Da, corupția ucide. Și ucide de prea mult timp

Rodica Palade 08.11.2015

De același autor

Aud îngrijorate voci cum că cererile pieței ar fi excesive, nerealiste, lipsite de discernământ, contradictorii. Că manifestanții, fără lideri, care cer schimbări imposibile de la o zi la alta, ignoră mecanismele constituționale, atribuțiile instituțiilor și pe actorii jocului democratic, în fine, ei atentează inconștient la eșafodajul statului de drept, instrumentând în acest fel anarhia. Vocile îngrijorate mai argumentează că încărcătura emoțională, fie și cea datorată carnagiului de la Colectiv, ar fi contraindicată ca punct de pornire a reformelor profunde, de care, sigur, România are nevoie, dar, nu e momentul... Că instabilitatea afectează cursul de schimb și imaginea țării și că, în fine, pe această stare de dezordine, vin rușii! Nimic mai fals! Ca să rămân la ultima „îngrijorare“, rușii oricum sunt aici. De mult. Dar tot aici sunt și americanii. De curând. Cât privește restul pachetului de îngrijorări, mi-e clar că, doar dacă ești de rea-credință și, în plus, cu o muscă mai mare sau mai mică pe căciulă, te faci că nu înțelegi ce vrea strada și cât de simplu ar fi ca doleanțele ei să fie traduse în programe și politici publice, multe aplicabile chiar de mâine. E treaba străzii să fie radicală, excesivă, să țipe tare și să se agite. E treaba guvernanților, a politicienilor să stea cu urechile ciulite, să audă și să preia mesajul străzii, să-l articuleze în texte de legi corecte și politici publice pe care să le respecte și să le aplice. Tot treaba lor e să nu fure și să nu mintă, să fie cuviincioși și ponderați, să nu mai considere că mandatul primit de la cetățeni e un privilegiu de uz personal, accesul la „butoane“, cum zic ei, care le permite în primul rând să se căpătuiască.

 

Să luăm câteva dintre revendicările manifestanților: „Toți cei care sunt în aparatul de stat să fi terminat CORECT o facultate și să fie testați. Nu se poate să ne conducă analfabeți care își iau bacul la 40 de ani“. Sau: „Transparența totală a licitațiilor publice“. „Orice contract între stat și companie să fie publicat în presă.“ Sau: „Votul din parlament să fie unul la vedere, fără biluțe și alte căcaturi, să știm care din dobitocii de acolo nu e de acord atunci când se cere urmărirea penală a unuia dintre ei“. De ce ar fi nerealiste astfel de cereri? Și cum ar submina ele temelia statului de drept? De ce punerea lor în aplicare ar necesita timp? În fine, cum ar pândi anarhia după colț dacă aceste lucruri simple ar fi respectate?

 

De ce arată România ca o țară devastată, fără drumuri, școli și spitale? De ce aflăm doar când se întâmplă o nenorocire că nu există legi, autorizații, norme de protecție? Că în permanență oamenii trăiesc pe adevărate bombe, expuși zilnic pericolelor mortale. De ce vedem un parlament obez și trândav care se face că nu înțelege ce-i cere Curtea Constituțională sau DNA? De ce vedem, în schimb, defilări de țoape agramate de toate culorile politice, în general cu doctorat plagiat, dondănind sforăitor prin studiouri TV și care nu mai pot să-și facă nunțile decât la Monte Carlo, iar cumpărăturile doar la Dubai? Strada nu cere imposibilul, nu atentează la democrație și nu instaurează anarhia atunci când spune ca așa nu se mai poate. Strada nu este absurdă. De altfel, pe una dintre lozincile din piață scria: „Voi ați nenorocit țara/Voi s-o reparați“. De mâine, parlamentul se poate întruni și poate pune în operă ordonanța cu primarii traseiști. De mâine, parlamentul poate vota ridicarea imunității, și celor unși cu mir, și celor care îi amenință cu divulgarea hoțiilor la care au fost parte. De mâine, Laura Georgescu, odioasa și penala președintă de la CNA, poate fi zburată în cinci minute. La fel, penibila slugă politică în chip de Avocat al Poporului, Victor Ciorbea, poate fi aruncată le gunoi fără regret într-o secundă ș.a.m.d. De altfel, ExpertForum a alcătuit o listă cu zece măsuri ce se pot lua imediat și care ar da străzii semnalul că da, a fost auzită și înțeleasă. Sigur că aruncarea peste bord a lui Ponta a fost un gest binevenit, dar el a semănat, întâi de toate, a răfuială de partid, întrucât Dragnea de mult îi purta sâmbetele obraznicului său camarad. Cum să crezi însă în buna credință a noilor șefi ai PSD când, chiar în momentele în care Klaus Johannis se consulta cu ONG-urile la Cotroceni, în Kiseleff avea loc o întâlnire cu „societatea lor civilă“ și, ca din întâmplare, în aceeași seară în piață au apărut diversioniștii?

 

Nu cumva strategia celor vizați de de furia străzii și de DNA, ca și a „îngrijoraților“ de serviciu e de a cere liniște, ca și Ion Iliescu în 1990, că altfel se duce dracului județul? Nu cumva și de această dată „ei“ bagă capul la cutie cu telefoanele pe silențios până vor socoti că a trecut furtuna? Nu vor ieși din nou la suprafață tot „ei“, împărțindu-și scaunele, șpăgile și mașinile cu girofar?

 

Între timp, ca un metronom sinistru, fiecare zi întregistrează noi morți între victimele internate în urma tragediei din Colectiv. De câți morți aveți nevoie, stimați politicieni de stânga sau dreapta, ca să înțelegeți că așa nu se mai poate?

 

P.S. Un cuvânt de uimire pentru BOR și slujitorii ei mari și mici: rar mi-a fost dat să văd oameni mai haini la suflet decât preoți și superiori de-ai lor, care, într-o catastrofă cu atâta moarte și suferință cumplită, s-au găsit să dea lecții țâfnoase de credință, în loc să mângâie inima frântă a unor semeni loviți de nenorocire.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22