Europa teatrelor se gândește la îmbătrânire

Doina Papp | 05.05.2015

Pe aceeași temă

În perioada 16-19 aprilie, Teatrul Naţional din Timişoara a găzduit conferinţa internaţională a Convenţiei Europene a Teatrelor (ETC) şi prima ediţie a festivalului de teatru şi ştiinţă The Art of Ageing.

 

Realitatea înconjurătoare, statisticile, cele mai noi cercetări în domeniu vorbesc de o vreme tot mai apăsat despre îmbătrânirea populației globului. Adică din corelarea ce­lor trei factori luați în con­­siderare la analizarea fe­no­menului – fertilitate, mor­talitate și migrație – rezultă că Europa este cel mai acut atinsă de acest proces, efect, în mare măsură, al bu­nă­stării și prosperității din lu­mea contemporană. Fiind­că, da, îmbătrânirea este, îna­inte de a deveni o pro­blemă, o poveste de succes a secolului XX care a contribuit la creș­te­rea speranței de viață prin contribuția ști­in­ței medicale, a industriei farmaceutice și, înainte de orice, a nivelului de trai ri­dicat al populației din lumea civilizată. Pe de altă parte și în paralel, consumerismul ridicat face ca adesea tinerii să prefere să achiziționeze cele mai noi mărci de ma­șini, aparate electronice sau pachete tu­ris­tice, în detrimentul planingului familial, din care treptat dispare interesul pentru in­vestirea în creșterea și îngrijirea co­pii­lor. De unde și scăderea natalității, com­pensată cumva de imigrație. (După ’90, din 5%, cât reprezenta această populație, ea s-a dublat, în timp ce procentul eu­ro­penilor în general scade dramatic în ra­port cu restul lumii.) Astfel debalansată, so­cietatea s-a trezit cu din ce în ce mai mulți bătrâni care pun presiune pe sis­te­mul de pensii, pe asigurările de sănătate, concomitent cu declinul forței de muncă și cu modificarea structurii familiei. Pro­ble­ma îmbătrânirii populației a devenit deci acută și atrage după sine necesitatea găsirii unor soluții pentru o reechilibrare socio-demografică, prin activarea populației vâr­s­t­nice, descoperirea mijloacelor prin care îm­bătrânirea poate deveni o artă (ma­xi­mizarea fericirii personale), și nu o sursă de nefericire prin însingurare și di­mi­nua­rea calității vieții.

 

Acestor teme și multor altora de­rivate le-a fost consacrată și în­tâlnirea de la Timișoara a ETC (Convenția Europeană a Tea­tre­lor are membri în 20 de țări), din care Naționalul bănățean face parte, un festival având în cuprins spectacole, dar și colocvii teoretice în care specialiști din toa­te domeniile – sociologi, psihologi, me­dici, artiști, literați – au dialogat, schim­bând experiențe într-un domeniu atât de in­teresant și presant al lumii con­tem­po­rane. După ce Uniunea Europeană a lan­sat, printr-un an dedicat anume per­soa­ne­lor vârstice și îmbătrânirii (2014), un pro­gram de politici culturale specifice, tea­tre­le au găsit oportunitatea să-și unească for­țele pentru a se dovedi utile în procesul de reinserție socială a bătrânilor și re­fa­ce­rea dialogului cu generația tânără. În acest sens, deosebit de interesantă și bi­ne­venită a fost comunicarea profesorului uni­versitar timișorean Alin Gavreliuc, decan al Facultății de Sociologie, cu rezultate șo­cante care au contrazis percepția comună în privința situației din România. Am aflat, așadar, cu oarecare stupoare că tinerii din ța­ra noastră au capacitate de auto­de­ter­mi­nare mai mică decât bătrânii, că sunt mai de­pendenți și interdependenți decât per­soa­nele de 60 de ani, că nu există di­fe­ren­țe com­por­ta­mentale semnificative în­tre 30 și 60 de ani, că, în fi­ne, ruptura istorică din ’89 n-a schimbat fundamental na­tura comporamentului ge­nerației tinere față de cea adultă, tinerii struc­tu­rân­du-și valorile ca și părinții lor, deși îi contestă.

 

Sintagma moștenirea trau­mei, despre care ne-a vor­bit sociologul, a devenit în mare parte explicativă pen­tru vi­ziunea din unele spectacole create de tea­trele din țările ex-comuniste par­ti­ci­pan­te la proiect. Așa, de pildă, în Fen Fi­res, Tărâmul începuturilor, de Nino Hara­tischwili, realizat de Deutsches Theater din Berlin, în colaborare cu Slovenské Ná­rod­né Divadlo din Bratislava, cele două femei în vârstă, care-și povestesc viața, poartă în ele povara unui trecut tenebros, una ca fostă judecătoare nonconformistă cu ve­deri de stânga, nemțoaica, cealaltă, ca pia­nistă ratată și văduvă a unui fost securist slovac, acum îngrijind-o în ultimii ei ani de viață pe prima. Teme obsedante îm­po­vărează cu umbrele lor trăirile celor două, care nu se pot reconcilia cu trecutul, dar ac­ceptă senine sfârșitul. Deși aparent in­teresantă, piesa are însă un ton tezist, ce­ea ce a putut fi vizibil și în alte cazuri, ca urmare a faptului că această comandă te­ma­tică, ca și altele, în situația altor pro­iecte europene, nu poate ieși decât cu greu din sfera propagandistică. Piesele cu teză au fost și vor fi, cu alte cuvinte, sursă de alterare a mesajului, în condițile în ca­re comanda e liber consimțită, totuși.

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1311/foto_doina_papp_1.jpg

Imagine din spectacolul Pe ceas. Cu 60 de minute mai bătrân

 

Ceva mai altfel au sunat spec­ta­colele cu participare ro­mâ­nească din acest festival. Coproducția Teatrului Național din Ti­mi­șoa­ra cu Badisches Staatstheater din Karlsruhe, Pe ceas. Cu 60 de minute mai bătrân, s-a remarcat prin ori­gi­na­li­tatea conceptului interactiv de tip work in progress. Peca Ștefan, autorul scrip­tu­lui, a propus o structură modulară, di­na­mică, ce evoluează în funcție de reacțiile spectatorilor provocați cu întrebări și variante de răspuns. De pildă: „Vreți să trăiți mult, puțin?“ sau, variantă de răs­puns, „Întreabă-mă după 60 de ani“. Per­sonajele din scenă, cupluri cu biografii in­ter­sectate (exemplu: emigrant din Est ajuns în Vest, înainte și după căderea Zi­dului Berlinului), țin cont de răspunsurile din sală, după cum și publicul ia act de si­tuațiile dramatice jucate de actorii bi­lingvi. Ilustrând moduri diferite de ra­por­tare la vârstă, adesea în funcție de con­diția socială, trecut și proiecte personale, aceștia reușesc să creeze un spectacol an­trenant, convingător în privința ideii că, într-adevăr, îmbătrânirea e, de la om la om și de la caz la caz, mai urâtă sau mai frumoasă. Un anume simț al realității do­mină reprezentația în care s-au întâlnit ro­mânii Colin Buzoianu și Sabina Bijan cu nem­ții Sophia Löffler și Jan Andreesen și în care rolul dramaturgului a fost la fel de important ca al regizorului. De adăugat că prezența la spectacolul din festival a co­ru­lui vârstnicilor Temeswarer Liederkranz, care a încadrat între coperți emoționante reprezentația, a fost un binevenit ar­gu­ment privind îmbătrânirea activă și da­ru­rile senectuții. Rămâne o problemă di­fi­cultatea de comunicare în cazul unui spec­tacol ca acesta, vorbit în mai multe limbi, tradus în altele și reprezentat când aici, când acolo.

 

Proiectul Teatrului Național din Craiova, în parteneriat cu Staatstheater Braun­sch­weig s-a intitulat Căpșunile şi orfanii, inspirat fiind din drama, de acum cu­nos­cută, a co­piilor părăsiți de părinții plecați la muncă în străinătate. Având la bază, ca și în cazul spectacolului timișorean, son­da­je socio­lo­gice, de unde provin replicile și poveștile din piesă, spectacolul pune din nou pro­blema acestui fenomen în care se află im­plicați deopotrivă bătrâni și tineri, bunici și părinți și mai ales copiii frustrați de căldura căminului și a iubirii pă­rin­teşti. Mizând pe emoție, dar și pe ineditul unor si­tuații evocate, actorii Gabriela Ba­ciu, Gi­na Călinoiu, Sven Hönig, Oliver Si­mon şi Kim Efert joacă o mulțime de roluri de co­pii și adulți cu maximă implicare și cre­din­ță. Ei reușesc să exporte con­vin­gă­tor o da­tă mai mult povestea căpșunarilor români, care, din păcate, nu și-a trăit ul­ti­mul epi­sod. Actorii nemți au devenit și ei în acest con­text ambasadori ai temelor ro­mânești în spațiul european (era să scriu Schen­gen). Prin prisma temei festivalului, o idee dură care s-a impus a fost și aceea că arta îm­bătrânirii e pentru unii o iluzie, devenind mai degrabă o artă a supra­vie­țuirii. În lip­sa condițiilor materiale ne­ce­sa­re și a si­gu­ranței zilei de mâine, cine se mi poate gân­di la viață lungă și artă a îm­bă­trânirii?

 

Un proiect inedit a fost și acela al Tea­trului Dramatic din Zagreb, care a propus două variante cu piesa croatului Ivor Mar­tinić, Mă tem că acum ne cunoaștem, una croată și una germană, având în vizor problema memoriei și a influențelor aces­teia asupra relațiilor de cuplu, din pers­pectiva trecerii timpului. Două variante pe cât de diferite, pe atât de provocatoare, în ciuda faptului că legătura cu tema festivalului nu era atât de directă.

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1311/foto_doina_papp_2.jpg

Imagine din spectacolul Căpşunile şi orfanii

 

Plasat în cadrul Festivalului Dra­maturgiei Românești (se­lec­țio­ner, criticul Oana Borș), pro­gramul derulat sub titlul The Art of Ageing, finanțat ca pro­iect al UE, a ridicat cota de interes a tra­di­țio­na­lului festival timișorean. La această ediție el a avut pe afiș titluri importante din re­pertoriul teatrelor din țară, atât pie­sele Alinei Nelega, cât și cele ale Gianinei Căr­bunariu, Mihaela Mihailov sau Saviana Stă­nescu, în spectacolele de la Târgu Mu­reș, București sau Cluj, reprezentând o bună carte de vizită a dramaturgiei ro­mâ­nești ac­tuale, alături de... clasici precum Teodor Ma­zilu, prezent la Timișoara într-o re­pre­zentație cu Mobilă și durere al Centrului UNESCO Nicolae Bălcescu“. Scăpărând de umor acid, montarea rea­li­zată de re­gi­zorul Victor Ioan Frunză a fost unul dintre vârfurile evenimentului.

 

Ca bonus, Teatrul Național din Timișoara a oferit participanților la festival spec­ta­co­lul de succes al stagiunii Maria de Buenos Aires, de o dezlănțuită vitalitate, dând glas plăcerii de a trăi, cânta și dansa ex­primată de muzica argentinianului Astor Piazzolla și a dansatorilor de tango. Ada Lupu Hausvater, schimbând haina ma­na­gerială cu aceea de regizor, a fost și în această ipostază un dirijor pe măsură, eta­lând cu generozitate trupa tot mai vi­gu­roasă a teatrului pe care-l conduce.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22