Noua stagiune a Orchestrei Naționale Radio se deschide pe 9 octombrie

Silvia Simion | 30.09.2015

Pe aceeași temă

Sub bagheta dirijorului francez Julien Salemkour și alături de violoncelistul de origine română Valentin Răduţiu, Orchestra Națională Radio își lansează noua stagiune la Sala Radio, pe 9 octombrie, începând cu ora 19.00.

 

Programul serii se va deschide cu lucrarea "The Voyevoda", de Piotr Ilici Ceaikovski, partea a doua fiind dedicată Simfoniei I a lui Gustav Mahler. Compozitorul a compus nouă simfonii complete (ultima, cea de-a X-a fiind neîncheiată), toate regăsindu-se în repertoriul marilor orchestre din lume. Premiera "Simfoniei I" a avut loc la Budapesta, în 1889, lucrarea fiind publicată cu titlul "Titanul", dar Mahler nu a folosit această denumire decât în versiunea iniţială a partiturii.

Julien Salemkour a dirijat peste 200 de spectacole de operă şi balet şi concerte de muzică simfonică. A fost dirijor invitat al Metropolitan Opera - New York, Teatro alla Scala - Milano, Semperoper - Dresda, Staatskapelle - Berlin şi Orchestra Simfonică Radio - Berlin. În anul 2006, Julien Salemkour a fost invitat să preia, în ultimul moment, un concert programat a fi dirijat de Daniel Barenboim şi prilejuit de sărbătorirea a 250 de ani de la naşterea lui Mozart. Julien Salemkour a susţinut atât rolul de dirijor, cât şi pe cel de pianist, concertul fiind transmis în direct în 23 de ţări din toată lumea.

Violoncelistul Valentin Răduţiu s-a născut în 1986, la München și a studiat muzica la Universitatea Hanns Eisler din Berlin. În 2011, a înregistrat primul său CD şi a avut premiera unei opere compuse special pentru el de Peter Ruzicka. Valentin Răduţiu a câştigat premii naţionale şi internaţionale, iar, în 2011, a fost distins cu Premiul Muzicii al Comitetului Cultural German, unul dintre cele mai importante premii pentru tineri muzicieni din Germania. În 2012, Valentin Răduţiu a câştigat premiul al doilea la Concursul Internaţional "George Enescu". Valentin Răduţiu a susţinut concerte alături de Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, Münchener Kammerorchester, Orchestra Simfonică Radio MDR Leipzig, Camerata Salzburg, Orchestra Naţională Simfonică Letonă, Hong Kong Sinfonietta, Prague Philharmonia, Filarmonica "George Enescu" şi cu World Youth Symphony Orchestra. Printre scenele pe care a cântat se numără Filarmonica din München, Konzerthaus Berlin, Ateneul Român, Filarmonica din Riga şi Hong Kong City Hall. Recent, violoncelistul Valentin Răduţiu a realizat înregistrări cu integrala sonatelor de violoncel compuse de George Enescu. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22