Învinși și învingători în a doua dezbatere republicană

Candidații antisistem puri se află în scădere, în timp ce „candidații hibrizi“, capabili să joace deopotrivă cartea establishmentului și a celor dezamăgiți, se află în ascensiune în vederea alegerilor prezidenţiale din SUA.

A doua mare dezbatere republicană a se­zo­nu­lui a restructurat clasamentul candidaților la prezidenţialele din SUA. Astfel, 52% dintre republicanii care au privit dezbaterea au con­siderat-o pe Carly Fiorina drept marea câștigătoare, în timp ce Donald Trump a fost nominalizat drept perdantul serii de către 31%. Per­for­manța fostului CEO al HP s-a reflectat imediat în cla­sa­mentul general, unde Fiorina trece pe locul al doilea (cu 15%), o creștere de 12 pro­cente față de un sondaj si­milar realizat în urmă cu o lu­nă. Deși încă se află pe primul loc, Donald Trump a intrat într-o tendință descendentă, bu­curându-se de susținerea a 24% dintre re­publicani, o scădere cu 8 procente. Pe locul al treilea se află Ben Carson cu 14%, dar în scă­­dere cu 4 procente față de luna prece­den­tă. Pe locul al patrulea a trecut cel de-al doi­lea câștigător al dezbaterii, senatorul de Flo­­rida, Marco Rubio, cu 11%, acesta aflându-se într-o tendință ascendentă cu 8 procente.

Deocamdată, podiumul preferințelor este ocupat de outsideri, de candidați fără ex­pe­riență politică în sens convențional, aparent nedeformați de cultura partidelor tradiționale și care propun platforme anti-statu-quo. Nu este tocmai profilul tipic al politicianului de profesie. Probabil această rea­litate reflectă un anumit sen­timent de neîncredere în po­liticieni și chiar o furie an­ti­sistem prezentă la firul ierbii pe care Trump, Carson, Fio­rina și chiar Rubio încearcă să o mobilizeze. De altfel, es­te foarte posibil ca „ale­gătorii republicani din 2016 să fie un pic asemenea celor care au votat Tea Party în 2009 și 2010“, după cum remarca The Ec­o­nomist.

Trump rămâne omul spectacol, candidatul one man show pentru care nu există limite sau tabuuri. Totul este contestabil. Atacul la McCain – „e un erou de război pentru că a fost capturat. Mie îmi plac oamenii care nu au fost prinși“ – rămâne memorabil. Ca de alt­fel și misoginismul grețos afișat față de Fiorina. Trump se împotmoleşte atunci când nu mai este în elementul său, când este îm­pins dincolo de coordonatele discursului generic și al gesturilor teatrale. Odată intrat în miezul specific al problemelor, mai ales ce­le de politică externă, se vede cât e de ne­pregătit. Și o și recunoaște: „Nu stau în Se­nat, sunt un om de afaceri care face tran­zacții“. La fel pare să abordeze și politica ex­ternă. Tranzacțional, în stilul Ialtei (dupa cum remarca David Ignatius). „Cred că mă voi în­țelege cu Putin... și vom avea o lume mai sta­bilă.“. Sau despre războiul civil din Siria: „să îi lăsăm să se lupte între ei și vom aduna ră­mășitele“. De cealaltă parte, fostul CEO al HP a arătat că este un debater redutabil, cu un dis­curs ferm, incisiv, demonstrând că este ca­pabilă să reziste și să învingă spectacolul mar­ca Trump. Sigur, retoric punctează de­cisiv, însă creativitatea propunerilor lasă de do­rit. Ea spune că va refuza să discute cu Pu­tin, va reconstrui Flota a 6-a din Mediterana, va su­plimenta cu câteva mii numărul sol­da­ților ame­ricani din Germania, va reconstrui prog­ra­mul de apărare antirachetă din Polonia și va desfășura exerciții militare agresive în statele baltice. Toate aceste măsuri îl vor face pe „Vla­dimir Putin să înțeleagă mesajul“, spu­ne Carly Fiorina. Dar propunerile sale nu schimbă prea mult direcția politicilor de apă­rare ale Ad­ministrației Obama. Cel puțin două dintre ele­mentele considerate de Fiorina noi sunt în curs de implementare (scutul și exer­cițiile). Iar su­plimentarea ar fi, desigur, im­portantă, însă ca­re va fi mesajul pentru Pu­tin? Că o Ad­mi­nis­tra­ție Fiorina pregătește un pivot spre Vechea Eu­ropă, mergând pe o consolidare a alinia­men­­­tului din vremea Răz­boiului Rece? Obama vor­bește acum de o pre­zență în regim ro­ta­țional pe flancul estic. Ră­mâne de văzut cum va per­forma și de acum încolo în dezbateri. Una din­tre vulnerabilitățile sale majore ră­mâ­ne aceea că mandatul său la conducerea HP este de­par­te de a fi fost unul strălucit. Sub lea­dership-ul său, valoarea companiei a scă­zut cu 55%. Deocamdată, este avantajată de imaginea de outsider, de om de afaceri care nu a deținut o funcție publică. În același timp, este un outsider pro­fund atipic. Țintește mai degrabă atât publicul dezamăgit de actuala garnitură de repre­zen­tanți republicani, cât și elec­toratul republican mainstream. „Pare pu­țin deplasat să o vedem pe Fiorina ca fiind parte din categoria in­surgenților. Dacă ești CEO-ul unei companii majore precum HP, ești parte din esta­blish­ment. Asta dacă nu ești o ciudată. Și dacă mai și candidezi pentru Se­nat din partea re­pu­blicanilor în 2010, atunci ești parte și din es­tablishmentul politic“, crede Nate Silver.

De departe cel mai articulat pe dimensiunea de politică externă a fost senatorul Marco Ru­bio.  Vede dezangajarea strategică drept pă­catul ma­jor al doctrinei Obama „lăsând sis­te­mul in­ternațional la mila unor agresori fe­ro­ce“: „ac­țiunile Rusiei sunt emblematice pen­tru o ten­dință globală extinsă. De la Strâm­toarea Hor­muz la Marea Chinei de Sud, state autoritare amenință tot mai mult frontierele re­cu­nos­cu­te și apele internaționale pentru in­timidarea vecinilor“. El este dispus să res­tau­re­ze ca­pi­ta­lul de descurajare al alianțelor SUA, inclusiv prin staționarea de forțe ameri­cane de luptă în Estul Europei. Cu alte cuvinte, un pivot ve­ritabil cu dinți pe flancul estic al NATO.