Ponta, pus de Dragnea pe fărașul PSD, deocamdată

Narcisa Iorga 14.07.2015

De același autor

Declarația lui Dragnea că „un partid atât de mare ca PSD nu poate fi condus prin delegare“, iar „partidul are numeroși membri care pot conduce interimar“, el neexcluzându-se dintre aceștia, arată că în PSD acum se fac jocurile și nu sunt neapărat favorabile lui Ponta.

 

O strategie atât de proastă precum cea aleasă de Victor Ponta ca să scape de pre­siunea publică nu s-a mai văzut de mult. Oricum ar întoarce-o, tot prost pică, tră­gând PSD după el, precum piatra de moară gâtul unui sinucigaș. O demisie din funcția de prim-ministru ur­mată de prezența, ori de câte ori ar fi fost citat, la DNA l-ar fi așezat pe Vic­tor Ponta deasupra ori­că­ror speculații că fuge de jus­tiție, chiar și după votul negativ dat de Camera De­putaților față de începerea urmăririi pe­nale pentru fapte presupus a fi comise în timpul mandatului de prim-ministru. Va­rianta ar fi fost fezabilă și pentru o ne­go­cie­re în actuala coaliție de guvernământ, pe de-o parte, și cu Klaus Iohannis, pe de altă parte, pentru a păstra structura gu­ver­na­mentală cu un alt premier provenit din PSD. De fapt, cheia stă în mâna lui Gabriel Oprea, care pare să aibă mai mult de câș­tigat de pe urma PSD, în paralel susținând parteneriatul cu șeful statului, decât dacă ar schimba tabăra social-democraților cu cea a liberalilor.

 

În loc de asta, Ponta a preferat să se fu­ri­șe­ze la un eveniment sportiv de la Baku, boi­cotat de liderii europeni și asociindu-se imagistic cu Vladimir Putin. A făcut apoi au­tostopul aerian către Istanbul cu pre­șe­dintele turc Erdoğan, alt lider cotat ca au­to­crat. Și-a operat genunchiul în Turcia, în chiar ziua în care era citat la DNA. A creat astfel premisele unei dezbateri pu­bli­ce continue, care în niciun caz nu-i era be­nefică, oricât ar fi crezut el inițial că va emoționa. O operație de ligamente nu es­te, totuși, una de viață și de moarte, care nu putea fi realizată în țara pe care o conduce din ca­litatea de prim-ministru. Partidul s-a simțit aban­do­nat, fiind luat prin sur­prin­dere, mai întâi de fuga li­de­rului și apoi de incer­ti­tu­di­nea întoarcerii sale. De­le­ga­rea conducerii către Ro­va­na Plumb nu a liniștit spi­ri­tele, ci mai rău le-a aprins.

 

Luni dimineața, Victor Ponta a apărut în cârje la sediul DNA, cerând jurnaliștilor să nu-l dărâme când se îmbulzesc în jurul lui cu microfoanele și camerele de luat ve­deri. La ieșirea din DNA, chiar s-a mior­lăit că o cârjă i-a fost ruptă de către zia­riști. Procurorul îi adusese la cunoștință că i-a pus sechestru pe o parte din avere și că are statut de inculpat, el era preo­cu­pat de cârje. Urcarea numeroaselor trepte ale sediului DNA de către bietul premier în cârje, din cauza toanelor unui tânăr pro­curor anatemizat deja, era probabil strat­e­gia de imagine a lui Victor Ponta cu sco­pul de a se victimiza, cel mai facil mod de a atrage simpatia maselor.

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1321/foto1321/Desene%20Perjo/desen%20narcisa.jpg

Cu câteva ore înaintea acestui episod la­cri­mogen pentru naivi, Victor Ponta anun­țase că își păstrează doar „onorabila ca­li­tate de membru al PSD“, adică nu revine în funcția de președinte, așa cum anun­ța­se socrul său cu o săptămână înainte. Unii s-au grăbit să proclame demisia lui de la șefia PSD, dar Victor Ponta nu a făcut acest gest. Prin scrisoarea transmisă li­derilor PSD pe Facebook, în așa fel încât efectul de blitzkrieg să fie optim, Ponta își prezerva funcția. Delegând-o președinte in­terimar pe Rovana Plumb, a socotit că împiedică organizarea unui congres care ar putea să aleagă un nou președinte. Pe de altă parte, ideea de demisie din fruntea PSD s-a propagat, deci scopul a fost atins: Victor Ponta renunță la șefia PSD și se du­ce în cârje la DNA, deci nu există motive să renunțe la guvernare. Își creează astfel ocazia unei susțineri din partea votanților fideli, dar și din partea unora dintre liderii PSD, care ar fi dispuși să aducă 100.000 de oameni în stradă.

 

Există însă și cineva care îi creează se­ri­oase probleme în partid. Liviu Dragnea lu­ase deja la pas organizațiile în lipsa lui Vic­tor Ponta care, la întoarcerea din pri­begie, bulversează și mai tare PSD, anunțându-și o retragere incertă. Nu demisionează, doar se retrage, și nu permanent, ci până la clarificarea situației judiciare. Imediat după ieșirea lui Victor Ponta din sediul DNA, Liviu Dragnea a anunțat că se im­pu­ne o ședință de urgență a Comitetului Exe­cutiv care să stabilească o nouă conducere până la congres.

 

Declarația lui Dragnea că „un partid atât de mare ca PSD nu poate fi condus prin de­legare“, iar „partidul are numeroși mem­bri care pot conduce interimar“, el ne­excluzându-se dintre aceștia, arată că în PSD acum se fac jocurile și nu sunt neapărat favorabile lui Ponta, iar de­le­ga­rea Rovanei Plumb ca președinte in­te­ri­mar nu mai are nicio valoare. Dragnea l-a pus pe Ponta pe fărașul partidului, deo­cam­dată.

 

PSD este acum între ciocan și nicovală. Cu Ponta premier încă un an, are toate șan­sele unei erodări accentuate și riscul de a se trezi în fața alegerilor cu un prim-mi­nistru condamnat în primă instanță. Cu Ponta demisionat, există varianta opoziției sau a guvernării cu un alt premier. Din opoziție, PSD ar câștiga alegerile, cel care își asumă fățiș această idee fiind Liviu Drag­nea. Deocamdată, lucrează la primul pas: fără Ponta în fruntea PSD. Pasul al doilea urmează cel târziu în toamnă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22