Listele comune de candidati

Igor Botan | 11.03.2009

Pe aceeași temă

La 5 aprilie, in Republica Moldova vor avea loc alegeri parlamentare. Desi sunt inregistrate de catre Ministerul Justitiei 28 de partide politice, doar 8 formatiuni dispun de potential pentru a fi reprezentate in parlament, depasind pragul electoral de 6%. Estimarea se bazeaza pe rezultatele ultimelor alegeri locale si pe tendintele relevate de sondajele de opinie din ultimii doi ani. De aici si tendinta partidelor de a se regrupa pe liste comune, pentru ca unii lideri politici sa-si maximizeze sansele de accedere in parlament.

1. Interzicerea blocurilor electorale a contribuit la crearea “polurilor politice”

Modificarile Codului electoral de acum un an au stirnit comentarii diverse. Pe de o parte, Partidul Comunistilor din Republica Moldova (PCRM) si Partidul Popular Crestin Democrat (PPCD), care au promovat ideea ridicarii pragului electoral pina la 6%, deopotriva si interzicerea blocurilor electorale, si-au argumentat optiunea prin necesitatea evitarii fragmentarii excesive a componentei viitorului Parlament. Pe de alta parte, Alianta “Moldova Noastra” (AMN), in calitate de cea mai puternica formatiune de opozitie, a criticat amendamentele, lasind totusi sa se inteleaga ca este, oarecum, satisfacuta ca nu va trebui sa suporte presiunile eventualilor colegi de opozitie de a fi luati in “marsupiu”, la fel cum s-a intimplat la parlamentarele din 2005. Celelalte formatiuni au fost mai sincere in protestele lor impotriva modificarilor, referindu-se la faptul ca acestea sint contrare recomandarilor institutiilor internationale – OSCE, Comisiei de la Venetia etc.

Atitudinile fata de amendamentele mentionate se explica prin interesul partidelor cu “sanse mari” de a beneficia de pe urma redistribuirii “voturilor pierdute” de cele cu un rating la limita trecerii pragului electoral etc. Acestora din urma, evident, nu le suride rolul de “plancton electoral” care alimenteaza “balenele politice”. Numai ca un vechi proverb spune despre tot felul de aranjamente ca „nu este pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste”. Adica, ridicarea pragului electoral si interzicerea blocurilor electorale ar putea avea efecte neasteptate pentru designer-ii modificarilor. in acest sens, cel mai evident pericol pentru PCRM este ca s-ar putea lipsi de eventuali parteneri de coalitie. Probabil, anume din aceste considerente  PCRM a inceput a inghiti parti de “plancton electoral”, care se regasesc pe lista de candidati ai formatiunii.

De la bun inceput devenise evident ca singura formula de ocolire a interdictiei referitoare la crearea blocurilor electorale va fi “lista comuna” a mai multor partide, adica compilata sub auspiciile unuia dintre ele. in mod neasteptat, chiar partidul care a introdus interdictia blocurilor – PCRM, a apelat la aceasta formula. Curiozitatea consta in faptul ca partidele de dreapta si sustinatorii acestora au discutat patetic vreo jumatate de an pe marginea “listei comune a unitatii nationale”, pentru ca pina la urma sa reuseasca sa adune sub auspiciile Miscarii “Actiunea Europeana” (MAE) alte doua partide – Partidul National Liberal (PNL) si Partidul National Roman (PNR). in acelasi timp, PCRM si Uniunea Centrista din Moldova (UCM), fara discutii publice despre necesitatea  “consolidarii fortelor”, au reusit sa formeze doua garnituri –  “liste  comune”, la care au aderat opt formatiuni.

Pentru observatorii fenomenului politic din Republica Moldova cele trei “liste comune” au devenit de mare interes fiindca, intimplator sau nu, au readus in prim plan polarizarea absolut distincta a optiunilor de pe cimpul electoratul moldovenesc. Am putea spune ca in actuala campanie electorala “listele comune” s-au constituit in jurul a trei poluri binecunoscute electoratului: pro-romanesc; pro-rusesc; si pro-guvernamental/pro-moldovenesc.

2. Polul pro-guvernamental

Faptul ca PCRM a acceptat constituirea “listei comune” cu Partidul Agrar din Moldova (PAM) si cu Partidul Socialistilor din Moldova “Patria-Rodina” (PSMPR) este un indicator ca liderii partidului de guvernamint nu mai sint increzatori in capacitatea reeditarii succeselor de altadata. Existau asteptari ca PCRM va pune piedici altor formatiuni sa propuna “liste comune”, invocind drept argument prevederile articolului 41(2) din Codul electoral: “Partidele politice pot desemna drept candidati atit pe membrii lor de partid, cit si persoanele fara apartenenta politica”. Dar iata ca PCRM a acceptat fara rezerve simplele declaratii ale liderilor unor partide privind  sistarea apartenentei lor politice pentru a putea participa la alegeri pe o “lista comuna”. PCRM  chiar a devenit unul din beneficiarii acestui artificiu de ocolire a interdictiei blocurilor electorale. Ca e vorba despre o “lista comuna” se vede din faptul ca organele de conducere ale PSMPR si PAM au facut declaratii publice privind sustinerea PCRM, iar liderii acestor formatiuni s-au regasit pe lista PCRM, evident dupa ce si-au sistat calitatea de lideri si membri ai formatiunilor pe care le reprezentau.

Singura sursa de confuzie este “categoria de greutate” a  partenerilor PCRM. Poate fi inteleasa cooptarea pe “lista comuna” a PSMPR, care are un rating constant, de aproximativ 2%. insa este cu neputinta de inteles rostul cooptarii PAM, care nici nu a putut participa la parlamentarele din 2005, iar la alegerile locale din 2007 a acumulat aproximativ vreo 300 (!) de voturi. Totusi, “lista comuna” a PCRM nu e lipsita de semnificatii profunde. Astfel, PAM a dominat viata politica din Republica Moldova timp de mai bine de patru ani – din iulie 1992 pina in ianuarie 1997 (in acea perioada denumirea formatiunii era Partidul Democrat Agrar din Moldova – PDAM). Formatiunea a preluat puterea politica in miinile sale in citeva etape. Dupa  intrarea in opozitie a Frontului Popular din Moldova (FPM), la 13 octombrie 1991, a trecut ceva mai mult de o jumatate de an si fostul lider informal al PDAM, Andrei Sangheli, a devenit prim-ministru, la 1 iulie 1992. Puterea a trecut definitiv in miinile PDAM in ianuarie 1993, cind liderii FPM si-au dat benevol demisia si din functiile de conducere ale Parlamentului. Formal, agrarienii au pierdut puterea in 1998, imediat dupa alegerile parlamentare, desi PDAM era deja ruinat cind ex-premierul Sangheli s-a vazut nevoit sa-si prezinte demisia, la 24 ianuarie 1997, peste 10 zile dupa investirea lui Petru Lucinschi in functia de sef al statului.

In perioada dominatiei PDAM au avut loc evenimente importante pentru destinul Republicii Moldova: a fost repus in legalitate PCRM, lucru care s-a produs imediat dupa victoria PDAM la parlamentarele din 1994; a fost ratificat documentul de aderare la CSI; a fost adoptata Constitutia si a inceput marea privatizare. in acest context merita mentionat si celalalt partener de pe “lista comuna” a PCRM – PSMPR, care este o formatiune desprinsa din Blocul Partidul Socialist si Miscarea “Unitatea-Edinstvo” (BPSMUE). Blocul respectiv obtinuse 28 de mandate din 104 la parlamentarele din 1994, influentind, in mod hotaritor, evolutiile politice prin sustinerea PDAM la ratificarea documentului de aderare a Republicii Moldova la CSI si adoptarea Constitutiei. Oricum, este extrem de important de mentionat ca afinitatile ideologice dintre PAM si PCRM se regasesc mai ales in “moldovenism”, pe care cele doua formatiuni il considera salvator pentru identitatea etnica si statalitatea Republicii Moldova. Agrarienii au fost cei care au initiat, iar PCRM a dezvoltat “ideologia moldovenismului”, cultivindu-i mitologia istorico-religioasa aferenta si incadrind-i perceptele in legislatia tarii.

La alegerile locale din 1995, iar apoi si la cele parlamentare din 1998, PCRM a demonstrat fara putinta de tagada ca succesul socialistilor din 1994 a fost unul temporar – un succes al  substituentilor provizorii, care au trebuit sa se resemneze imediat dupa repunerea in legalitate a partidului comunist. Este de remarcat ca anume in cadrul fractiunii BPSMUE s-a fortificat nucleul gruparii comuniste, avindu-l drept lider informal pe Victor Stepaniuc. La parlamentarele din 1998, PCRM a demonstrat ca si agrarienii au fost substituenti provizorii. Ulterior PCRM a demonstrat ca nu-i da uitarii pe binefacatorii sai. La alegerile locale din 1999, PCRM a acceptat sa formeze Blocul comunistilor, agrarienilor si socialistilor (BCAS), ultimii fiind deja ruinati. Astfel, actuala “lista comuna” a PCRM nu este decit o reincarnare a BCAS, dar si un gest de “achitare a unor polite” mai vechi.

Este demna de remarcat atitudinea PCRM mai ales fata de PAM, liderul caruia, Anatol Papusoi, a fost rasplatit de catre PCRM cu functia de director general al Agentiei de stat pentru silvicultura “Moldsilva”. Anatol Popusoi a fost numit in aceasta functie la 28 iunie 2001, doar la 4 luni dupa victoria absoluta a PCRM la parlamentarele din 2001. El a fost reconfirmat in functia respectiva si dupa victoria parlamentara a PCRM din 2005.  S-ar putea crede ca actualmente PAM a fost cooptat pe “lista comuna” a PCRM pentru a beneficia de pe urma „resurselor administrative” de care dispune “padurarul principal” al Republicii Moldova. Putin probabil, deoarece PCRM are la dispozitie toate resursele administrative si de alta natura pe care si le doreste. S-ar putea chiar crede ca in ultimii opt ani am fi avut in Republica Moldova o guvernare de coalitie comunisto-agrariana, care se doreste acum a fi oficializata si prelungita prin intermediul “listei comune”.

3. Polul pro-rusesc

“Lista comuna” realizata sub auspiciile Uniunii Centriste din Moldova (UCM), are semnificatii la fel de profunde ca si in cazul PCRM. Totusi, exista si diferente semnificative. Reprezentind o formatiune mai mult decit modesta, fostii lideri ai  UCM au reusit pentru inceput sa-l coopteze pe ex-premierul Vasile Tarlev in calitate de lider. Acestuia ii revine rolul de “locomotiva electorala”. Mai tirziu, de “locomotiva Tarlev” au decis sa-si prinda “vagoanele”: Partidul Umanist din Moldova (PUM), Partidul Popular Republican (PPR), Miscarea “Ravnopravie” (MR), Partidul Legii si Dreptatii (PLD), Miscarea “Gagauzia Unita” (MGU). Prezenta pe “lista comuna” a reprezentantilor MR si MGU este chezasia ca aceasta garnitura va fi perceputa ca una pro-ruseasca. Acest lucru nu poate fi neglijat, stiindu-se ca un segment electoral ce cuprinde 25-30% este reprezentat de cetatenii moldoveni rusofoni. in acest sens, nu este deloc intimplator ca inainte de a deveni lider al UCM, ex-premierul Tarlev devenise lider al organizatiei “Prietenii Rusiei in Moldova”. Deocamdata, Tarlev ramine lider informal al celor doua organizatii, intrucit Ministerul Justitiei refuza sa-i recunoasca imputerniciri statutare. Cele mentionate mai sus nu lasa loc pentru dubii in privinta demersurilor politice ale lui Vasile Tarlev, de a se pozitiona foarte transant, lucru care sa-l ajute la tragerea liniei de “separare a apelor” in raporturile cu PCRM.

“Lista comuna” a UCM indica, fara putinta de tagada, ca formatiunea are potentialul sa “absoarba ca un aspirator” portiuni electorale, aflate mai la stinga PCRM (4%, potrivit rezultatelor alegerilor din 2007), aflate mai la dreapta de acesta (4%), putind „ciupi” si din electoratul consacrat al partidului de guvernamint. Cu un lider binecunoscut, cum este ex-premierul Tarlev, sansele UCM cresc considerabil. Din acest punct de vedere, PCRM a avut motive sa se opuna “proiectului Tarlev”, ridicindu-i tot felul de bariere. Cea mai nostima, in acest sens, se refera la  incercarea de a lipsi UCM de dreptul utilizarii numelui “Tarlev” in simbolul electoral, care se imprima pe buletinele de vot. Adica PCRM pretindea dreptul de al lipsi pe ex-premierul Tarlev de posibilitatea de a dispune de propriul nume pe motiv ca acesta a fost mediatizat timp de 7 ani, cit a detinut functia de premier in guvernul PCRM.

Precizarile de mai sus doar atrag atentia asupra discutiilor precum ca “proiectul Tarlev” ar fi o emanatie inteligenta a PCRM, menita sa-i asigure o victorie in cadrul unui “mars electoral in doua coloane”. Exista un sir de argumente ca lucrurile nu stau tocmai asa si ca “strategia celor doua coloane” ar fi functionat mult mai bine daca “proiectului Tarlev” nu i s-ar pune piedici. Ideea celor doua coloane, care sa convearga in Parlament, a fost lansata de istoricul Ivan Grec, fost deputat PCRM si ideolog al acestei formatiuni, in vara anului trecut. Grec argumenta ca  potrivit evidentelor “cetatenii Moldovei, care pledeaza pentru consolidarea statalitatii moldovenesti, ar proceda rational daca ar merge la alegerile parlamentare din 2009 cu doua coloane: una in frunte cu Voronin si cealalta in frunte cu ex-premierul Tarlev”. Daca aceasta logica pare a fi evidenta, atunci de ce sa se faca “dramaturgie” pe marginea implementarii ei? Raspunsul este ca nu e vorba de „dramaturgie”, pur si simplu, liderul PCRM nu doreste sa-l aiba pe Tarlev partener egal si, oarecum, de sine statator. Pericolul este legat de faptul ca dupa alegeri, in situatia cind Vladimir Voronin nu va mai fi sef al statului, iar PCRM nu va avea o majoritate absoluta in Parlament, “apele se pot separa” si in cadrul PCRM propriu-zis. Adica, “garda veche” ar putea migra spre platforma lui Tarlev, iar „vlastarele tinere” ar putea sa migreze spre un pol social-democrat etc.

De aceea, “exacerbarea” mesajului pro-rusesc al ex-premierului Tarlev are tocmai menirea sa traga linia de “separare a apelor”. Recentele declaratii ale lui Tarlev referitoare la: intentiile de a se intilni cu “presedintele regiunii transnistrene”; conferirea limbii ruse statut de limba de stat;  oficializarea prezentei militare ruse in raioanele de est ale Republii Moldova etc., nu sint nici pe departe improvizatii de moment. Aceste declaratii evoca promisiuni anterioare, neonorate de PCRM, de  “solutionare a conflictului in citeva luni”, de “aderare la Uniunea Rusia-Belarus” etc. Aceste lucruri sint mentionate in articolul intitulat “Multi vad chezasia succesului Moldovei in cooperarea echipelor consolidate in jurul lui Vladimir Voronin si Vasile Tarlev”, semnat de Sergiu Nazaria. Acesta din urma este director executiv al organizatiei “Prietenii Rusiei in Moldova”, al carui presedinte este Vasile Tarlev. Este semnificativ ca Sergiu Nazaria si-a publicat articolul la 22 septembrie 2008, cu o zi inainte de congresul UCM la care Tarlev a fost ales presedinte al formatiunii. Articolul lui tinteste in doua directii. Pe de o parte, el ii da o  replica lui Ivan Grec, mentionind ca “proiectul Tarlev” se contrapune clar celui realizat de Voronin si nicidecum nu poate fi perceput ca unul paralel. in acest sens, Nazaria da o descriere “regimului Voronin”, care genereaza coruptie si degradare in Republica Moldova. Pe de alta parte, articolul lui Nazaria pare sa aiba pretentia unui manifest politic, adresat  noului lider UCM, caruia i se sugereaza realizarea unei “revolutii de sus in jos”: stoparea degradarii, hotiei si coruptiei din esaloanele superioare ale puterii, confiscarii afacerilor profitabile ale concurentilor economici; solutionarea problemei reintegrarii tarii pe principii federative; promovarea unei politici externe multivectoriale, in primul rind, de apropiere de Rusia. Doar cu ajutorul si cu medierea Rusie poate fi depasita diviziunea teritoriala a Republicii Moldova. Populatia din stinga Nistrului va fi intotdeauna pro-ruseasca si va fi intotdeauna sustinuta de Kremlin; consolidarea cooperarii economice cu Rusia si Belarus. Din punct de vedere economic Republica Moldova nu are viitor fara Rusia. Spre deosebire de relatiile cu Romania, relatiile Moldovei cu Rusia si Belarus sint intrepatrunse; mentinerea originalitatii spirituale moldovenesti doar cu ajutorul Rusiei, evitind “dizolvarea” in nationalismul romanesc. Relatiile dintre Moldova si Rusia ar trebuie sa fie similare cu cele ale Israelului cu SUA. Numai cu ajutorul Rusiei Moldova va putea sa-si pastreze si sa-si consolideze statalitatea; consolidarea ponderii Republicii Moldova in ochii Occidentului cu ajutorul Rusiei, putind doar in acest mod sa-si dobindeasca recunoasterea plenara din partea Romaniei; realizarea scenariului de mai sus dupa alegerile din 2009 in pofida rezistentei elitelor politice nationaliste, orientate spre unirea cu Romania. Scenariul va avea suportul majoritatii populatiei moldovenesti si sprijinul total al partea minoritatilor nationale. in 2003 presedintele Voronin era sustinut de ¾ din populatia tarii datorita orientarii pro-rusesti si anume dupa renuntarea la aceasta orientarea rating-ul lui Voronin s-a diminuat de doua ori fata de cel din 2003; intelegerea faptului ca toate celelalte scenariile vor mentine Republica Moldova in starea de “stat nerealizat”, riscind, in definitiv, sa fie absorbit de Romania vecina”.

Este adevarat ca “manifestul” a fost semnat fara mentiunea ca autorul lui este director executiv al organizatiei “Prietenii Rusiei in Moldova”. Precum este adevarat ca Tarlev evita sa fie la fel de transant in luarile sale de pozitie ca si colegul sau Sergiu Nazaria. Totusi, afinitatile nu pot fi ignorate. Mai mult, aderarea Miscarii “Ravnopravie” la “lista comuna” a UCM este de neconceput fara o coeziune programatica in probleme de maxima importanta. in acest sens, clauzele „manifestului Nazaria” coincid cu  viziunile programatice ale Miscarii “Ravnopravie”, care stipuleaza ca ” exista o singura iesire din impasul istoric in care s-a pomenit Moldova. Ea consta in renasterea Moldovei ca stat infloritor in cadrul uniunii cu Rusia, in restabilirea unitatii moldo-ruse traditionale”. si suportul public, exprimat in favoarea UCM din partea organizatiei “Patria-Moldova” a gastarbeiterilor de la Moscova, este inimaginabil fara existenta unor afinitati. Astfel, liderul organizatiei “Patria-Moldova”, Andrei Tarna, este cunoscut pentru pledoariile sale in favoarea confederalizarii Republicii Moldova, sustinerea referendumului de independenta din Transnistria etc. Altfel, daca gradul de coeziune a componentelor “listei comune” a UCM va fi sub un anumit nivel, atunci garnitura respectiva va fi doar una pentru depasirea pragului electoral, o singura data.

4. Polul pro-romanesc

Cooptind pe “lista comuna” de candidati reprezentantii Partidului National Liberal (PNL) si ai Partidului National Roman (PNR), MAE a declarat formarea “polului european” cu o oferta electorala axata pe “integrarea europeana”. De fapt, toate partidele importante din Republica Moldova pledeaza pentru integrarea europeana, insa oferta MAE, oricum, este speciala. Ea tinteste, mai degraba, spre formarea unui pol pro-romanesc. Astfel, MAE reprezinta singura garnitura electorala care ofera o viziune explicita, fara ocolisuri si treceri sub tacere, a integrarii europene ca pe un proces desfasurat intr-o albie pro-romaneasca. in acest sens, la 22 februarie 2009, MAE a lansat “Manifestul de la Soroca” prin care a invitat partidele care se considera “reformatoare si nationale” sa-si “expuna deschis, franc si ferm” atitudinea fata de zece probleme cruciale pentru definirea viitorului nostru comun:

- natura etnica a statului Republica Moldova, identitatea nationala si lingvistica a populatiei bastinase. – Republica Moldova este al doilea stat romanesc, populatia este alcatuita, in proportie de 80 la suta, de romani, limba de stat este limba romana;
- Mitropolia Basarabiei si Mitropolia Moldovei. – Este necesara o perioada de tranzitie spre unificarea Mitropoliilor din Republica Moldova, conform realitatii ca sintem parte a natiunii romane;
- relatiile cu Rusia si cu CSI. – Republica Moldova va proceda ca si Georgia, urmind sa depuna, de urgenta, cerere de iesire din CSI;
- relatiile cu Romania. – Republica Moldova va semna un parteneriat strategic bilateral moldo-roman “Pentru Europa”;
- intrarea Republicii Moldova in NATO. – Se va abroga actuala Conceptie a securitatii nationale si se va modifica art.11 din Constitutie, pentru anularea neutralitatii militare a statului;
- integrarea Republicii Moldova in UE. – Republica Moldova va opta pentru a obtine, de urgenta, statutul de stat-asociat al UE si pentru semnarea unui Acord special de pre-aderare la UE, cu sprijinul Romaniei;
- adoptarea urgenta a Legii lustratiei. – Legea lustratiei va fi printre primele documente adoptate de viitorul Parlament;
- organizarea procesului comunismului;
- actul de la 4 aprilie 2005. – Condamnarea actului de la 4 aprilie 2005 si nerepetarea unui asemenea act in Parlamentul Republicii Moldova;
- actualul regim comunist, condus de Voronin. – Pentru o Moldova fara Voronin, o Moldova fara comunism”.

Denumirea formatiunilor care au format “lista comuna” a MAE si biografia politica a liderilor acestora justifica pe deplin denumirea de pol pro-romanesc pentru aceasta garnitura. Este adevarat ca biografia politica a PNR si a liderilor acestuia sint putin cunoscute publicului larg. PNR a participat la parlamentarele din 1994, acumulind mai putin de 1%. La parlamentarele din 2001 PNR a facut parte din blocul “Credinta si dreptate”, deopotriva cu Partidul Reformei, obtinind ~0,7%. in acest sens, participarea PNR pe “lista comuna” la actualele alegeri are o semnificatie exprimata explicit de denumirea formatiuni. in schimb, ceilalti doi lideri ai garniturii MAE au un grad sporit de notorietate. Liderul MAE, Anatol Petrencu, este un binecunoscut savant-istoric, promotor consecvent al predarii cursului “Istoria romanilor” in scolile din Republica Moldova, iar liderul PNL, deputatul Vitalia Pavlicenco, este cunoscuta drept savant-filolog si promotor consecvent a ideii “uniunii interstatale” dintre Republica Moldova si Romania.

Pledoaria pentru crearea unui pol pro-romanesc este relevata si prin faptul ca liderul PNL a cerut ca in ultimul sondaj, realizat de o filiala regionala a GALLUP-group in Republica Moldova, in toamna lui 2008, sa figureze si intrebarea referitoare la atitudinile cetatenilor fata de o eventuala unire cu Romania. Cum in Republica Moldova aceasta intrebare este, oarecum, “tabuizata” la desfasurarea sondajelor, interesul pentru ea nu poate fi privit decit prin prisma incercarilor de consolidare a polului pro-romanesc. Astfel, liderul PNL, Vitalia Pavlicenco, afirma ca 29% din respondenti s-ar fi aratat favorabili ideii unei eventuale uniri. Rezultatele celor patru scrutinuri parlamentare de dupa declararea independentei Republicii Moldova au relevat ca partidele cu mesaje pro-romanesti mai mult sau mai putin transante nu au acumulat in suma mai mult de 25% din voturi.

5. Concluzii

• Interzicerea blocurilor electorale de catre PCRM are, deocamdata, un efect incert, impactul final putind fi evaluat abia dupa alegeri. El va fi apreciat pozitiv daca se va putea evita o eventuala destabilizare politica si daca formatiunile care au recurs la constituirea “listelor comune” vor fuziona, “aerisind” spectrul politic. Daca fuziunile anuntate nu vor avea loc, atunci compilarea “listelor comune” va fi tratata ca o banala recurgere la un siretlic, irelevant atit pentru consolidarea sistemului de partide, cit si pentru reprezentarea intereselor cetatenilor;

• Substituentii blocurilor electorale – „listele comune”, au evocat de o maniera curioasa divizarea spectrului politic dupa criterii transante din punct de vedere etnic si geopolitic:

- pro-rusesti, pro-CSI si anti-NATO;
- pro-moldovenesti, pro-neutralitate, pro-CSI si, in acelasi timp, pro-UE;
- pro-romanesti, pro-UE, pro-NATO si anti-CSI.

Rezultatele alegerilor din 5 aprilie vor permite estimarea ponderii aproximative a “votului etnic”;

• “Lista comuna” a PCRM evoca afinitatile ideologice si optionale ale celor trei formatiuni, referitoare la: agenda guvernarii in diferite perioade; integrarea europeana; privatizarea proprietatii publice. Din punct de vedere al interesului electoral al PCRM, “lista comuna” comporta un mare risc pentru formatiune. Vorba e ca formatiunile inserate pe “lista comuna” a PCRM au guvernat tara la modul direct mai bine de 12 ani din cei 18, cit exista Republica Moldova, adica mai mult de 2/3 din perioada de independenta. in plus, tinind cont de faptul ca PCRM se declara  “bastion al independentei” Republicii Moldova, pentru care nu a optat si pe care a dobindit-o totusi Frontul Popular din Moldova, succesorul caruia – PPCD, este actualul partener politic informal al PCRM, acesta din urma nu are cui sa-i reproseze esecurile din perioada de pina la preluarea guvernarii de catre PDAM, in iulie 1992. in aceste circumstante, s-ar parea ca PCRM ar fi, oarecum, indreptatit sa critice doar guvernarea Aliantei pentru Democratie si Reforme (ADR), din perioada 1998-2000, neavind nicio relatie cu formatiunile reprezentate in ADR. Totusi, nici macar in acest caz PCRM nu poate fi credibil. Vorba e ca guvernarea ADR a trebuit sa se ocupe de lichidarea urgenta a consecintelor colapsului financiar din Rusia, din august 1998, care a afectat direct Republica Moldova, distrugindu-i, pur si simplu, economia. Anume in acea perioada PCRM, avind statutul de cea mai puternica forta politica, etala o agenda politica aproape echivalenta cu cea prezenta a UCM-ului, condus de ex-premierul Tarlev, pe care o contesta in prezent;

• Criticile PCRM la adresa democratilor ca n-ar fi facut nimic pentru integrarea europeana a tarii sint incalificabil de rauvoitoare. Anume cele doua guverne ADR – Cibuc-2 si Sturza, au elaborat primele programe de guvernare ce contineau drept prioritate explicita integrarea europeana. Anume in acea perioada PCRM se ocupa de colectarea semnaturilor in vederea desfasurarii unui referendum de interzicere a proprietatii private asupra pamintului. Se poate oare cineva lasa convins de afirmatiile PCRM ca ar fi fost un promotor mai abitir al integrarii  europene decit ADR? Este oare in principiu posibila integrarea europeana fara asigurarea dreptului de proprietate privata asupra pamintului? Chiar si din acest punct de vedere este clar ca anume PCRM a zadarnicit demararea procesului de integrare europeana. Acest lucru este confirmat si de agenda electorala a formatiunii din 2001. PCRM nu are nici un merit deosebit, legat de semnarea Planului de Actiuni cu UE. Pur si simplu UE si-a lansat politica de vecinatate in 2004, elaborind planurile de actiuni cu vecinii si propunindu-le sa le semneze;

• Privatizarea proprietatii publice, pe care PCRM o numeste “prihvatizare”, a fost inceputa si promovata la modul real de guvernarea PDAM. Cele doua legi principale ale planului de privatizare a proprietatilor publice pentru anii 1995-1996 si, respectiv, pentru anii 1997-1998 au fost adoptate in timpul dominatiei PDAM. Recentul program de privatizare masiva, elaborat de PCRM, nu lasa loc pentru indoieli in privinta autorilor marii “prihvatizatori” din Republica Moldova. Acestea fiind subliniate, s-ar putea afirma ca “lista comuna” a PCRM identifica fara putinta de tagada principalul adresat carui poporul Republicii Moldova ar trebui sa-i formuleze majoritatea intrebarilor legate de evolutiile politice si economice din perioada de independenta;

• Viitorul proiectului politic al ex-premierului Tarlev are contururi foarte vagi, chiar si in eventualitatea trecerii pragului electoral de catre UCM. Simpla reeditare a agendei politice a PCRM de acum opt ani evoca o intentie de “intrare in acelasi riu de doua ori”, lucru putin recomandabil. Vorba e ca “proiectul Tarlev” nu va putea fi pro-rusesc pina la limita “necesara”. Declarindu-se favorabil federalizarii, legalizarii prezentei militare rusesti etc., lui Tarlev i se va cere mai mult si mai mult. De exemplu, ce ar putea raspunde Tarlev daca Miscarea “Gagauzia Unita” si “Ravnopravie” de pe lista comuna ii va cere la un anumit moment sa se pronunte in favoarea recunoasterii independentei Osetiei si Abhaziei? Acest lucru i-a fost cerut actualelor autoritati moldovenesti. in plus, oricit de experimentat ar fi ex-premierul Tarlev, el nu poseda experienta liderilor partidelor, care au ajuns pe “lista comuna” a UCM. in sfirsit, mai exista riscul ca grupurile analitice, care au identificat in persoana lui Tarlev un subiect influentabil, vor exercita presiuni cu rezultate imprevizibile, generatoare de confuzii;

• Polarizarea spectrului politic de catre „listele comune” are un specific foarte interesant. Astfel, intre polurile pro-guvernamental si pro-rusesc sint megiese, intre ele practic nu exista spatiu  ocupat de alte formatiuni politice. in acelasi timp, intre polul pro-guvernamental si cel pro-romanesc avem un bloc de trei partide liberale, un bloc din doua partide social-democrate si crestin-democratii. Aceste plasamente virtuale pot fi sugestive pentru eventualele coalitii in vederea alegerii organelor de conducere ale tarii, dupa alegerile parlamentare. in acest sens, gluma referitoare la faptul ca “alegerile parlamentare au fost numite pentru 5 aprilie pentru a exclude un eventual nou “4 aprilie” este o sugestie ca linia de “separare a apelor” trece prin “ogorul” social-democratilor. Deocamdata insa lucrurile ramin foarte vagi, nefiind clar ce formatiuni vor trece pragul electoral.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22