Ce-i așteaptă pe Ciolos și Iohannis? Duplicitatea PSD şi PNL

Însuși președintele Iohannis s-a trezit într-o postură deloc confortabilă, fiind obligat să iasă din propria „paradigmă“ de spectator și să-și asume responsabilitatea unui guvern pe care ar trebui de acum înainte să-l dinamizeze spre un set de reforme derivate din solicitările Străzii. La rândul său, Dacian Cioloș, cu mandat de un an, are în față provocări care exced zona „tehnocrației“. Va trebui în primul rând să obțină un guvern cât mai independent de partide și corupție, să facă față unui parlament cu o majoritate fluctuantă în funcție de interese, să mențină echilibrul economic într-o perioadă electorală, când generozitatea și populismul aleșilor devin riscante pentru buget. Nu e simplu, provocările și mizele sunt uriașe. Ce-i așteaptă pe Johannis și Cioloș, care vor fi mișcările partidelor și ce rol va juca societatea civilă?

PSD, cu sufletul în opoziție și slănina la putere

Pentru a-si justifica intrarea în opoziție, PSD a propus un așa-zis premier tehnocrat, Liviu Voinea, om al sistemului și autorul unora dintre cele mai controversate decizii ale guvernului Ponta 2: supraacciza la benzină și taxa pe stâlp, pe care guvernul Ponta 4 a trebuit să le retragă. A fost mai mult o mișcare de imagine pentru propriul partid și electorat, dictată însă de calcul politic: sub furia străzii față de guvernarea Ponta și a valului general de ostilitate față de politic, PSD s-ar fi confruntat cu o guvernare complicată, s-ar fi erodat enorm, spulberându-și șansele în alegeri. Tot bagajul negativ acumulat în societate s-ar fi revărsat asupra PSD, mai ales că ar fi fost obligat, pentru a trece un guvern politic prin parlament, să defileze cu Oprea și UNPR-ul lui în brațe.

Dragnea a ales să intre formal în opoziție, dar să-și joace cărțile în așa fel, încât să pastreze multe dintre cheile importante ale puterii, așa cum a făcut mereu. Nemulțumirea în PSD e imensă, baronii, șefimea din ministere și din administrația locală și centrală, directorimea din agenții, toți sunt turbați, terifiați că vor zbura sub măturoiul schimbărilor. Se profilează o luptă acerbă pentru menținerea acestor poziții, chei esențiale în mecanismul controlului, surse de îmbogățire și trafic de influență. Este vorba, de fapt, de întreaga infrastructură a puterii, pe care PSD nu a părăsit-o niciodată de tot când s-a aflat în opoziție. Dragnea a dat un avertisment clar după prima întâlnire cu Cioloș: să nu treacă la epurări de la funcția de secretar de stat în jos, să lase în pace prefecții și administrația locală, că altfel instituțiile și statul se vor bloca. Alți lideri PSD au amenințat pe față cu boicotarea legilor și ordonanțelor în parlament sau cu diverse bombe - cum este cea cu majorarea salariilor bugetarilor cu 10%, votată deja în unanimitate -, care vor fi aruncate peste gardul guvernului Cioloș.

Cu ajutorul lui Oprea, al cărui interes național a luat noul azimut și s-a dat de partea poporului (probabil la înțelegere cu Dragnea, care, vedem, nu pare deloc deranjat de trădare), este de presupus că PSD va face o opoziție ca la carte, blocând în parlament tot ce-i afectează interesele economice sau penale.

Formal, PSD a intrat în opoziție, de facto, va face tot posibilul să rămână stăpân pe „butoanele“ importante ale puterii. Probabil va reuși, pentru că altfel guvernul Cioloș va avea o viață scurtă și chinuită. PSD va fi în opoziție față de majoritatea parlamentară prezidențiala care se profilează, ceea ce presupune o revenire la scenariul din epoca Băsescu.

PNL, captiv în „paradigma“ duplicității

Calcule nu foarte diferite și-a făcut și PNL, ostilitatea Străzii față de partide îl viza direct într-o mare măsură, așa încât nu a putut profita politic de momentul prăbușirii guvernului Ponta. A trebuit să renunțe la orice pretenție de a face guvernul, deși avea anunțat de mult timp numele viitorului premier, Cătălin Predoiu, și un program. Mai mult, nici măcar n-a îndrăznit să-i rostească numele sau să avanseze o altă propunere. S-a abandonat grațios și slugarnic în brațele lui Iohannis, realizând că acesta a rămas totuși singurul actor politic credibil și încă popular, iar dacă forța nota acum deconta înzecit la alegeri.

PNL nu are altă soluție decât să susțină guvernul de tehnocrați al lui Cioloș și să preia la nivel discursiv cerințele și retorica Pieței. Va fi pilonul principal al majorității prezidențiale, dar nu fără a încerca să ocupe cât mai mult din infrastructura puterii și să condiționeze de asta susținerea parlamentară. Să nu uităm că guvernul Ungureanu, perceput ca un outsider impus de Băsescu, a căzut pe mâna PDL, exact din cauza nemulțumirilor provocate de nesatisfacerea unor doleanțe financiare și de funcții în vederea alegerilor.

Situația PNL va fi una ingrată, între ciocan și nicovală. Pe de o parte, trebuie să susțină agenda reformistă cerută de societate și s-o utilizeze ca motor electoral, pe de alta, este incapabil (cred că nici nu vrea) să se reformeze exact în sensul acestor solicitări. E o ambiguritate care ar putea să-i fie fatală. Se răscoală împotriva populismelor, dar votează alături de PSD bomba majorărilor de salarii bugetare (e doar un singur exemplu din multele), cere depolitizarea instituțiilor, dar pe ascuns nu vrea decât să-și planteze oamenii în ele. Vorbește de „corupția care ucide“, dar încă mai defilează cu penali și dubioși și are ca lideri două personaje anacronice. Teoretizează asupra necesității înnoirii clasei politice, dar nu a furnizat niciun nume din afara acesteia. PNL nu are cum să devină alternativa la PSD, fără schimbări de profunzime. Până atunci, va rămâne la remorca prezidențiala și a noului guvern Cioloș, nici cal, nici măgar.

MP Băsescu, pendulare haotică

Interesantă va fi poziționarea partidului lui Băsescu, MP. Dacă până la prăbușirea cabinetului Ponta părea că are un culoar liber din cauza subțirimii opoziției și a inexistenței unor lideri, acum lucrurile s-au schimbat radical și pentru el. Ostilitatea împotriva politicienilor și partidelor îl vizează direct și pe Traian Băsescu, perceput ca om al sistemului, responsabil pentru multele disfuncționalități ale statului și corupția endemică. Partidul lui Băsescu nu are sanse să capitalizeze efervescența societății, care vrea partide noi, cocoțându-se pe acest val. Și-a ratat și șansa de a conserva nucleul „băsist“, ofensiva naționalistă, antioccidentală și antijustiție a lui Băsescu fiind de fapt un demers transparent pentru recuperarea electoratului vadimist. Partidul va pendula haotic între interese conjuncturale și unele punctuale ale liderului său.

Viitorul UNPR, la capitolul „și alții“

UNPR va juca probabil la două capete, când cu coaliția din jurul PSD, când cu cea a lui Iohannis, dar partidul e terminat din punct de vedere politic, problema sa fiind supraviețuirea. E deja la capitolul „alții“.

Poate Iohannis să se reinventeze?

Cu responsabilitatea întregii guvernări în brațe, președintele Iohannis are în față o provocare mult mai mare, o misiune aproape imposibilă: reformarea clasei politice și a administrației. Ca și partidele, dar în alt sens, Iohannis trebuie să facă echilibristică între cerințele societății civile/Piața și clasa politică, „încremenită în proiect“ și ostilă oricărei reforme. Are acum de partea sa opinia publică, sătulă de corupție și de politicienii eternizați în parlament, în funcții și la televizoare, care vrea o schimbare radicală. Aici e un mare risc pentru președinte. Pe de o parte, solicitările societății civile au plasat ștacheta foarte sus, dar, fără să ne iluzionăm, de la teorie la faptă și implicare efectivă e cale lungă, iar fără capacitatea de a menține agenda vie, președintele se va trezi singur față în față cu partidele, care vor profita de situație. Pe de altă parte, pentru a putea mișca lucrurile în direcția cerută de societate și pentru a nu complica și mai mult existența guvernului Cioloș, are nevoie să lucreze cu forțele politice împotriva cărora s-a produs revolta.

Dacă Iohannis înțelege să-și facă din societatea civilă un partener, de la care să ia pulsul și ideile, care să țină agenda publică, ar avea șanse să impună schimbări. Căci e clar că, fără presiune publică constantă, partidele nu mișcă nimic. Iohannis are posibilitatea să profite acum de fereastra de oportunitate deschisă de proteste, are deocamdată o marjă de mișcare destul de mare, ca dovada că a reusit să impună un premier și un guvern tehnocrat fără prea mari dificultăți. E un pas important, primul relevant de la începutul mandatului, dar doar primul. Și, ca și victoria din alegeri, nu i se datorează lui. A știut însă să-l fructifice. Componenţa cabinetului Cioloș va fi foarte importantă, dacă vor fi persoane realmente independente politic, cu o integritate dincolo de orice suspiciune, profesioniste și cu o capacitate administrativă dovedită, va fi un semnal important. Dar nu suficient. Ar trebui, teoretic, ca în perioada imediat următoare să se dea semnalul clar pentru o nouă direcție. Câteva dintre cerințele Pieței pot fi puse imediat în practică, dau doar două exemple: demiterea Avocatului Poporului și a Laurei Georgescu de la CNA, pe care ar putea să le ceară la scenă deschisă lui Cioloș și previzibilei majorități prezidențiale care se va forma. Tot ca semnal de schimbare de direcție și de consonanță cu cerințele Pieței sunt multe altele de pe listele primite la întâlnirea de la Cotroceni, care, cu o altă majoritate, ar putea fi puse în practică.

Dar, pentru asta, Iohannis trebuie să se reinventeze. Să iasă din propria paradigmă. Altfel, pasul doi nu va mai fi făcut în mandatul său.