Jobbik şi întoarcerea spre Est

Scopul geopoliticii mitologice a Jobbik este ruperea legăturilor cu UE şi SUA, odată cu renunţarea la democraţie şi neoliberalism.

Jobbik, Mişcarea pentru o Ungarie mai Bu­nă, a obţinut 20,54% din voturile ex­pri­ma­te la alegerile legislative din 6 aprilie 2014, ocupând astfel locul al treilea atât în Par­la­mentul Ungariei, cât şi în rândul par­ti­delor de extremă dreaptă din Europa. Suc­cesul mişcării Jobbik vine pe fondul crizei economice şi al austerităţii care i-a urmat, acestea reprezentând punctul culminant al unei evoluţii care i-a făcut pe o bună par­te dintre maghiari să nu mai creadă nici în abi­lităţile politice şi în buna credinţă a con­ducătorilor lor, nici în mesajele de bu­nă­stare ale Europei. Înaintea crizei econo­mi­ce, în 2006, în ciuda retoricii sale na­ţio­na­liste, Jobbik obţinea doar 2,2% din voturi şi niciun loc în parlamentul de la Budapesta.

Gábor Vona, liderul mişcării, a promis că va reda Ungariei identitatea şi mândria na­ţio­nală, printr-o politică radicală, iniţiind o critică a tot şi toate, de la clasa politică ma­ghiară la prezenţa ţării în UE şi NATO, la relaţiile cu SUA, la democraţie şi neo­li­be­ralism. Jobbik se constituie astfel ca o miş­care ultranaţionalistă, iredentistă şi eu­rosceptică, care respinge capitalismul glo­bal, bazându-se pe cultivarea unei frici de dezintegrare şi dispariţie a naţiunii ma­ghia­re - pe fond de sărăcie, şomaj, emi­gra­ţie şi criză demografică - şi pe întreţinerea ame­ninţării rome şi a conspiraţiilor fi­nan­ciare evreieşti.

Ideologia mişcării reflectă într-o anumită măsură structurile clasice ale fascismelor. Sacralizarea corpului naţiunii, aflat într-o sta­re de decadenţă justificată prin inter­me­d­iul unor cauze externe şi al unor grupuri alo­gene, implică nevoia unei regenerări ca­re ar restabili ordinea socială. Pe plan in­tern, această regenerare naţională implică reinstaurarea unei ordini lezate de anu­mi­te comportamente ale minorităţilor, con­si­de­rate mercantile şi expansioniste, în ca­zul evreilor, şi antisociale, în cazul romilor.

Evreii sunt acuzaţi că ar coloniza Ungaria, fiind consideraţi un risc la adresa se­cu­ri­tă­ţii naţionale. Negarea mai mult sau mai puţin explicită a Holocaustului se aso­ciază cu cereri de înregistrare a evreilor pe lis­te şi cu o poziţie extrem de dură anti-Israel, vă­zut ca un stat „nazist“, din cauza „ge­no­­ci­du­lui din Palestina“. Jobbik a soli­ci­tat ex­pul­zarea ambasadorului israelian de la Bu­da­pesta şi ruperea tuturor legăturilor diplomatice cu Israelul, cetăţenilor ma­ghiari cerându-li-se să boicoteze pro­du­se­le din această ţară.

Membrii Jobbik nu fac un secret din fap­tul că, odată ajunşi la putere, vor rezolva problema „infracţionalităţii ţigăneşti“. Ei consideră că integrarea romilor în so­cie­ta­te a eşuat, fiind nevoie de o rezolvare ra­di­cală a acestei probleme. Soluţiile pro­pu­se merg de la segregare şi constituirea unor ta­bere de detenţie pentru delin­cven­ţii romi, acestea fiind singurele soluţii pen­tru a-i edu­ca şi integra în societate, şi ajung la re­in­troducerea pedepsei cu moartea, prezentă în proiectul de lege şi ordine al Jobbik.

Regenerarea naţiunii maghiare implică, de asemenea, nevoia unei schimbări de di­recţie pe plan extern, prin ruperea legă­tu­rilor cu comunitatea euroatlantică şi în­toar­cerea spre Est. Jobbik accentuează ca­racterul specific al maghiarilor, con­si­de­raţi cel mai vestic popor al Estului, într-o Europă pe care o împart în naţiuni vor­bitoare de limbi germanice, romanice şi slave, în mijlocul cărora nu îşi găsesc lo­cul, neputând crea alianţe politice solide la acest nivel. Se încearcă astfel recrearea unei identităţi orientale a maghiarilor, prin­tr-un accent pus pe originile lor asia­tice, Jobbik reluând unele dintre vechile teze ale Turanismului, o ideologie pre­zen­tă deja în cercurile politice şi intelectuale maghiare din secolul al XIX-lea (Turan fi­ind vechiul nume persan al Asiei Cen­trale). Întoarcerea spre Est a Ungariei ar implica, în versiunea Jobbik, formarea unei alianţe cu popoarele considerate înrudite maghiarilor, cele turcice din Turcia şi din statele Asiei Centrale, triburile de băş­ti­naşi din Siberia, tătarii şi mongolii şi chiar cu coreenii şi japonezii, pe baza unei fra­ter­nităţi între popoarele Estului, care ar tre­bui să ducă la unificarea rasei „ural-altaice“.

Scopul acestei geopolitici mitologice este ruperea legăturilor cu UE şi SUA, odată cu renunţarea la democraţie şi neoliberalism, acestea fiind considerate responsabile pen­tru actuala situaţie a Ungariei. Criticile du­re la adresa politicilor „antimaghiare“ ale UE şi SUA au fost însoţite de propunerea organizării unui referendum prin care ungurii să decidă dacă vor sau nu să ră­mâ­nă în UE şi de nevoia unei dezbateri pu­blice în privinţa statutului de membru NATO al ţării lor.

Această poziţie aduce cu sine şi un interes pentru regimurile autoritare din Rusia, Chi­na şi Iran. Istoria ne va arăta dacă dru­mul pe care a luat-o Jobbik, alături de alte partide radicale, este o cale închisă sau în­ceputul unui viitor care nu poate fi decât trist pen­tru UE.

* Paul Cristian Bujor este colaborator al revistei 22.