Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Arabul ucis de Meursault
Serenela Ghiteanu - - - -
2015-06-09
Cultura
0

Kamel Daoud declara că romanul său Meursault, contre-enquête porneşte de la frustrarea că, în Străinul de Camus, personajul ucis de erou e desemnat doar prin cuvântul „Arabul“. Apare doar ca să încaseze cinci gloanţe, nu aflăm nimic despre el. Daoud se decide să scrie o carte în care să îi (re)dea un nume şi o familie acestui arab care e ucis fără motiv pe o plajă, la Alger, de către Meursault.

 

 

„Sunteţi un om cuprins de mânie, nu îm­potriva celorlalţi, ci împotriva dvs. în­şi­vă, împotriva fantasmelor şi a fan­to­me­lor. Vă asumaţi riscul ca ceea ce scrieţi să se întoarcă împotriva dvs. Sunteţi dintre cei că­rora nu le e teamă să aibă opinii contrare alor săi, până la a trece chiar drept trădător în ţara dvs. Asta în­seamnă să ai curajul ros­tirii adevărului“, i se adre­sa Régis Debray lui Kamel Daoud la începutul lunii mai, la Paris, cu ocazia de­cernării Premiului Gon­court pentru primul roman scriitorului al­gerian de expresie franceză, pentru ro­ma­nul Meursault, contre-enquête. Romanul ratase pentru un singur vot Premiul Gon­court „cel mare“ anul trecut şi a obţinut deja Premiul celor Cinci Continente ale Francofoniei şi Premiul François Mauriac 2014 al Academiei Franceze. Autorul a sem­nat contracte de traducere în mai mul­te ţări, inclusiv în America, şi un film ur­mează să fie făcut după carte.

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1316/carte_serenela.jpg

KAMEL DAOUD - Meursault, contre-enquête (Actes Sud, 2014)

Născut în 1970, la Mostaganem, la 300 de kilometri de Alger, Kamel Daoud e de multă vre­me un jurnalist incomod pen­tru autorităţile algeriene, ca şi pentru imamii fanatici, dintre care unul a şi lansat o fatwa (sentinţă de moarte) îm­potriva sa, în decembrie 2014. Daoud îşi per­misese să spună că, în opinia sa, Is­la­mul ar trebui reformat şi că problema re­ligioasă trebuie supusă reflecţiei în lumea arabă şi nu mai trebuie politizată. El tră­ieşte la Oran şi scrie, printre altele, una dintre cele mai populare cronici în ziarul francofon Le Quotidien d’Oran. Articolele sale sunt preluate adesea de presa fran­ce­ză. A debutat ca scriitor cu un volum de nuvele, Le Minotaure 504, în 2011, pentru care a obţinut Premiul Mohammed Dib al celui mai bun volum de nuvele.

 

Romanul Meursault, contre-enquête apa­re întâi în Algeria, la o editură mică (Bar­zakh), apoi în Franţa, la Actes Sud. Con­trar previziunilor sale, Daoud este salutat de critică imediat în ambele ţări ca fiind un scriitor „important“. După cum de­cla­ra autorul, romanul său porneşte de la frus­trarea că, în Străinul de Camus, per­so­najul ucis de erou e desemnat doar prin cu­vântul „Arabul“. Apare doar ca să în­caseze cinci gloanţe, nu aflăm nimic des­pre el. Daoud se decide să scrie o carte în care să îi (re)dea un nume şi o familie aces­tui arab care e ucis fără motiv pe o plajă, la Alger, de către Meursault. În back­ground, nu trebuie uitat că Albert Camus e un personaj pe care algerienii şi francezii şi-l dispută de decenii, într-o dezbatere foarte problematică. Algerienii îl vor al lor, dar se şi întreabă de ce Camus a ră­mas silenţios în timpul războiului franco-algerian, care s-a sfârşit cu referendumul pentru declararea independenţei Algeriei, prin autodeterminare, în 1962.

 

Arabul ucis de Meursault se numeşte, deci, Moussa Ouled El-Assasse, iar ro­ma­nul e scris la persoana I, vocea narativă apar­ţinând fratelui mai mic al lui Moussa, Haroun. Tatăl lor dispare într-o zi fără ex­plicaţii, iar ei rămân să fie crescuţi de ma­mă. Moussa e ucis de un francez într-o zi de vară, într-o altercaţie despre care fra­tele şi mama sa nu află nimic niciodată. Mai mult, nu le este dat tru­pul lui Moussa, ceea ce duce la o în­mor­mântare simbolică. Haroun are doar şapte ani când fra­tele său mai mare e ucis, dar din acel moment el de­vine, pen­tru mama sa, sub­sti­tutul acestuia. O dramă a identităţii, în care nu eşti ceea ce eşti, ci altceva: Mou­­ssa trebuie să îl în­lo­cu­iască pe tatăl său, Ha­roun pe Moussa, iar toţi sunt nişte coloni demni de dispreţ pentru fran­cezi.

 

Haroun se confesează când e bătrân deja, la tejgheaua unui bar, în faţa unui per­so­naj care e numit „domnule anchetator“, apoi „domnule inspector universitar“. În spa­te­­le lui, se mai află un bărbat care pare că ci­teşte ziare şi care se va dovedi în cele din urmă surdomut. Atmosfera şi tonul na­ra­to­rului trimit imediat la discursul altui per­sonaj al lui Camus, Clamence din La Chute.

 

Povestea care „lipseşte“ din Străinul de Ca­mus şi pe care o redă Daoud în romanul său este mai degrabă cea a lui Haroun şi a mamei sale decât a lui Moussa, dar an­vergura textului merge, vom vedea, din­colo de aceea a unui roman de familie.

 

Haroun este prins în capcană, după spu­sele lui, între mama sa şi moarte. Alături de aceasta, formând o pereche de spectre vii, ei străbat Algerul încercând să gă­seas­că răspunsuri pentru circumstanţele mor­ţii lui Moussa, răspunsuri pe care nu le primesc nici de la localnici, aşa cum nu le pri­mesc nici de la autorităţi. Se întâmplă acest lucru în 1942 şi în anii de după. „Ri­tul împotriva durerii“, cum îl numeşte Ha­roun, la care ei se dedau duce la un epi­sod în care mama ajunge să lanseze un bles­tem mării, crezând că până la urmă trupul lui Moussa fusese înghiţit de valuri. Copleşit de această traumă, Haroun simte nevoia să înveţe o altă limbă, pentru a scă­pa de limba doliului agresiv şi permanent impus de mamă. El va învăţa limba fran­ceză de la Meriem, singura femeie pe care ajunge să o iubească, dar care e şi ea in­teresată de cartea lui Camus, pentru că vrea să scrie o teză despre aceasta. Totul, chiar şi singura, scurta şi nefericita po­veste de dragoste a lui Haroun, totul duce mereu la moartea fratelui său.

 

In Meursault, contre-enquête autorul nu spune niciodată pe nume nici lui Camus, nici nu dă titlul celebrului său roman. Mai mult, el face un joc în­tre real şi ficţiune, spunând că Meursault scapă de pedeapsa capitală, va scrie romanul pe care noi îl ştim drept Stră­inul şi va deveni un autor celebru. Daoud preia, de asemenea, într-o in­ter­textualitate foarte inspirată, fragmente mici din Străinul şi, în italice, le in­tro­duce în două scene, cea în care Haroun în­cearcă, pe plaja morţii lui Moussa, să re­constituie cu mintea asasinatul, având sur­priza să vadă un soi de umbră care îi imită toate gesturile, şi cea în care, în arest, eroul se revoltă în faţa unui imam, fiind împotriva tuturor religiilor şi a supunerii - scenă paralelă cu episodul în care Meur­sault e revoltat în faţa preotului venit să îl spovedească, în închisoare.

 

Astfel ajungem la complexitatea şi ori­gi­nalitatea acestui roman care ar fi meritat cu prisosinţă Premiul Goncourt, „cel ma­re“, în 2014. La jumătatea cărţii, aflăm că Haroun ucide şi el, de data aceasta un fran­cez. La câteva zile după Independenţă, în 1962, la 20 de ani de la moartea lui Moussa, un francez se ascunde noaptea în grajdul din curtea lui Haroun. Îl ucide mai puţin pentru a se apăra, cât pentru că sim­te în spatele său cum mama sa, deşi tă­cută, îi cere ca astfel Moussa să fie răz­bunat. Îl îngroapă în curtea lor, dar Ha­roun se simte din ce în ce mai in­con­fortabil. La interogatoriu, i se reproşează nu că a ucis un francez (Joseph) - care era „duşmanul“ -, ci că l-a ucis prea târ­ziu. Acum au de-a face cu un asasinat banal, în vreme ce cu câteva zile mai îna­inte de Independenţă ar fi fost un act de curaj împotriva colonizatorilor. Ca şi Meu­r­sault, care e declarat vinovat pentru că nu a plâns la înmormântarea mamei sale, lui Haroun nu i se reproşează crima, ci faptul de a nu fi participat la mişcarea de re­zistenţă împotriva francezilor. O ase­mă­nare stranie se conturează între asasinul lui Moussa şi Haroun. Viaţa sa devine searbădă, recunoaşte că faptul că a ucis l-a făcut incapabil să se mai bucure de iubire şi revolta sa (re)devine cea a lui Ca­mus însuşi: „E nevoie de ceva fără limite, de ceva imens, cred, pentru a putea echi­libra condiţia umană“.

 

Romanul are meritul că restituie, faţă de Străinul, decorul în care se petrec toate aceste drame. Algeria e povestită prin ochii lui Haroun în anii ei de sărăcie, de injustiţie, care nu se termină odată cu Independenţa. Tonului sec al lui Camus îi răspunde un ton plin de sentimente de tot felul. Haroun observă cu amărăciune cum persistă eterna neînţelegere dintre fran­cezi şi algerieni: „Am văzut recent un grup de francezi în faţa unui chioşc din aeroport. Ca nişte fantome discrete şi mute, ne priveau, pe noi, Arabii, în tă­ce­re, nici mai mult nici mai puţin decât ca şi cum am fi fost nişte pietre sau nişte co­paci morţi. Totuşi, acum e o poveste ter­minată. Asta spunea tăcerea lor“. Dar ro­manul lui Daoud este excepţional mai ales pentru că, dincolo de replica dată Stră­inului, revizitează mitul lui Cain şi Abel. Cel care îşi ucide un semen este ne­demn să mai poată vedea chipul lui Dum­nezeu, în episodul din Vechiul Testament. A uci­de un semen înseamnă a-ţi ucide fratele, dar a te ucide şi pe tine însuţi. „Am ucis şi de atunci viaţa nu mai este sacră în ochii mei“, spune Haroun. Mo­dificând o celebră frază a lui Camus, Ha­roun declară: „Crima este singura în­trebare bună pe care trebuie să şi-o pu­nă un filozof“. Re­flecţia asupra eliminării Celuilalt se do­ve­deşte mai actuală ca ori­când.

 

Cine îl vede pe Kamel Daoud vede un băr­bat cu privirea foarte neliniştită şi con­centrată. Cine vorbeşte cu el cunoaşte un om modest şi ataşant, care mărturiseşte că, la prima sa vizită la FNAC, a plecat cu mâinile goale, bulversat că nu a putut să aleagă din mult prea multe cărţi fran­ţuzeşti, care i-au lipsit atât când a vrut să le citească, în Algeria, şi nu le găsea.

 

Meursault, contre-enquête va apărea tra­dus în româneşte la toamnă, la editura IBU, în traducerea lui Teodor Saulea, conf. dr. la Universitatea Bucureşti.

TAGS : Kamel Daoud carte Arabul Meursault Camus Strainul Algeria
Mai multe din Cultura
Comentarii
Total 0 comments.
2755
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.