Marea silă de Băsescu

Mai rar așa spectacol grotesc: Băsescu prăbușindu-se zgomotos și dezarticulat în praful din piața publică, sub privirile oripilate ale foștilor săi susținători. Este cea mai dulce răzbunare pentru adversarii politici.

Atacurile furibunde lansate de Traian Bă­sescu împotriva DNA și a Înaltei Curți, grosolăniile revărsate peste Laura Codruța Kövesi și Livia Stanciu, suita de minciuni și manipulări au depășit ori­ce imaginație. Este o per­formanță, s-o re­cu­noaș­tem, Voiculescu și toți ceilalți pe­nali și detractori de cursă lungă ai justiției au toate motivele să fie încântați. După 10 ani, Băsescu a ajuns să vorbească pe limba lor și să devină vârful de lance al campaniei anti-DNA. To­tul în numele apărării pro­te­jatei sale. E ceva ce produce sila, și încă una mare de tot.

Jalnica piruetă denotă că Băsescu a optat de­finitiv de data aceasta. Între Udrea și jus­tiție a ales-o pe Udrea. De ce? Putem deo­camdată doar să speculăm că îi e tea­mă de ceea ce ar putea aceasta spune și scrie. Cam asta arată evoluția eveni­men­telor și faptul că a rezonat, din ce în ce mai agitat și aberant, la toate apelurile și amenințările venite dinspre ea, ultima prin vocea mesagerului Ruxandra Dra­go­mir: „Oare toți cei pe care i-a crescut și i-a promovat, excepție făcând Elena, l-au trădat? Dacă am crezut în declarațiile lui Traian Băsescu, am tot dreptul să cred că putea face mai mult în ceea ce o privește pe Elena. Nu vreau să cred, așa cum afirmă unii, cum că Elena ar fi o monedă de schimb. Nu vreau și nici nu pot să cred că Președintele meu a fost «învins de sistem»“. Vom afla ce se as­cun­de în spate în funcție de mersul do­sa­relor, dar tare mi-e teamă că nu vor fi lu­cruri plăcute. Băsescu se comportă ca și cum ar avea niște schelete în dulap.

Indiferent despre ce este vorba, Băsescu s-a sinucis politic, și-a devorat propriile mandate, iar credibilitatea lui este zero. Cred că înțelege și el asta, d-aia și continuă să facă hărmălaie încercând să mu­te centrul de greutate de la lupta în numele ares­tatei la cea pentru binele justiției și, stați pe scaune! „drep­turile omului“. Nu ține. În afară de câțiva lingăi îm­bă­trâniți în amușinarea pof­ticioasă a portofelelor, ade­vărați maeștri ai genului, ar­tizani ai relativismului, lumea e lămurită și îngrețoșată. Pur și simplu nu-l crede ni­meni că a descoperit o față hâdă și abu­zivă a justiției, din senin, fără nicio le­gă­tură cu protejata. Că așa, dintr-o dată, ma­gistrații au devenit niște nenorociți de securiști și acoperiți, Kövesi și Stanciu – do­uă oportuniste care calcă totul în pi­cio­are doar ca să mai împuște un mandat, iar procurorii DNA sunt în competiție să-și atâr­ne „scalpuri“ la cingătoare, băgând bieți nevinovați la „Guantanamo“ fără pro­be, doar pe denunțuri. Cum să creadă ci­neva că această îngrozitoare me­ta­mor­foză s-a produs în fix trei luni, taman du­pă ce a fost arestată Udrea? E ridicol. Ma­nipulările și minciunile sunt atât de evi­den­te, încât nici nu merită osteneala de­montării lor. Cazul e fără speranță. Vreau doar câteva cifre să dau. În 2014, la „beci“, adică la camerele de „tortură“, au ajuns în total 7.144 de arestați preventiv, din­tre care doar 155 au fost ca rezultat al unor cereri ale DNA, deci cazuri de co­rupție. Dintre aceștia 6 au fost achitați, toa­te dosare vechi, la fel ca și dosarul celor 18 vameși de la Otopeni, achitați în 2015. Și încă ceva, Băsescu introduce în mod deliberat și pervers confuzia între ac­tualii „denunțători“ și „turnătorii“ Se­cu­rității sau între „acoperiții“ serviciilor și ofițerii fostei Securități. Mai mult, spune un lucru care mă pune pe gânduri în privința mo­tivației transmiterii arhivelor la CNSAS. „Știți care e motivul pentru ca­re am cerut să se scoată cele 3 milioane de do­sare ale fostei Securități? Pentru că erau folosite de unii de la SRI să șan­tajeze“. Nu zău? Doar d-asta? Mâine, poi­mâine ci­ne știe ce mai auzim despre mo­tivul con­damnării comunismului.

Dar Ruxandra Dragomir are dreptate, Bă­sescu a fost învins de sistem. De sistemul pe care el însuși l-a creat, care acum și-a luat lumea în cap, viața în propriile mâini și îi dă cu tifla. Asta este ceea ce îl în­ne­bu­nește, îl umple de furie și frustrare. În ul­timii ani de mandat, puterea i s-a urcat la cap, cum se zice în popor. N-a mai as­cultat de nimeni, a devenit arogant, s-a în­tors agresiv împotriva tuturor, convins că susținerea de care a beneficiat s-a da­to­rat persoanei sale, și nu unor valori și prin­cipii care i-au fost puse pe tavă de so­cietatea civilă și de intelectuali. A făcut pâr­jol în juru-i și a rămas singur cu Udrea. Acum moare cu ea de gât. Nu poate în­țe­lege și accepta că toată influența i s-a pulverizat, că nu mai controlează nimic, că toți cei pe care i-a numit în funcții, așa cum nu prididește să le reamintească, îl abandonează la greu și nu vor să-l ajute să-și salveze acolita. Omul trăiește o dra­mă. Păcat, mare păcat că Traian Băsescu a ajuns atât de jos, putea să rămână un re­per. Este cea mai mare satisfacție pe care o dă adversarilor săi.

Dincolo de acest final trist, întrebarea de fond este în ce măsură campania an­ti­justiție pe care o duce va avea efect. Ceea ce spune acum Băsescu vine mănușă pe­na­lilor și multor politicieni. Chiar dacă unii nu îndrăznesc să o mai spună cu voce tare, știm că mulți gândesc precum noul Bă­sescu: DNA are prea multă putere, „li­derii justiției se cred niște dumnezei și vor ca nimeni să nu miște în front“. Își freacă mâinile că o vorbeşte el în locul lor, că le-a luat de pe umeri povara și că de decredibilizarea justiției, pe care o urăsc sincer, se ocupă acum chiar ar­ti­zanul ei. Ce poate fi mai frumos! Câți din­tre ei spe­rau la o asemenea răsturnare de situație? Ponta are toate motivele să des­chidă o sticlă de șampanie. E doar chestie de timp până când se va forma acea ma­jo­ritate ca­re să schimbe legile, să mai taie din pre­ro­gativele DNA, ale ÎCCJ. Urmăriți cu atenție televizoarele: Codului Penal i s-a pus gând rău. E doar începutul.