Țară cu premier "fugit"

Vă rog să reflectați la enormitatea situației: un premier urmărit penal și care refuză, sub ceea ce pare a fi tot mai evident un pretext medical greu de digerat, fie să revină asumându-și funcțiile, fie să demisioneze.

Nu trăim nici într-un timp liniștit, nici într-o lume pașnică. În estul Ucrainei au loc în con­ti­nuare lupte sporadice și nimeni nu știe dacă nu cumva vom asista la o nouă încercare masivă a Ru­siei de a reface așa-numita „Novorossia“, ac­țio­nând în Donbass, Odessa sau Transnistria. NATO începe să reacționeze întărind Flancul Es­tic (inclusiv România) cu tancuri și artilerie. Ame­nințările din partea Rusiei nu se lasă aș­tep­tate. Marile puteri reintră într-un nou război re­ce, chiar dacă deocamdată se feresc să o declare. Terorismul islamic tocmai a făcut zeci de victime în Tunisia, Franța, Kuweit și noi atentate rămân oricând nu doar posibile, ci și probabile. Valuri de zeci de mii de refugiați din Africa și Orientul Mij­lociu se revarsă continuu asupra Europei, ca­re, pe de altă parte, vede reînviind egoismele na­ționale. Zilele acestea se decide soarta Greciei: Eu­rogrupul nu a cedat șantajului lui Tsipras-Va­ruo­fakis, ceea ce face o încetare de plăți tot mai pro­babilă; iar la amenințarea falimentului na­țio­nal pregătit lor de guvernul stângist, grecii răs­pund prin cozi la bancomate.

Iar în timpul acesta, la noi... e circ: la noi pre­mierul e „fugit“ – unii spun „autoexilat“ – în Tur­cia, țara e condusă administrativ de un in­te­rimar, la partidul de guvernământ, de asemenea, stă un interimar; coaliția de guvernământ a în­ce­put să se destrame, divizată de propunerea pre­ședintelui pentru MRU la conducerea SIE! Vă rog să reflectați la enormitatea situației: un premier urmărit penal și care refuză, sub ceea ce pare a fi tot mai evident un pretext medical greu de di­ge­rat, fie să revină asumându-și funcțiile, fie să de­misioneze. Ba chiar spune că nu va reveni înainte de două săptămâni, deoarece, chipurile, starea ge­nunchiului său ar fi relativ serioasă. Oricine în­țelege că incapacitatea locomotorie nu ar trebui să împiedice o activitate normală de prim-mi­nis­tru. Incertitudinea amenință stabilitatea coaliției de guvernare și pare tot mai probabil că aceasta nu va mai supraviețui mult. Liderii PSD, altădată atât de sfidători și aroganți, acum – cu rândurile ră­rite de DNA – sunt la faza implorării șefului lor să-și adune curajul și să revină cât mai repede. Dar Victor Ponta, vedem, nu se grăbește. El se te­me că, odată ce va pune piciorul (fie și doar la mo­dul figurat) pe solul patriei, va fi invitat la DNA, ceea ce nu va mai putea refuza, deoarece ar urma mandatul de aducere cu scaun cu rotile, cu tot. Se teme că nu va scăpa de control ju­di­ciar, ceea ce i-ar face activitatea de premier prac­tic imposibilă. După un obicei românesc con­sa­crat în rândurile oamenilor politici, se agață de scaun și de putere, deși scaunul deja i-a fost ocupat de un altul, iar puterea îi scapă printre degete. Dar Ponta are și ceva în plus față de alții: o lașitate și o ne­rușinare aproape fără egal.

Încet-încet, și liderii PSD (Dragnea, Oprișan, de pildă) încep să înțeleagă prăpastia în care îi târăște șeful lor, pe care în mod prostesc l-au menținut la putere nu numai după pierderea ale­gerilor prezidențiale, dar și după pu­ne­rea sub urmărire penală: dacă îi ce­reau să demisioneze din funcțiile de stat și de partid la timp, puteau ne­gocia de pe poziții solide menținerea coaliției cu un premier PSD. Dacă vo­tau pentru ridicarea imunității par­la­mentare, pemițându-i președintelui Io­­han­nis să-l suspende, își mențineau poziția și căpătau și credibilitate in­ternă și internțională. Chiar și după ce deja Oprea fusese numit premier in­te­rimar, dacă imediat i-ar fi cerut lui Pon­ta demisia sau îi retrăgeau spri­ji­nul politic, încă mai salvau ceva. Acum, însă, au început să vorbească deschis despre „ieșirea de la gu­ver­na­re“, altfel spus, despre alungarea de la mierea puterii cu un an înainte de ale­gerile locale și generale. Iar asta abia după ce au câștigat la mare diferență o moțiune de cenzură a opoziției!

Nu ne-ar păsa de soarta PSD, dacă acesta nu ar deține încă controlul ac­tualei guvernări. Or, fără lider sau, mai rău, cu un lider „dispărut“, apa­ra­tul birocratic se blochează, deciziile importante sunt amânate, intrigile bru­iază activitatea. Iar momentul, cum spuneam, este total nepotrivit: ni­meni nu știe, de pildă, ce efecte, chiar și pe termen scurt, va avea o pro­babilă ieșire a Greciei din zona euro: se va devaloriza leul? Cu cât? Cât vor scădea bursele europene? Se va rostogoli valul, conducând la o no­uă recesiune, sau economiile europene vor rezista? În asemenea momente, ai nevoie de un guvern legitim, capabil să ia decizii politice și economice ra­pide. Mai simplu spus, este nevoie de cineva, sus, care să decidă și să răs­pundă. În România acum nu mai exis­tă o astfel de persoană la vârful gu­vernului. „Copilotul“ a abandonat, pi­lotul n-a fost încă găsit: vasul pare în derivă.