Consiliului JAI: Acord provizoriu privind distribuirea a 40.000 de migranti

Tudor Despina | 14.09.2015

Desi nu a atins un acord definitiv in chestiunea imigratiei, Consiliului UE pentru Justitie si Afaceri Interne (JAI) a reusit sa ajunga la un compromis privind distribuirea temporara a 40.000 de refugiati. Italia si Grecia ar urma sa beneficieze de aceasta hotarare.

Pe aceeași temă

 

E vorba despre “masuri provizorii in domeniul protectiei internationale” care ar urma sa vizeze cele doua state mediteraneene greu incercate de valurile de imigranti, dupa cum arata un comunicat oficial citat de Mediafax.

 

Decizia prevede instituirea unui mecanism temporar şi excepţional de relocare spre alte ţări, în următorii doi ani, a refugiaţilor ajunşi în Italia şi Grecia. Mecanismul se va aplica persoanelor aflate în nevoie evidentă de protecţie internaţională care au ajuns sau ajung pe teritoriile Italiei şi Greciei", arata sursa citata.

 

O decizie finala, amanata pentru octombrie

 

Consiliul Justitie si Afaceri Interne (JAI) s-a intalnit, luni, la Bruxelles. Si, desi astazi era asteptata o transare a crizei refugiatilor si a discutiei privind cotele de migranti, o decizie definitiva nu va fi luata pana in octombrie.

 

Potrivit draftului declaratiei comune a Consiliului JAI, obtinut de cotidianul britanic The Guardian si citat de Gandul, atitudinea oficiala a Comisiei Europene isi tempereaza din tonul ferm. Documentul in cauza vorbeste despre un “angajament” privind repartizarea celor 160.000 de refugiati intre statele membre.

 

Totusi, actul nu face nicio trimitere la caracterul obligatoriu al cotelor lansate de Bruxelles.

 

Mai mult, arata documentul, o decizie nu va fi luata pana in octombrie, Reuters aratand ca o noua reuniune JAI urmeaza sa aiba loc in 8 octombrie.

 

Astfel, draftul arata ca “cifrele propuse de Comisie constituie baza pentru un acord asupra distribuirii acestor persoane in cadrul UE. Se va lucra cu prioritate la pregatirea unei decizii formale pentru implementarea acestui angajament, cu atentia necesara pentru flexibilitatea care ar putea fi necesara statelor membre in implementarea acestei decizii, mai ales pentru abordarea evolutiilor neprevazute”.

 

In ce priveste actiunile pe termen mediu, documentul indica faptul ca UE ar trebui sa finanteze constructia de tabere de refugiati in afara continentului european. Astfel, solicitantii de azil care sunt respinsi sa fie trimisi in aceste tabere, care nu sunt in tarile lor de origine.

 

Mai mult, Italia si Grecia ar urma sa sustina centre de receptie unde refugiatii sa fie cazati temporar pentru identificare si inregistrare, iar cererile de azil trebuie procesate rapid, cei care vor fi respinsi fiind deportati.

 

Iar “cand intoarcerea voluntara nu este practicata si alte masuri de intoarcere sunt inadecvate pentru a preveni miscarile secundare, trebuie aplicate masuri de detentie”, mai indica draftul.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22