Parlamentul avizeaza urmarirea penala si retinerea Elenei Udrea, nu si arestarea sa

Paul Cristescu | 28.10.2015

Camera Deputatilor va discuta astazi cererile DNA privind ridicarea imunitatii pentru urmarirea penala, retinerea si arestarea preventiva a Elenei Udrea. Votul asupra rapoartelor Comisiei juridice va fi secret cu bile.

Pe aceeași temă

 

UPDATE: Elena Udrea a anunțat după aflarea rezultatului votului pentru încuviințarea reținerii și arestării, nu are de gând să-l conteste și a declarat că-I așteaptă pe procurori să-i pună cătușele pentru 24 de ore, dacă vor să se folosească de acordul deputaților pentru reținere.

 

"Nu contest nimic. Eu cred că (deputații — n.r.) au dat-o ca la rabin. Adică, hai să fie una și pentru procuror, una și pentru Udrea. Cred că așa au dat-o. Pentru că e imposibil să nu fi fost voturi anulate, știm cu toți că au fost", a arătat Udrea.

 

Întrebată dacă ea crede că va mai fi reținută de procuror, în condițiile în care deputații au respins cererea de arestare preventivă, ea a spus: "Eu vreau să fiu reținută și vreau să port din nou cătușe. Haideți, dacă e circ, să fie până la capăt!"

 

UPDATE: Dupa o renumarare a voturilor, rezultatul votului din Parlament permite procurorilor DNA sa o retina pe Elena Udrea, nu insa si sa o arestere. "Asta e circ, nu justitie", a spus Udrea dupa aflarea rezultatului.

 

UPDATE: Parlamentul a avizat cererea DNA de urmarire penala fata de Elena Udrea. Au fost 193 de voturi “pentru” si 106 “impotriva”. In ce priveste votul pentru retinerea si arestarea deputatului, situatia e incerta. Deputatii au votat gresit, plasand toate bilele intr-o singura urna, votul fiind astfel nul. Ulterior, majoritatea deputatilor a parasit sala de plen.

 

CITITI desfasurarea evenimentelor in format LIVETEXT: (preluarea ziare.com)

 

Discursul Elenei Udrea:

 

Sunt a treia oara in fata dumneavoastra. Am stat 7 zile in arest preventiv, apoi in arest la domiciliu, apoi 72 de zile in arest preventiv, apoi in penitenciar la Targsor. 

 

Pentru a treia oara in opt luni vin sa vorbesc. Cazul Elena Udrea este doar forma cea mai acuta a luptei pentru preluarea puterii.

 

Tinteste acapararea puterii de catre un sistem format din servicii secrete, reprezentanti de forta.

 

Perdeaua de fum este lupta anticoruptie. Un demers genial, pentru ca are suportul popular.

 

Nimic nu merita sa abandonam statul de drept si democratia. Nu avem voie sa uitam ce s-a intamplat in timpul dictaturii lui Nicolae Ceausescu. 

 

Da, avem nevoie ca cei care gresesc sa plateasca. Toate acestea trebuie facute in spiritul statului de drept. 

 

Politicienii, buni sau rai, merg in fata poporului. Sistemul nu se supune judecatii poporului, odata ce ajunge la putere nimic nu il mai poate opri, doar o revolutie. 

 

Sistemul nu are fata.  Ce stat de drept este acela in care un om este arestat preventiv nu este intrebat macar de acuzatiile care i se aduc? 

 

Ce pericol o reprezinta un om aflat sub control judiciar de 130 de zile? Ce fapte recente ale mele justifica o noua cerere de arestare?

 

Sunteti chemati sa dati un vot in orb. Trebuie sa fiu redusa la tacere, pentru ca atunci cand am iesit nu am tacut. 

 

Trebuie sa fiu trimisa in beci. 

 

Urmarirea penala nu incepe in momentul in care dvs dati un vot. Procurorul da o rezolutie de urmarire penala. Insa nici macar aparenta de legalitate nu ii mai intereseaza. 

 

Am ajuns de frica propriilor slabiciuni, complexati de imaginea publica pe care o avem, de credibilitatea scazuta a institutitiei, sa fim din ce in ce mai mult arma prin care sistemul actioneaza impotriva noastra. 

 

Cazul Ponta arata implicarea DNA in lupta politica. Este evident ca se incearca schimbarea guvernului Ponta.  

 

In democratie, guvernarile se schimba prin vot popular. La fel se doreste schimbarea celui de-al doilea om in stat. 

 

Nenumarate dosare care apar ca ciupercile dupa ploaie pe numele meu. Cei care ma aresteaza azi au stat cu mine la masa. De ce nu au spus de atunci? Ori au fost complici, ori nu au stiut si au fost incompetenti, ori eu nu sunt corupta. 

 

Indiferent cat de parteneri cu sistemul va considerati, fiti convinsi sa va veni si randul vostru. ...Plecati de buna voie acasa sau plecati la puscarie.  

 

Spre deosebire de celelalte doua dosare, in acest caz stiu lucruri si le voi spune daca sunt intrebata.

 

Nu am luat niciodata bani de la Buzaianu. Daca vorbim insa de acuzatii de finantare a campaniilor electorala, atunci cred ca discutia trebuie sa fie onesta, sa se refere la toata clasa politica din ultimii 26 de ani. 

 

Aceasta practica a finantarii cmapaniilor duce la coruptie, pentru ca cei care dau bani vor sa si-i recupereze ulterior prin contracte cu statul. 

 

Denuntatorii raman liberi in baza noului cod penal. Oameni prinsi cu spaga dau vina pe deputati pentru a scapa. 

 

Nu am fost cel mai bun ministur, nu am fost cel mai corect politician. Mereu am ales sa spun adevarul. Va spun dvs adevarul despre ceea ce stiu.

 

Resping acuzatiile in mod categoric in forma in care le-a facut parchetul. 

 

Oamenii economici autohtoni umplu puscariile, isi inchid firmele si lasa loc companiilor multinationale. 

 

***

 

  • Gorghiu: PNL voteaza la vedere pentru incuviintarea solicitarii: Copresedintele PNL Alina Gorghiu a anuntat ca si liberalii vor vota cu bilele la vedere pentru incuviintarea solicitarilor DNA. "Ca de fiecare data, indiferent de cat de sonor e numele parlamentarului, PNL a votat si a votat la vedere", a spus Alina Gorghiu la intrarea in Parlament.

 

  • Intrebata cum interpreteaza votul din comisia juridica a Camerei Deputatilor prin care s-a decis incuviintarea inceperii urmaririi penale, dar nu si pentru retinere si arestare preventiva, Udrea a spus ca a fost o actiune logica. "Colegii juristi au fost logici cand au analizat solicitarea. Sunt in control judiciar, o instanta a decis ca nu sunt un pericol pentru societate. Cum am devenit brusc pericol social? (...) Totul a fost facut pe repede inainte de DNA, sa o mai arestam inca o data pe Elena Udrea. (...) Va trebui pusa in statut procedura Elena Udrea, periodic votam daca sa o arestam pe Elena Udrea", a mai spus deputatul PMP inainte de a intra in sala de plen.

 

  • Udrea a ajuns la Parlament si a confirmat ca dimineata a avut o intrevedere cu fostul presedinte Traian Basescu:"Mi-a urat sa trec cu bine peste acest moment. S-a derulat foarte repede intalnirea pentru ca plecam spre Parlament", a dezvaluit Udrea, la intrebarile insistente ale jurnalistilor. "La ce experienta am cu arestarile preventive nu cred ca ma mai poate sfatui nimeni. Am cea mai mare experienta. Nu e un lucru pe care sa ti-l doresti, sa traiesti usor cu el, dar dupa cum vedeti rezist", a mai declarat ea.

 

Dragnea: PSD voteaza la vedere


Presedintele PSD Liviu Dragnea a anuntat ca PSD va vota cu bilele la vedere, chiar daca s-a decis la nivelul Camerei sa fie un vot secret. "Eu asa cred ca este firesc. Atat timp cat ne-am asumat o pozitie publica pe acest subiect, cred ca este bine sa votam la vedere", le-a spus Dragnea jurnalistilor prezenti la Parlament.

 

***

 

"Miercuri, de la ora 13,00, incepe dezbaterea cererilor ministrului Justitiei privind inceperea urmaririi penale in cazul doamnei deputat Elena Udrea si apoi cererea procurorului general privind retinerea si arestarea Elenei Udrea", a anuntat secretarul Camerei Deputatilor, Niculae Mircovici, citat de Agerpres.
 

El a adaugat ca va fi vot secret cu bile pe raportul privind inceperea urmaririi penale si apoi un apel cu doua voturi pentru retinere si pentru arestare. 
 

Cererile de retinere si arestare preventiva ale Elenei Udrea in noul dosar DNA nu au intrunit numarul necesar de voturi la votul dat vineri in comisia juridica, urmand ca plenul sa dea votul decisiv. Pe de alta parte, deputatii juristi au avizat favorabil cererea de urmarire penala a Elenei Udrea.  
 

CITITI SI: DNA vrea arestarea preventiva a Elenei Udrea. Procurorii o acuza ca a luat o spaga de 5 milioane de dolari. Dosarul are conexiuni in afacerile cu energie si in presa

 

"Nu putem intr-o tara sa ne gandim ca corupta coruptilor este Elena Udrea", a declarat, vineri dimineata, fostul ministru, care s-a dus din nou la Parlament pentru a isi studia noul dosar. 
 

"Clasa politica redusa la tacere, presa redusa la tacere, cine mai are voie sa vorbeasca in Romania?", a adaugat Elena Udrea, afirmand ca "nu stiu de ce numai eu sunt chemata sa dau explicatii pe denunturile tuturor care s-au decis sa scape facand denunturi desptre Elena Udrea".

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22