Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



A fi între două lumi
2015-09-08
0

Bătălia din jurul marilor migrații actuale e o bătălie pentru evoluție. Ea se dă în fiecare dintre noi. Numai cei care nu vor, sau nu pot, nu văd asta. Dar începem să ne trezim.

 

Toată lumea a auzit sau citit despre di­fi­cultatea exilului, e/migrației sau des­ță­ră­rii. Nu e vorba, desigur, despre vo­iajul turistic în străinătate, fie el și am­plu, nici despre participarea frecventă la congrese şi simpozioane inter­na­ţio­nale şi nici măcar despre bursele de stu­dii sau rezidenţele de cercetare sau de creație mai lungi în spații academice oc­cidentale. Ci de trăitul zi de zi, ani la rând, într-o altă cultură. De faptul că tre­buie să înveți noi ritualuri cotidiene, să vorbești continuu într-o altă limbă și să auzi continuu vorbindu-se într-o al­tă limbă, să gândești după altă con­fi­gurație mentală, să reacționezi după al­te stereotipuri, să ai alt orizont de miră pentru propria ta existență..

 

Numai cei care au trecut per­sonal prin această experienţă ştiu cât de dificil, de du­re­ros, cât de destabilizant și de destructurant poate fi. E ca și cum ai asista la surparea vechii ta­le identități și la configurarea uneia noi și foarte incerte, e ca și cum ți-ai re­struc­tura propria persoană din mers, nemaifiind același om și totuși ră­mâ­nând tenace același, și totuși nemaifiind niciodată chiar același, același, același. E ca şi cum te-ai extrage, tu, mică ce­lu­lă insignifiantă, dintr-unul din vastele ţe­suturi ale corpului naţional, cu ADN-ul tradiţiei sale specifice, cu genele sale de comportament şi mentalitate, care te constituiau și te protejau amniotic, şi ai în­cerca să pătrunzi şi să te fixezi într-un alt tip de ţesut al unui alt corp naţional, ale cărui ADN şi programe genetice nu le vei putea internaliza deplin niciodată și care te vor refuza multă vreme.

Comparația aceasta biologică poate pă­rea riscantă și excesivă celor care cu­nosc lumea largă doar de la televizor sau celor care-și închipuie că citirea pre­sei străine și dialogul pe social me­dia de pe Internet pot asigura un fel de liant suficient, un mediu unificator, un „lichid interstițial“ universal pentru in­divizii din ce în ce mai numeroși ai pla­netei. Numai experiența directă a tra­iu­lui într-o altă țară îți poate da măsura te­ribilei înrădăcinări a ființei umane în condiționarea sa fizică și culturală lo­ca­lă. Și totuși, oamenii au visat mereu la o limbă unică, la o înțelegere uni­ver­sa­lă, la Omul total, poate cosmic...

 

http://revista22.ro/nou/imagini/2015/1329/foto/foto%20carneci.jpg

Poliţişti macedoneni încercând să oprească imigranţii la graniţa cu Grecia (august 2015)

 

Trăim acum o epocă a unor enorme flu­xuri de populații, a unor enorme mi­graţii de „globule umane“ între di­fe­ritele spații geografice, între organisme na­ţionale care constituie împreună cor­pul total al umanităţii şi care sunt – is­to­ric, economic și spiritual - diferite și chiar divergente. Aceste migrații în ma­să au caracterizat însă tot secolul XX, nu doar actualitatea noastră inflamată de început de secol XXI, care ne bul­ver­sează. Fie că au fost exoduri impuse po­litic sau determinate religios, fie că a fost fuga după o viață mai bună, o ca­rieră mai împlinită sau a fost pur și simplu (sau mai ales) vorba de lupta pen­tru supraviețuire, ele au însemnat dezrădăcinarea a milioane și milioane de indivizi din biosistemul lor inițial și expunerea lor la influențe exterioare puternice și perturbante.

Continuând în această cheie biologică de lectură, e ca şi cum s-ar încerca un ex­periment la scară globală, în care s-ar testa capacitatea entităţilor naţionale de a pierde celule proprii şi a primi ce­lule străine, de a le integra structurilor și țesuturilor identitare fără să le refuze ca pe niște grefe străine, în efortul spe­ciei de a echilibra tot felul de tensiuni și dezechilibre ale punerii împreună a acestei enorme diversități și de a tenta o unificare a puzzle-ului culturilor uma­ne în cadrul unui metabolism funcțional la scară planetară. Un metabolism cul­tural și civilizațional în fine împăciuit și uman!

 

Ceea ce vedem zilele astea că se întâmplă în lume nu e prea încurajator. Un asemenea ex­periment global s-ar putea să fie pe termen lung, foarte lung, o izbândă: constituirea unei uma­nităţi unificate – care ar fi poate ver­siunea concretă a acelui „om universal“ despre care au vorbit dintotdeauna mis­ticii şi tradiţiile religioase sau filosofice ale trecutului. Dar această unificare s-ar putea să fie şi un eşec, un mare eșec. Fie ea ar dizolva naţiunile într-o pastă umană vastă și fadă, nivelată în jos la un numitor comun impersonal, care ar pierde inevitabil din vedere valorile culturale locale, specifice, în favoarea ce­lor materiale, mult mai rapid și mai ușor importabile. Fie unificarea s-ar dez­volta ca o formă de cancer regional și apoi planetar, în care entități colec­tive fanatice s-ar infiltra în țesuturile acceptante ale altor comunități umane, impunându-le treptat sau rapid o omogenizare fanatică...

 

Pericolul nu e atât de în­de­păr­tat pe cât pare. Umbra mi­tu­lui Babelic încă planează asu­pra umanității, în ciuda con­ceptelor de democrație, ega­litate și fraternitate, în ciuda tehno-ști­in­ței, în ciuda comunicațiilor instan­tanee între părțile lumii și a social me­dia, în ciuda mobilității extraordinare a maselor umane... Sau tocmai de aceea!

Viitorul acestui uriaș „melting pot“ pla­netar este foarte nesigur, iar res­pon­sabilitatea politicienilor și a societății ci­vile de pretutindeni rămâne mare, apă­sătoare. În orice caz, indivizii care cir­culă între două sau mai multe culturi sunt nevoiţi să încerce să realizeze, mă­car ei, măcar în ei înşişi, o sinteză di­fi­cilă între programări bio-culturale une­ori atât de contradictorii, de anti­no­mi­ce, încât alăturarea lor devine nevro­tică, explozivă. Ca să supravieţuiască lăuntric, ca să funcționeze cât de cât op­tim, indivizii „transfrontalieri“ trebuie să facă un teribil efort de depăşire a ca­tegoriilor psihice şi mentale în care au fost modelați, un efort de transcendere a maniheismului alb-negru de obşte, a cadrajului naţional gata-făcut şi bine delimitat. Mai general, ei trebuie să de­pășească funcţionarea mecanică, re­flexă, semiconştientă, gregară a propriei lor ființe aruncate în lume. Indivizii „in­terculturali“ sunt împinşi să caute și să găsească identităţi personale flexibile, adaptate cât de cât la complicata rea­litate curentă, alcătuită din melanjuri in­formaționale copleșitoare și din pre­siuni concrete instabile, în constantă re­con­figurare. Oamenii „transnaționali“ de azi trebuie să imagineze interrelaţii uma­ne noi, eliberate de vechile pre­judecăţi, trebuie să pună în joc o logică nouă şi adesea contradictorie şi în ge­neral trebuie să accepte o funcţionare mai „trează“, mai puțin programată, mai conştientă a eului lor. Cu alte cu­vinte, ei sunt aduşi să tenteze o lăr­gire, o fluidizare, o deschidere mentală și emoțională fără precedent a ființei lor către niveluri noi și uneori dificile de percepere şi de integrare a realităţii. O realitate expandată, dacă nu explo­dată, transformându-se cu o viteză care de­pă­șește adaptabilitatea curentă, o rea­litate din ce în ce mai multipolară, mul­ti­culturală și policonflictuală...

 

Dar, de fapt, nu suntem noi toţi într-o anumită măsură - şi nu doar exilaţii, emigrații, desțărații din locurile du­re­roase ale planetei – în aceas­tă situaţie de „tranziţie planetară“ acce­lerată între două lumi, între doi eoni de civilizaţie? Nu suntem noi, fiecare în parte, supuși la aluviuni umane și cul­turale din ce în ce mai diverse, venite chiar acasă la noi pe diferite canale? Nu trebuie să rezolvăm și noi, în forul nos­tru interior, dilema uriașei diversități umane contrapuse unicității fiecărui in­divid, dar și misterul convergenței pro­funde a valorilor culturale de pretu­tindeni, în ciuda marii lor diversități? Poate că exilații și diasporicii, e/mi­granții și indivizii rătăcitori actuali, din ce în ce mai numeroși și mai vizibili, sunt, fără să vrea și fără să știe, un fel de „enzime provocatoare“, un fel de „hor­moni“ declanșatori ai acestei uni­ficări umane în curs, al cărei țel real deo­camdată ne scapă, deși îi vedem bi­ne victimele și pericolele.

Dar nu suntem de fapt noi toţi, fiecare în parte, un fel de „proteine de sinteză“ in vivo ale unei noi biogenetici pla­netare, în care se încearcă realizarea unui nou tip uman? Bătălia din jurul uni­fi­cării planetare, cu vastele ei pier­deri și distrugeri, este de fapt o bătălie pen­tru umanizare. Pentru continuarea uma­nizării, în ciuda dificultăților, căci omul actual e departe de versiunea sa cea mai bună, cea mai împlinită, cea mai... uma­nă. Punerea împreună a atâtor forme de umanitate ne poate permite în sfârșit să ne comparăm, să ne constatăm li­mi­tele individuale și colective și să de­pă­șim acele aspecte discutabile, meschine, blocate ale propriei noastre culturi, ale pro­priei noastre umanități. Dar ne obl­i­gă să-i ajutăm și pe alții să și le de­pă­șească. Bătălia din jurul marilor migrații actuale e o bătălie pentru evoluție. Ea se dă în fiecare dintre noi. Numai cei ca­re nu vor, sau nu pot, nu văd asta. Dar începem să ne trezim.

TAGS : Magda Carneci migratii exil identitate cultura global social unificare
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
1474
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.