Eurodeputatul Bela Kovacs (Jobbik), acuzat de spionaj pentru Rusia, ramane fara imunitate

Paul Cristescu | 15.10.2015

Parlamentul European a ridicat imunitatea parlamentara a eurodeputatului maghiar Bela Kovacs, membru al Jobbik (extrema-dreapta), suspectat de spionaj in favoarea Rusiei.

Pe aceeași temă

 

Ridicarea imunitatii va permite autoritatilor ungare sa deschida o ancheta cu privire la suspiciunile de spionaj, transmite Agerpres.

 

Kovacs (54 de ani) a calatorit de multe ori la Moscova, fiind suspectat de justitia ungara ca se intalneste in mod regulat si in secret cu diplomati rusi. Daca va fi condamnat pentru spionaj, el risca o pedeapsa cu inchisoarea de la doi la opt ani.

 

Europarlamentarul neaga aceste acuzatii explicand insa ca nu vrea "sa se ascunda in spatele" imunitatii, aminteste France Presse.

 

Dupa victoria partidului de dreapta Fidesz ce a dat prim-ministrului Viktor Orban un al doilea mandat in 2014, Jobbik a devenit al doilea cel mai important partid din tara."In sfarsit vor fi prezentate acuzatiile reale, pentru ca tot ce se stie despre acest caz s-a rezumat pana acum la zvonuri difuzate de partidul la putere", a precizat Jobbik intr-un comunicat.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22