Reuşeşte Iohannis să schimbe raportul de putere?

PSD devine, tehnic vorbind, prizonierul UNPR, chiar dacă oficial coaliția nu se destramă. Ceea ce înseamnă că Iohannis preia conducerea jocului şi schimbă de facto raportul de putere.

Din doi pași, deocamdată, președintele Io­hannis este pe cale să schimbe ecuația pu­terii. Numirea lui Gabriel Oprea ca pre­mi­er interimar și desemnarea lui Mihai-Răz­van Ungureanu la șefia SIE sunt mișcări strategice cu bătaie mai lungă. Fără exhi­bi­ționisme și paradă gratuită de putere, pre­ședintele, devenit jucător, a adunat sufi­ci­en­tă forță pentru a declanșa războiul. Unul întrucâtva previzibil și care dă sa­tisfacție propriului electorat, aflat în aș­tep­tarea - cam exaltată - a reintrării în para­digma conflictului.

Războiul va fi însă atipic ca tac­tică, stilistică și actori implicați. Iohannis se va menține în ace­eași comunicare lapidară, in­di­ferent la agitația și provocările din jur, în timp ce Ponta și PSD, tot mai isterici și reveniți la retorica agresiv-in­sultătoare din campanie, se dezintegrează sub povara prostiei, lașității și corupției. O premieră, fără discuție. Acțiunea pre­șe­dintelui a fost, desigur, favorizată de chiar Victor Ponta, care a părăsit - inexplicabil din punct de vedere al rațiunii politice, dar consecvent cu personajul care s-a con­tu­rat deja - terenul de joc, ducându-se să se opereze în Turcia și rămânând acolo pen­tru o prea îndelungată și ridicolă recu­pe­ra­re. Aranjamentele și înțelegerile cu Oprea, unele probabil mai vechi, au fost ac­tivate, iar când momentul propice s-a ivit, pre­șe­din­tele a mutat, lăsând apoi pio­nii de pe ta­blă să-și facă mai departe, fie­care, rolul.

În privința lui Gabriel Oprea, vedeta mo­mentului, lucrurile nu sunt complicate, ge­neralul execută militărește și cu vădită satisfacție dubla misiune încredințată, vă­zându-și totodată de propriile interese. Pe de o parte, destabilizează coaliția - votul pen­tru Mihai-Răzvan Ungureanu, pe care a anunțat că-l susține în pofida reacției lui Ponta și a PSD, ar putea fi prima mare sciziune care să ducă la coagularea unei noi majorități, cel mai probabil în toamnă. Pe de altă parte, şubrezește PSD, intrat în de­gringoladă - nemulțumirile abundă, de­zertările din filiale au început -, din al că­rui electorat a început să roadă ca termita. Cu atât mai caragialescă a fost scena ar­mo­niei scrâșnite jucată de Ponta și Oprea la B1 TV, dar, trebuie să admit, tupeul și obra­zul gros al premierului îmi produc o me­reu proaspătă stupoare. Acestea sunt, de altfel, principalele sale arme, deloc de ne­gli­jat.

Rațiunea numirii lui Oprea, pe care unii pripit au numit-o complicitate și blat, es­te evidentă și din perspectiva blocării mo­dificărilor la codurile penale pe care PSD le dorea cu ardoare, ca ultimă armă îm­po­triva DNA și ÎCCJ. Sigur, nu sunt excluse acțiunile în forță, Ponta (în situația în ca­re va rămâne premier), dată fiind miza per­sonală, poate emite ordonanțe de ur­gență. Dar și aici lucrurile pot fi răs­tur­nate, cu cheia potrivită, Victor Ciorbea - în fond, o giruetă mișcându-se mereu în direcția din care simte că bate vântul pu­terii - poate să fie convins să le conteste la CCR. În perspectivă, Oprea va putea asi­gura o stabilitate guvernamentală, con­ve­nabilă lui Iohannis în mai multe scenarii. Circulă deja informații că generalul su­pra­licitează, cerând PSD mai multe ministere, vreo cinci la număr, printre care și Jus­tiția. Nu ar fi exclus să le primească. Dacă PSD dorește să rămână cu orice preț și compromis la putere, va strânge din dinți și va ceda, fie și parţial, în fața pretenţiilor lui Oprea. O situație umilitoare, cum bine o cataloghează Dragnea. În ipoteza în care PSD se retrage în opoziție, așa cum ar vrea o facțiune, se va ajunge la un guvern de tranziție, în care Oprea va fi cu cer­ti­tudine în cărți. Poate chiar în unele sur­prinzător de mari.

Analizând la rece, Ga­briel Oprea e o armă indispensabilă, acum și în viitor. Ar fi fost o gre­șeală din partea pre­șe­dintelui să nu o utilizeze, așa cum l-a pro­vocat Tra­ian Băsescu. Rezultatul? Un exer­cițiu de putere cu miză mică, o agitație inutilă, în care obiectivul major s-ar fi pierdut pe drum. Cât despre soluțiile imo­rale, să fim serioși, această cale a fost te­meinic pie­truită de precursori mai cu fai­mă în do­meniu. Asta-i țărișoara.

Cea mai interesantă situație, tra­gică și ridicolă în același timp, e însă a PSD. Așa ceva mai rar până și pentru politica dâm­bo­vițeană, care, s-o recunoaștem, a văzut multe. Marele PSD, partidul ma­mut care domină, într-un fel sau altul, de 25 de ani România, atotputernicul și in­destructibilul, se zbate ca un câine în lațul hingherilor. Schelălăie disperat, dă din labe, scutură capul, face bale. Un spec­ta­col de zile mari. Și pe bună dreptate, e pri­ma oară în lunga-i istorie când i se în­tâmplă una ca asta. Șeful nu doar că a șters-o la operație în Turcia de frica pro­curorilor, dar nici nu se dă întors, pre­textând o complicată recuperare ce, vezi doamne, nu se poate face acasă. Ru­gă­minți, văitături, somații, dat cu capul de pereți și pumnul în masă. Totul zadarnic. Ponta are ambiția să se întoarcă acasă „pe picioare“, și nu în cârje, cam în vreo două săptămâni. Întrebarea este dacă nu cumva picioarele îl vor purta cam des la DNA. Nici nu-i de mirare că lucrurile au luat-o razna, că pe zi ce trece se aud voci tot mai nervoase și amenințătoare, se văd fețe li­vide sau cu vena umflată periculos. Se vor­bește apăsat, nu doar pe la colțuri și prin filiale obscure, despre ieșirea de la guver­nare. Oricât ar încerca Rovana Plumb, personaj fără autoritate și control asupra partidului, să liniștească lucrurile, se vede cu ochiul liber că e haos din simplul motiv că nimeni nu mai știe unde e polul de putere, dacă el chiar mai există și ce rezervă viitorul, tot mai sumbru și volatil.

Au mai făcut-o și alți lideri ai partidului lată - și Geoană a pierdut alegerile țopăind cu Mihaela degât -, dar niciunul, totuși, n-a trădat. N-a lăsat partidul de izbeliște la greu. E unul dintre lucrurile care nu se uită și nu se iartă. Lașitatea și trădarea sunt pedepsite, mai devreme sau mai târ­ziu. După cum evoluează lucrurile, cred că mai devreme decât mai târziu. Ponta e terminat, dar nu cred că își dă seama că steaua lui norocoasă începe să se stingă. Greu de spus pe ce se bazează: dependența partidului de putere, lipsa unei alternative la măreața sa persoană, slăbiciunea opo­ziției, înțelegeri oculte, campanie media manipulatoare. Indiferent ce telenovelă va vinde la întoarcere, ce mecanism de re­cuperare a imaginii va pune în mișcare, ce butoane va apăsa, PSD se va debarasa de el în momentul în care va găsi o soluție alternativă, indiferent că asta va fi la toamnă sau în ajun de alegeri. Uitați-va în sondaje, e dezastru. Guvernul a ajuns la o cotă de încredere de nici 20% (IRES). E loc însă de mult mai rău.

Revenirea lui Ponta nu va rezolva problemele, nici cele de imagine - făcută zob de dezertarea într-un moment critic intern și internațional, cu Grexitul pe ul­timii metri -, nici cele de dosar - care, pro­babil, vor intra într-o fază acută. Cu atât mai puțin cele de funcționare a coa­liției, puțin probabil ca Oprea să poată fi răzgândit să nu-l susțină pe MRU, de exem­plu, sau împiedicat să achieseze la alte inițiative ale președintelui. Căci, nu-i așa, interesul național înainte de toate! PSD devine, tehnic vorbind, prizonierul UNPR, chiar dacă oficial coaliția nu se des­tramă. Ceea ce înseamnă că Iohannis preia conducerea jocului şi schimbă de facto ra­portul de putere. Într-o abordare po­li­ticianistă, nici nu ar avea interesul să for­țeze debarcarea lui Ponta sau căderea gu­vernului PSD într-un termen prea scurt, în situația în care poate să impună legi sau să blocheze populisme și atacuri la jus­tiție. Cu cât combinația PSD cu Ponta pre­mier rămâne mai mult la putere, măcinată de scandaluri, vizite la DNA sau altele, și mai rele, cum ar fi controlul judiciar sau noi dosare, decredibilizarea și prăbușirea partidului vor fi implacabile. Cu cât va da senzația că se agață disperat de putere, ajungând de fapt marioneta lui Oprea și Iohannis, cu atât dezastrul în alegeri va fi mai mare.

Varianta cât de cât salvatoare pentru PSD ar fi debarasarea rapidă de Ponta, or­ga­ni­zarea unui congres, deja sunt voci care cer asta (oricum, congresul a fost pus în stand by sub presiunea lui Dragnea și a unor baroni, dar între timp situația și in­teresele s-au schimbat. Cine mai pariază pe un cal mort?). Alegerea altui lider - da­că se poate, unul din elita de stânga, ne­im­plicat în scandaluri de corupție - și in­tra­rea în opoziție, unde PSD chiar știe să joace și să fie periculos.

Nu cred însă că se va întâmpla asta, PSD este decapitat și osificat, lipsit de lideri și vectori de opinie, incapabil de reacție, fără strategie, dependent de contracte pe bani publici. Corupt și, mai ales, îngro­zi­tor de speriat