Jocurile domnului Juncker

Tudor Despina | 29.10.2015

Pe aceeași temă

Ce a urmărit șeful Comisiei Europene prin recenta controversă asupra resetării relației cu imprevizivila Rusie? Ce implicații va avea asupra relațiilor transatlantice?

 

Trebuie să facem eforturi către o relație practică cu Rusia. Nu e plăcut, dar asta e situația, nu putem continua așa la nesfârșit”, spunea Juncker, recent, în fața auditoriului de la Passau, în sudul Germaniei. (BBC)

Nu este deloc surprinzător locul de unde șefului Comisiei Europene a transmis aceste semnale, știut fiind faptul că nucleul dur anti-american din Europa e concentrat în cadrul franco-german. Într-o atmosferă relaxată, cu un aer de birocrat veritabil, Juncker l-a dojenit pe președintele Barack Obama pentru că, nici mai mult, nici mai puțin, nu a protejat autopercepția rușilor asupra trecutului de mare putere globală.

Cum și-a permis președintele american să vorbească despre Moscova ca despre o simplă “putere regională”?, a continuat Juncker, în aplauzele sălii. E de înțeles, cumva; ar putea o putere regională să schimbe ordinea internațională în numai un an și jumătate? Ar putea o putere regională să sfideze normele internaționale și să anexeze în cel mai abuziv și arogant mod cu putință teritoriul unui alt stat? Să declanșeze și să susțină direct militar, politic și economic în cel mai cinic mod posibil acțiuni separatiste demne de secolul XVIII? Să doboare avioane civile și să ucidă sute de oameni nevinovați? În definitiv, ar putea o putere regională să joace pe scena Orientului Mijlociu un teatru ieftin clamând leadershipul luptei antiteroriste în timp ce îi atacă pe adversarii aliatului său, dictator cu un trecut sângeros?

Prin mingea servită Kremlinului, presedintele Comisiei Europene a jignit memoria victimelor brutalei răsturnări a regimului prorusului Ianukovici și eforturile grele ale Kievului de a lupta cu separatiștii în timp ce Bruxellesul îi acordă doar palme pe spate și poze oficiale. Mai mult, a alimentat mecanismul de propagandă rusesc și așa turat la capacitate maximă.

E clar că tabloul geopolitic global trece prin schimbări semnificative în această perioadă, dar acest lucru implică si mai multă atenție la jocurile ascunse de la Bruxelles cât timp, cum arată europarlamentarul Monica Macovei, “sunt si alte lucruri care se discută, le știu din spatele ușilor închise, de luni de zile, de când a început atacul Rusiei în Ucraina și în Crimeea”.

Întrebarea esențială devine: de ce-și subminează Europa propriile interese, un continent care parcă a ajuns sa-si suprime instinctul de conservare, știut fiind că tancurile moscovite ajung la Berlin și Paris mai rapid decât forțele de peste ocean?

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22