Diferă însă de­pendența parlamentarului și a votului său. Într-adevăr, în ultimele două cicluri elec­torale, de așa-zis uninominal, par­la­men­tarii au „defectat“ în mai multe rânduri de la rigorile impuse de partid, or, spec­trul neincluderii pe locurile eligibile de pe liste aduce mai multă disciplină față de de­ciziile centrului de putere. În al doilea rând, cu cât vor fi mai multe partidele ca­re nu reușesc să obțină 5%, cu atât mai multe vor fi voturile care merg la redistribuire către partidele care au depășit pragul elec­toral. Astfel, cumulând pre­vederea privind înființarea unui partid cu doar trei membri cu menținerea pra­gului, avantajate vor fi forțele politice mari. Cu alte cuvinte, partidele mari vor adu­na și mai mulți parlamentari, cele care abia reușesc să se strecoare câștigă exact cât să poată înclina în continuare ma­jo­ritățile (guvernarea), iar cetățenii, tot mai mulți, care au votat un partid de sub 5% rămân nereprezentați în parlament.

Capcane sunt și în privința alegerilor lo­cale. Aici, partidele, la propunerea PSD, au preferat revenirea la desemnarea pre­șe­din­telui consiliului județean de către con­si­lierii județeni, renunțându-se la vo­tul d­i­rect. Argumentul a fost că se va putea scă­pa mai ușor de baroni, pentru că îi pot de­mite consilierii, dacă nu-și fac treaba sau dacă sunt cercetați pentru co­rupție. În rea­litate, după noua lege, ba­ro­nul consiliului ju­dețean poate fi demis doar cu două tre­imi din numărul total de consilieri, un scor greu de atins. Pe de al­tă parte, este greu acceptabil ca omul cu cea mai mare putere dintr-un județ (cu cei mai mulți bani pe mână și cu aparat propriu) să fie ales prin înțelegeri politice, și nu de către cetățeni. De fapt, noile pre­vederi îl leagă mai mult pe liderul CJ de par­tidul care îi asigură funcția. Pentru PSD și PNL trebuie să fi fost o lecție ne­implicarea lui Nicușor Constantinescu la ale­gerile eu­ro­par­la­men­tare și la prezi­den­țiale sau un semnal de alarmă când Sorin Frunzăverde a plecat cu 100 de aleși locali de la PDL la PNL, în ajunul localelor din 2012. Menținerea ale­gerii primarilor din­tr-un singur tur de scru­tin rămâne o ma­re problemă, în con­dițiile unei dominații puternice a PSD la nivelul localităților mici și mijlocii, care nu dă aproape nicio șansă unui partid nou în­ființat, cu struc­turi firave în teritoriu.

Despre finanțarea partidelor, la care An­drei Cornea s-a referit exhaustiv în nu­mă­rul trecut, ar mai fi de adăugat doar că, în spatele declarațiilor membrilor Comisiei de Cod electoral, potrivit cărora finanțarea campaniilor este acoperită integral de la bugetul de stat, stau ascunse noile pre­ve­deri, care le permit partidelor să îm­pru­mu­te bani de la persoane fizice și juridice.

Cea mai flagrantă atitudine rămâne însă abandonarea promisiunilor privind votul din diasporă. Nici votul electronic, nici vo­tul prin corespondență nu au intrat în dis­cuția comisiei. După aruncarea pe scena pu­blică a unor amenințări cu con­di­țio­na­rea votului de plata impozitelor în țară, de introducerea unei taxe pentru diasporă sau a unui Registru electoral, votul ne­cen­zurat pentru diasporă a rămas suspendat. Există o singură prevedere, asupra căreia a atras atenția Sebastian Lăzăroiu, care spune că pentru alegerile parlamentare s-a stabilit o circumscripție cu șapte se­natori și deputați de diaspora pentru cele 2-3 mi­lioane de români de peste granițe.

De fapt, marea problemă este asumarea existenței a două, după unii trei, patru milioane de români nemanipulabili. În aces­te condiții, fariseismul politicienilor se va lovi de bumerangul ignorării Ro­mâ­niei de dincolo de hotare.