Pe aceeași temă
V-aţi născut la Timişoara şi aţi emigrat în SUA cu familia pe când eraţi copil. Când ați revenit prima oară în ţară?
Prima oară m-am întors în 1979. Eram student şi am vrut să fac aici o cercetare legată de dizertația mea. Am venit pentru vreo șase săptămâni, dar bineînțeles că nu m-au lăsat să fac nimic. De atunci şi până în ianuarie 1990, când am revenit în ţară, am fost persona non grata, pentru că am scris ceva despre Ceaușescu și se pare că nu i-a plăcut. Ca o paranteză, în Cuba sunt încă persona non grata. Dar și asta o să se schimbe.
Cum ați văzut procesul de tranziție prin care a trecut România ca societate, ca sistem politic și mai ales ca mass-media?
Societatea s-a schimbat, dacă vorbim despre ceea ce se poate vedea. Între 1990 și acum e clar că s-a schimbat atât de mult, încât nici nu poți să faci o comparație. Şi în sensul politic, bineînțeles, sistemul s-a schimbat. Dar o schimbare în sistem nu e de ajuns. Noi vorbim despre două faze: tranziție și transformare. Tranziția se poate face foarte repede - asta s-a și făcut în România în câteva săptămâni. Transformarea e ceva mai dificil de făcut. Asta înseamnă o transformare în primul rând în cultură - în valorile tuturor cetățenilor, dar mai ales ale elitelor, pentru că ele conduc noile instituții, inclusiv mass-media. Dacă elitele nu-și schimbă valorile, atunci transformarea nu se completează. Și, în momentul de față, mi se pare că transformarea nu e completă.
În cea mai recentă carte a dvs. tradusă în România, Întoarcere în laboratorul românesc. Mass-media după 1989, spuneți că profesionalizarea media din România, care a început în anii ‘90, dar n-a fost consolidată, aproape că a dispărut ulterior. Care sunt factorii care ar fi putut să ducă la această profesionalizare?
În primul rând, libertatea pe care jurnaliștii trebuie să o aibă ca să se poată profesionaliza. Elitele mass-media trebuie nu numai să le dea libertate jurnaliștilor, dar și să simtă că asta e important pentru mass-media. La urma urmelor, dacă ei nu simt că asta e important, atunci de ce să le-o dea jurnaliștilor?
În carte vorbiți despre relația de simbioză dintre elitele politice și mediatice, care de multe ori sunt unele și aceleași. Este politicul principalul responsabil pentru starea mass-media românești la ora actuală?
Nu, cultura este principala problemă. Ea definește modul în care lucrează sistemul politic sau alte sisteme și instituții ale unei societăți. Asta e cheia, cultura, nu sistemul! Noi studiem întotdeauna mass-media din punctul de vedere al sistemului şi asta ne dă o imagine a arhitecturii sistemului, dar nu ne spune cum sunt legăturile între diferitele părți ale sistemului și cum lucrează el. Așa că nu politica, nu economia, nu alte lucruri care de obicei definesc un sistem sunt principalii vinovaţi de starea mass-media, ci cultura, valorile, atitudinile, pentru că asta se traduce în practici și aici e problema cea mai mare.
Când ați scris această carte, în urmă cu aproape 20 de ani, cum credeați că vor evolua lucrurile pe piața media din România?
Am sperat că vor evolua în același fel cum au făcut-o și țările occidentale, după Iluminism, prin toleranță, prin importanța care se dă presei într-o țară democratică. Pentru că, dacă vorbim despre democrație, vorbim despre oameni care pot să ia decizii pentru ei înșiși, și nu altcineva să ia decizii pentru ei. Dar dacă presa nu le dă cetățenilor informaţiile de care au nevoie, atunci nici nu putem să vorbim despre o democrație. Democrația nu e un sistem. E o stare.
Una dintre concluziile dvs. este că mass-media nu mai sunt un câine de pază, ci de salon și de atac...
După ’89, aici nu au fost niciodată un câine de pază...
Concluzia asta e valabilă doar pentru România sau poate fi extinsă și la nivel regional?
În alte țări est-europene e același lucru, cu excepția Poloniei și Cehiei. În Polonia, democratizarea – am vorbit despre transformarea care e necesară pentru democratizare – a mers mult mai repede și a fost mai bine făcută, mai bine gândită din partea elitelor poloneze. Transformarea a beneficiat, într-un sens, și de istoria polonezilor. În România, în trecut, a fost o foarte scurtă perioadă în care s-a încercat o democratizare, între cele două războaie mondiale - e prea puțin timp, pentru că procesul de democratizare e de lungă durată. În SUA, a durat mai mult de 150 de ani, pentru că un sistem sau o societate nu sunt niciodată perfecte, ci trebuie să se perfecționeze. Și asta ia timp. Îmi amintesc de Silviu Brucan, care a spus că o să trebuiască vreo 20 de ani pentru democratizarea României, și pe urmă Ralf Dahrendorf a vorbit despre 60 de ani - cred că și atât e prea puțin, pentru că transformarea despre care vorbim trebuie făcută în primul rând la nivelul cultural, iar asta nu se poate face într-o generație, poate că nici în două.
Noile media au un ciclu de livrare a informației mult mai rapid decât cele clasice. În condițiile acestea, dictate mai ales de noile tehnologii, dar și de comportamentul publicului, mai pot fi respectate standardele profesionale în mass-media?
Și în SUA și ne punem aceeași întrebare. Eu nu sunt de acord cu ideea că fiecare cetăţean poate să fie un jurnalist (aşa-numitul citizen journalism), pentru că dispar standardele. Personal, nu cred că fenomenul acesta o să țină prea mult. Dar, în contextul actual, se poate ca implicarea maselor, a cetățenilor în a difuza informații să nu fie chiar așa de rea pentru România.
În acest context, ce rol mai au facultățile de jurnalism sau studiile de specialitate în profesionalizarea mass-media?
În SUA, facultăţile de jurnalism au avut un rol foarte mare. Acum lucrurile s-au schimbat şi rolul lor s-a diminuat. Mi se pare că aici, în România, studiile în jurnalism ar trebui să aibă un rol mare, dar iarăși se implică elitele mass-media în chestia asta și, după cum știți, nu respectă ce fac școlile de jurnalism. Studenții vin cu ceea ce au învățat în facultate și şefii le spun „nu poți să faci așa, trebuie să faci cum vreau eu“. Pe de altă parte, îmi pare bine să văd acum că s-a dezvoltat și partea academică, sunt mai mulți cercetători care studiază sistemul mass-media. Ceea ce e important, pentru că asta înseamnă că se poate învăța ceva despre mass-media românești, ceva care nu vine din afară, ci are specific local. Asta s-ar putea să aibă o mare anvergură în transformarea despre care am vorbit. Elitele mediatice și politicienii trebuie să bage de seamă ce se învață despre relațiile mass-media cu sistemul politic, economic și al afacerilor externe. Vă dau un singur exemplu: întotdeauna se vorbește despre imaginea României în afara țării. Asta n-are nimic de a face cu ce scriu jurnaliștii, ci cu felul cum se comportă și oficial, și neoficial elitele românești.
Mass-media, în special presa scrisă, nu se simt bine nici în SUA. Cum văd editorii de acolo viitorul?
E clar că noile media au un mare efect acum în cadrul diseminării informațiilor și opiniilor, dar nu cred că ceea ce vedem acum în SUA poate să supraviețuiască mai mult de câțiva ani. Deja se simte o schimbare în mass-media americane, care tind să revină la standardele pierdute, începând din anii 1970, încet-încet, până în ultimii ani. Cititorii, ascultătorii, telespectatorii au început să respingă mass-media acestea noi, care, pe o durată foarte scurtă, e adevărat, au lucrat fără niciun standard, fără niciun criteriu profesional. Acum asta se schimbă. Dar se schimbă dinăuntrul instituțiilor, nu din afară, ceea ce e bine. Asta trebuie făcut și aici. Dar cineva trebuie să conducă schimbarea asta. Să vedem!
|
Dr. Peter Gross (n. 1949) este directorul Școlii de Jurnalism și Media Electronice din cadrul Universității din Tennessee, SUA. Aria sa de cercetare cuprinde relațiile internaționale, cu un accent aparte asupra Europei de Est. A publicat, în calitate de autor sau coautor, șase volume și a coordonat apariția a două volume în colecții la edituri de prestigiu din SUA și Europa. De asemenea, a semnat numeroase articole în revistele de profil.
 A susținut prelegeri anuale la National Foreign Affairs Training Center, aflat sub tutela US Department of State, și a coordonat sesiuni de training pentru US Information Agency, pentru postul Voice of America și pentru Academy for Educational Development. A organizat sesiuni de training pentru jurnaliștii din țările postcomuniste: Albania, Belarus, Bulgaria, Estonia, Georgia, Kosovo, Kârgâzstan, Moldova, România, Rusia, Serbia-Muntenegru, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan. De-a lungul anilor, a fost consultant pe teme legate de evoluția mass-media în Europa de Est pentru instituții prestigioase precum International Media Fund, The Freedom Forum și Eurasia Foundation, precum și formator pentru Radio Free Europe/Radio Liberty în Praga, Cehia. În plus, a pus bazele programului de învățământ jurnalistic de la Universitatea de Vest din Timișoara, în 1992. Peter Gross a primit numeroase titluri onorifice și premii profesionale de la instituții internaţionale prestigioase. În 1996, a fost numit cercetător asociat la Woodrow Wilson International Center for Scholars în Washington, D.C. În 2006 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București, iar în anul 2009 a fost onorat cu același titlu de Universitatea de Vest din Timișoara. Recent, la Editura Nemira i-a apărut volumul Întoarcere în laboratorul românesc. Mass-media după 1989, publicat iniţial în SUA în 1996 şi care conţine o nouă prefaţă şi un nou capitol care actualizează concluziile ediţiei publicate în urmă cu 19 ani. |
Interviu realizat de RĂZVAN BRĂILEANU
