De același autor
Un eveniment care a trecut practic neobservat în România ar putea duce la noi frămîntări serioase în interiorul UE, după criza din zona Euro legată de Grecia si actuala criză a refugiaților. În urma unui vot în Parlament, guvernul de centru dreapta din Portugalia condus de Pedro Passos Coelho, abia instalat de 11 zile, după recentele alegeri generale din octombrie, a căzut în urma unei moțiuni de cenzură. Coelho este cel care a implementat ca premier un sever program de redresare financiară de 78 miliarde euro convenit cu UE în 2011, similar cu cel grecesc. Deși programul a fost finalizat cu succes, ceea ce a și făcut ca Portugalia să fie dată adesea de exemplu la Bruxelles, situația economică este în continuare fragilă. Somajul este destul de ridicat, peste 12 procente, iar în ultimii 4 ani au plecat din țară aproape jumătate de milion de persoane, majoritatea cu calificare medie sau ridicată. Pentru mulți lideri europeni o politică financiară de continuitate prudentă este de dorit pentru a nu risca o nouă destabilizare care ar putea afecta grav, din nou, zona Euro după criza din Grecia. Criză al cărei deznodămînt este, de altfel, departe de a fi cunoscut în acest moment.
Deși Partidul Social Democrat al lui Coelho (care este de centru dreapta, în ciuda numelui) cîștigase alegerile din 5 octombrie nu reușise să obțină și majoritatea în Parlament. Așa că în urma unui vot, tranșat cu 123 la 107, guvernul a căzut și se prefigurează o majoritate de stînga, în jurul Partidului Socialist condus de Antonio Costa, un fost primar al Lisabonei. Problema nu este însă Partidul Socialist în sine, partid care a ieșit pe locul doi în alegeri, ci partenerii acestuia dintr-o coaliție care nu era nicidecum luată în calcul cu doar cîteva săptămîni în urmă. Este vorba de două partide radicale de stînga: Blocul de Stînga, un fel de Syriza portughez și Partidul Comunist. Ambele nu numai că au adoptat un discurs anti-austeritate, pe care într-o forma mai moderată îl are și Partidul Socialist, dar au promovat ideea nesupunerii civice, ca răspuns la politicile fiscale ale guvernului Coelho, și militează pentru ieșirea din NATO. În mare e același tip de retorică pe care aripa dură din Syriza o utiliza în Grecia.
Noua alianță de stînga rejectează, evident, măsurile de austeritate. Dorește o creștere a salariului minim, să reangajeze o parte din personalul bugetar concediat și vrea să oprească privatizările. Comuniștii și Blocul de Stînga au însă în vedere măsuri mult mai radicale, între care naționalizarea băncilor și companiilor energetice și chiar ieșirea din zona Euro. Evoluțiile din Portugalia stîrnesc destula îngrijorare pe continent, mai ales în Germania unde aminterea scenariului de criză grecesc din vara trecută este vie. Influentul parlamentar CDU, Manfred Weber, și-a exprimat deschis îngrijorarea. Iar astăzi avem un prim efect concret în plan financiar: deprecierea euro pe piețele financiare.
Mulți observatori preferă să fie moderat optimiști plecînd de la faptul că totuși principalul partid de guvernare, socialiștii, vor modera pretențiile partenerilor și nu vor risca măsuri economice care să destabilizeze țara. Cu toate acestea venirea la putere a unor formațiuni politice cu acest tip de retorică radicală, în Grecia și, iată, acum și în Portugalia, oferă serioase motive de îngrijorare. Mai ales că în curînd vor avea loc alegeri și în Spania, a cincea țară ca populație în Europa, unde o altă surată a Syrizei, Podemos, este creditată cu o pondere electorală consistentă. În plus, ascensiunea unor formațiuni politice care militează deschis pentru ieșirea din NATO poate avea implicații și din perspectiva ecuației de securitate de pe continent, chiar dacă atunci cînd ajung la guvernare acestea renunță la acest gen de opțiuni radicale. Să nu uităm totuși că asta și-ar dori pînă la urmă și noul lider laburist britanic, Jeremy Corbyn, chiar dacă opoziția internă din partid a scos pe moment demersul de pe agenda politică a formațiunii. (AL)
