Mircea Cartarescu cere evacuarea urgenta a cladirilor cu risc seismic si consolidarea lor

Iulian Popescu | 07.11.2015

Urgența absolută este evacuarea tuturor clădirilor cu risc la cutremur din Bucureşti şi dărâmarea sau consolidarea lor, pentru a nu ne confrunta cu o tragedie chiar mai mare decât cea de la Colectiv, scrie Mircea Cărtărescu pe pagina sa de Facebook.

Pe aceeași temă

 

„Din ce am văzut că s-a discutat la întâlnirea dintre preşedinte şi reprezentanţii societăţii civile (nu comentez acum compoziţia acestui grup), un lucru mi se pare esenţial: "Acordul naţional pentru siguranţa clădirilor".

E o urgenţă absolută: toate clădirile cu risc la cutremur din Bucureşti trebuie imediat evacuate şi ulterior dărâmate sau consolidate.

Altfel vom avea o tragedie cu multe ordine de mărime peste dezastrul din clubul Colectiv. Este ceasul al doisprezecelea.

Apelez la toţi cei care decid în această privinţă şi la toţi cei care pot să-i facă să acţioneze urgent.

Lucrul acesta va salva mii de vieţi şi e mult mai uşor de realizat decât acordul politic sau însănătoşirea morală a naţiunii", a scris scriitorul Mircea Cărtărescu, sâmbătă dimineaţă, pe contul său oficial de Facebook.

 

“Nu poți cere politică onestă atâta vreme cât onestitatea e zilnic călcată-n picioare în România, nu doar de ei, ci şi de noi”

 

Vineri, Cărtărescu spunea, referindu-se la proteste, că marea corupţie îşi are rădăcinile în mica corupţie de zi cu zi, și a precizat că nu poţi cere o politică onestă atâta vreme cât onestitatea este zilnic călcată în picioare în România, nu doar de politicieni, ci şi de oameni în general.

 

"Vrem morală şi legalitate în viaţa publică, respect pentru fiecare persoană, toleranţă la diversitatea noastră, o viaţă decentă, un viitor pentru generaţiile tinere. Vrem dreptate, răsplătirea valorii, sprijin pentru sănătate, educaţie şi cultură. Revoluţia din acest moment e una împotriva corupţiei, blestemul comunităţii noastre.

Dar nu prea ne amintim că marea corupţie îşi are rădăcinile în mica corupţie de zi cu zi.

E bine că dăm de pământ cu clasa politică - aceleaşi figuri groteşti de 25 de ani încoace, acelaşi parlament de penali şi semidocţi, aceiaşi primari venali.

Dar nu poţi cere o politică onestă atâta vreme cât onestitatea e zilnic călcată-n picioare în România, nu doar de ei, ci şi de noi.

Să nu uităm: mita, şpaga, bacşişul, nepotismul, pilele sunt o realitate a vieţii noastre cotidiene. Perpetuăm noi înşine, cei care ne socotim cinstiţi şi curaţi, cutumele astea care ne otrăvesc viaţa.

Noi, cei care dăm, suntem parte din sistemul corupţiei la fel ca şi cei care iau. Unul dintre marile sloganuri, în acest moment, ar trebui să fie «Nu mai daţi şpagă!» Nimănui, nici medicului, nici funcţionarului, nici oficialului, nimănui de la care aşteptăm să-şi facă treaba pentru care e plătit. E semn de primitivism şi subdezvoltare.

La fel ca şi sistemul meditaţiilor din învăţământul public, efect pervers al concepţiei greşite despre educaţie. Sunt bani pe care-i dăm în afara sistemului legal, voind să ne ajutăm copiii. Dar astfel îi obişnuim cu ideea că prin bani negri obţii orice, inclusiv cunoaştere.

Exemple sunt nenumărate. Ne revoltăm pe bună dreptate în faţa unei biserici opulente şi arogante, care-a uitat ce e compasiunea faţă de cei slabi şi suferinzi, dar câtă compasiune mai există şi-n noi? Câţi facem opere caritabile? Vrem să schimbăm sistemul mafiotic în politică, dar nu vom face nimic câtă vreme el este în noi. Nu se poate revoluţie exterioară fără revoluţie interioară", a scris Mircea Cărtărescu pe contul său oficial de Facebook.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22