Iohannis şi Sistemul: confruntarea decisivă

Jocul preşedintelui nu trebuie să se oprească la găsirea unui premier credibil şi puternic în raport cu partidele. Societatea civilă şi strada i-au furnizat material de lucru pe termen scurt şi mediu, material pe care Iohannis trebuie să-l impună pe agendă partidelor fragilizate în acest moment.

La un an de la câştigarea alegerilor pre­zi­den­ţiale, Klaus Iohannis e în faţa unei alegeri pro­prii decisive pentru viitorul său politic, dar şi pentru viitorul României. Deocamdată, pre­şe­dintele temporizează. A în­ţe­les perfect că partidele se tem de stradă şi nu vor să-şi asume deschis guvernarea, dar la fel de bine a înţeles că nu vor nici să-şi facă ne­cesara curăţenie prin ogradă. Aşadar, i-a rămas lui Io­han­nis şansa să joace acest mo­ment, ca ultim depozitar al în­crederii publice.

Dintre toţi jucătorii de pe scena politică, Io­hannis e singurul în care strada şi elitele re­for­miste mai au încredere. Aici e puterea sa, dar şi marele risc pentru România: dacă pre­şedintele dă greş, atunci ne îndreptăm spre o situaţie fără precedent în ultimii 25 de ani, o periculoasă pierdere a oricărui reper de cre­di­bilitate. De aici încolo, orice e posibil: haos pe străzi, mişcări politice populiste scăpate de sub orice control, slăbirea ireversibilă a tu­tu­ror instituţiilor statului. Asta s-ar întâmpla dacă Iohannis va desemna un candidat la func­ţia de prim-ministru necredibil, dezavuat de marile mase de reformişti care şi-au ex­primat vocea în stradă.

Dar acesta e scenariul ex­trem. Cred că Iohannis l-a în­ţeles, l-a intuit bine, chiar şi fără experienţa de politician la vârf. Aşa că primul pas spre evitarea lui a fost in­vi­tarea la Cotroceni a societăţii civile şi a câtorva voci re­pre­zentative pentru fenomenul Co­lectiv. A fost o selecţie foar­te bună, i-am văzut la Administraţia Pre­zidenţială pe Adrian Despot (un personaj ex­cep­ţional al acestor zile, merită revenit asu­pra sa), pe reprezentanţii ONG-urilor cu mare credibilitate când vorbim de statul de drept şi lupta anticorupţie (ExpertForum, CRPE, Free­dom House, GDS), dar şi figuri noi şi pro­mi­ţă­toare din societatea civilă (Asociaţia Pro In­frastructura, Iniţiativa România). Aproape toţi cei care au ieşit de la discuţiile cu pre­şe­dintele au transmis un mesaj de încredere, lipsind aproape cu desăvârşire contestările la adresa preşedintelui.

Va urma a doua rundă de consultări cu par­ti­dele, partide care au mers în primă fază la Cotroceni ca mielul la tăiat. Liderii politici stau cu capul între urechi, vorba lui Mo­ro­mete, şi aşteaptă să treacă furia străzii. Până atunci sunt dispuşi însă să accepte soluţiile lui Iohannis. Cel mai probabil vor accepta un premier tehnocrat, gen Cioloş, urmând să populeze guvernul cu personaje mai curate decât am văzut în ultimele guverne.

Scenariul anticipatelor (pe care eu mi l-aş dori) nu cred că are şanse. Singura posi­bi­litate ar fi ca parlamentarii să pice două pro­puneri consecutive de premier, dar nu cred că au puterea de a-şi scurta singuri man­datele cu un an.

Dar jocul preşedintelui nu trebuie să se opreas­că la găsirea unui premier credibil şi puternic în raport cu partidele. Societatea ci­vilă şi strada i-au furnizat material de lucru pe termen scurt şi mediu, material pe care Io­hannis trebuie să-l impună pe agendă par­ti­delor fragilizate în acest moment. De la re­venirea l­a alegerile pentru primari în două tu­ruri la înlocuirea toxicului Victor Ciorbea din funcţia de avocat al poporului, de la anularea mandatelor primarilor migratori la schimbarea comisiile parlamentare de control al SRI şi SIE - toate sunt legitime. Sunt ele şi fezabile?

Ei bine, aici vom vedea în ce măsură Iohannis de­vine un preşedinte care contează. Să ne amintim că el a mai avut o fereastră uriaşă de oportunitate imediat după alegerea în func­ţia de preşedinte. A profitat de ea foarte pu­ţin, doar cât să impună picarea în par­la­ment a proiectului Legii amnistiei şi graţierii, apoi a intrat in hibernare politică.

Acum, Iohannis are din nou o fereastră de oportunitate ca să-şi impună agenda ref­or­mistă. Cu strada, elitele şi partenerii externi de partea lui, nu are voie să ezite şi să dea greş. Partidele nu vor forţa o confruntare la scenă deschisă, au prea multe răni deschise. Ca să aibă succes însă, Iohannis trebuie să acţioneze rapid şi decisiv. Dragnea, Blaga şi ceilalţi din Sistem tocmai încearcă să-i în­chi­dă în nas fereastra de oportunitate.