Politica reală și fățărnicia codurilor de etică

Codul etic discutat de conducerea PSD are grijă să împacheteze măsurile de curățare a marelui partid în așa fel, încât să nu îi pună în dificultate pe liderii cu mari probleme de corupție.

„Primăria nu are ce să-și reproșeze“ - așa s-a spălat pe mâini, cu anticipare, primarul Sec­to­rului 4 al Bucureștiului, unde vineri seara s-a pro­dus incendiul devastator din clubul Co­lec­tiv. Declarație făcută când an­cheta încă nici nu demarase, iar interiorul clădirii încă mai fumega. Departe de a se dis­cul­pa, primarul nu a făcut de­cât să trezească și mai mult suspiciunile legate de o pro­blemă pe care mai toți ob­ser­vatorii ultimelor zile o in­tu­iesc și o constată, pe măsură ce lipsa autorizațiilor sau evi­denta neconformitate cu le­gis­lația în vigoare devin evidente: tragedia de vi­neri noapte ar fi putut foarte bine să nu existe, dacă administrația românească nu ar fi fost măcinată de corupție.

Cu câteva ore înainte, în Negrești-Oaș (lo­ca­litate unde e născut olimpicul la matematică rănit în incendiul din Colectiv), principalul par­tid de guvernământ se reunea într-o ședinţă a Comitetului Executiv Național pentru a dis­cu­ta un text deja propus, în linii mari, pe 20 martie 2015. Un cod etic numai bun pentru PSD, dispus să-l folosească pentru refacerea imaginii create de valul de anchetați și con­damnați în dosare de corupție, de la vârful con­ducerii centrale și până la lideri marcanți ai filialelor teritoriale. Noul președinte al PSD, candidat unic la această func­ție, el însuși cu o decizie de­finitivă a unei instanțe în bu­zu­nar - privind referendumul din 2012 -, încearcă în ul­ti­mele zile să introducă în spa­țiul public ideea că „PSD e un partid curat“, pus în situații in­confortabile de câțiva lideri rătăciți prin meandrele co­rup­ției. „Trebuie să scoatem în evidență ceea ce ne ca­rac­te­rizează în general, și anume onoarea, cins­tea, demnitatea și un comportament corect și în general o conduită corectă“, declara cu aceeași ocazie Liviu Dragnea.

Documentul discutat de Comitetul Executiv Național al PSD pe 30 octombrie are zece pa­gini și consacră un capitol sancțiunilor re­zer­va­te membrilor de partid implicați în dosare de corupție. Rezoluția anterioară a PSD, adop­tată în martie de Consiliul Național al par­ti­dului, întitulată sugestiv - și involuntar ironic - Integritate și responsabilitate politică, sugera posibilitatea pierderii, în cazul inculpării în ase­menea dosare, a calității de membru al gu­vernului sau de conducere din par­la­ment. Documentul, postat de altfel pe site-ul PSD, menționa, în cazul arestului pre­ven­tiv, pier­de­rea funcțiilor politice deținute în formațiunea politică, iar în cazul unor con­dam­nări în pri­mă instanță, suspendarea din funcția politică aleasă. Pentru cei condamnați definitiv, re­zo­luția propune excluderea de­fi­ni­ti­vă.

Textul discutat joi și vineri de conducerea PSD are grijă să împacheteze măsurile de curățare a marelui partid în așa fel, încât să nu îi pună în dificultate pe liderii cu mari probleme de co­rup­ție. Astfel că, în eventualitatea în care codul va fi adoptat, el nu va avea oricum efec­te re­tro­active, după cum îi liniștește pre­șe­dintele PSD pe membrii de partid angajați în relații pe termen lung cu DNA: „Acest cod de conduită are în primul rând un rol de pre­venție (...) Nu se pune problema de aplicare retroactivă. Ori­cine este în una din situațiile de acolo va fi analizat la Comisia de Etică“. Fiecare caz va fi studiat în parte. Comisia va fi condusă de de­putatul Florin Iordache, vicepreședinte al Ca­me­rei Deputaților, și pare a fi creată mai de­gra­bă pentru a cosmetiza decât pentru a expune.

Acest tip de documente sunt făcute, din pă­ca­te, să arunce praf în ochi în momente stra­te­gice, cum este perioada electorală următoare. Ideea nu e nouă, PDL a fost primul care a in­trodus un cod etic, la presiunile făcute la acea vreme de Monica Macovei - în urmă cu pa­tru ani, pe 24 octombrie 2011, în Biroul Per­ma­nent Național -, dar aplicarea efectivă a documentului nu a avut viață prea lungă. Nici în noul și marele PNL preocuparea pentru cu­ră­țenia internă nu este vizibilă (e suficientă o privire aruncată pe listele de nume cu po­si­bilii candidați în alegerile locale), deși în codul de etică, la punctul 10, se prevăd măsuri de autocurățare a partidului în cazul membrilor ca­re au suferit „condamnări penale inf­a­man­te sau au desfăşurat activităţi economice ve­roase dovedite prin sentinţe judecătoreşti“.

Și, cu aceasta, bucla corupției, a com­por­ta­men­telor politice deviante se închide: există, în moravurile politice românești, o maladie con­tagioasă, devenită rezistentă la anchete și chiar la condamnări definitive, cultivată, în loc să fie eradicată, pentru că un sistem în­treg nu se ocupă decât de acoperirea con­se­cințelor, și nu de tratarea cauzelor. Boala se per­petuează și va continua să prospere, atât timp cât, în mod evident, este ascunsă și protejată la nivel înalt.