Conflictul din Siria amana proiectul gazoductului Turkish Stream

I. P. | 07.10.2015

Gazprom a anunțat miercuri amânarea proiectului Turkish Stream, un gazoduct care va urma să traverseze Turcia și să ajungă până la granița cu Grecia, iar construcția lui trebuia să înceapă în vara acestui an.

Pe aceeași temă

Anunțul vine în contextul tensionării dintre Rusia și Turcia din cauza poziției lor în problema siriană.

 

'În măsura în care nu există un acord interguvernamental, termenul limită va fi amânat', a declarat directorul general adjunct de la Gazprom, Alexander Medvedev, referindu-se la termenul limită fixat pentru anul viitor pentru construirea primei din cele patru conducte ale Turkish Stream. 'Cât de lungă va fi amânarea depinde de momentul în care va fi semnat acordul. Dacă termenul limită va fi prelungită cu un an aceasta nu va fi o tragedie', a adăugat Alexander Medvedev.

 

Până acum, Moscova dădea vina pentru aceste întârzieri pe situația politică internă din Turcia, unde partidul la putere a pierdut în luna iunie majoritatea absolută din Parlament, și spera ca alegerile legislative de la 1 noiembrie vor clarifica situația politică.

 

Însă, recent, oficialii de la Ankara au invocat 'o lipsă de încredere reciprocă' și în prezent contextul pare din ce în ce mai puțin propice dialogului.

 

Tensiunile dintre Moscova și Ankara s-au intensificat de la debutul loviturilor aerian rusești în Siria, în condițiile în care Turcia, țară membră a NATO, denunță violarea spațiului său aerian de aviația rusă.

CITIȚI ȘI: Kerry: Avionul rus intrat in spatiul aerian al Turicei putea fi doborat, ca represalii

Reamintim că Ankara a anunțat  luni ca doua avioane de vanatoare F-16 ale fortelor aeriene turce au interceptat sambata un avion de lupta rusesc care incalcase spatiul aerian al Turciei. Incidentul a avut loc la frontiera cu Siria, in sud-estul tarii.

 

In aceste conditii, autoritatile turce l-au convocat pe ambasadorul Rusiei la Ankara pentru a-i fi prezentat un “protest ferm”. Turcii au cerut Moscovei sa evite repetarea unor asemenea incidente, ca masura de precautie impotriva unor situatii nedorite.

 

Explicațiile Moscovei

Avionul militar rus care a intrat sâmbătă “pentru câteva secunde” în spațiul aerian al Turciei din cauza “vremii nefavorabile”, nefiind vorba despre un complot, a explicat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul Igor Konașenkov.

 

“Un avion militar rus Su-30 a intrat timp de câteva secunde în spațiul aerian turc, în cursul unei manevre, în timp ce se întorcea pe aerodromul său (…)Acest incident a fost cauzat de condițiile meteorologice nefavorabile în această zonă. Nu trebuie văzut în asta vreun complot”, a susținut Konașenkov, potrivit unui comunicat al ministerului, citat de AFP și preluat de Agerpres.

 

Reacția SUA și NATO 

O reactie dură a venit si din partea Aliantei Nord-Atlantice, Secretarul General facand un apel catre Kremlin sa evite escaladarea tensiunilor in zona, dat fiind faptul ca Turcia este tara membra a NATO.

 

NATO a calificat incidentul ca fiind un 'comportament iresponsabil' și a cerut Moscovei să înceteze imediat atacurile asupra opoziției și civililor în Siria.

 

Alianta ramane “puternic dedicata” asigurarii securitatii Turciei, a spus Jens Stoltenberg, adaugand ca actiunea intreprinsa de aviatia militara rusa este inacceptabila. Secretarul General a mai spus ca a cerut intrunire a Consiliului Nord-Atlantic, ce urmeaza a avea loc in dupa-amiaza zilei de luni.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22