Pe aceeași temă
Provocarile migratiei masive cu care se confrunta continentul european au fost puse pe agenda Summitului de la Valletta, in capitala Maltei, acolo unde liderii comunitari s-au intalnit cu omologii lor africani. In acest context, presedintele Consiliului European si-a exprimat ingrijorarile privitoare la repercusiunile valurilor succesive de refugiati care incearca sa ajunga in Europa.
“Salvarea (spatiului) Schengen e o cursa contra-timp”, a spus fostul premier polonez Donald Tusk cu privire la sistemul frontierelor deschise aflat in vigoare pe continent. El si-a manifestat, de altfel, determinarea sa castige aceasta cursa.
In sprijinul afirmatiei facute, Tusk a adus mai multe exemple. Decizia Suediei de a reimpune controale la intrarile in tara din statele Uniunii Europene, alaturi de noile masuri luate de Germania si Slovenia la granite, arata ca spatiul comunitar se afla sub o “presiune uriasa”.
“Trebuie sa ne grabim, dar fara panica”, a continuat polonezul, la finalul Summitului tinut in prezenta liderilor africani, ce va fi urmat un alt Summit UE de urgenta, joi, in capitala Maltei.
O prima solutie, a argumentat Tusk, citat de Reuters, implica implementarea masurilor agreate dupa discutii tensionate in cadrul Uniunii. In primul rand e vorba despre reimplementarea controlului la granitele exterioare. “Fara control eficient al frontierelor, regulile Schengen nu vor supravietui”.
Apel catre Africa
Tusk a tinut sa clarifice cateva chestiuni esentiale in urma Summitului incheiat la Valletta. El a solicitat, de asemenea, liderilor africani sa vina in intampinarea eforturilor depuse europeni.
„Europa isi asuma responsabilitatea – salvarea de vieti, primirea refugiatilor si a celor care necesita protectie internationala – oferind mai multe rute organizate pentru migratia legala si combatand crima organizata”, a mai aratat Tusk.
Liderul european le-a cerut partenerilor din Africa sa vina in ajutorul Europei in vederea unei abordari mai eficiente a provocarilor. „Nu avem alta optiune decat sa fim parteneri aici”, a punctat Donald Tusk.
Presedintele Iohannis, prezent la Summit
Prezent si el la Summitul din Malta, Klaus Iohannis a vorbit despre principalele puncte de discutie. Intarirea controlului granitelor externe ale Uniunii si asa numitele hot spot-uri, punctele de primire a refugiatilor, au fost in centrul atentiei.
Presedintele a mai precizat ca pozitia Romaniei ramane aceeasi in chestiunea migratiei: "Romania este solidara cu celelalte state membre UE si doreste sa gaseasca impreuna cu ele cele mai bune solutii. Romania are un control riguros la propriile granite si nu au aparut probleme specifice.
Romania este implicata in foarte multe actiuni europene si internationale, suntem foarte implicati in agentia Frontex. E nevoie de o colaborare stransa atat cu tarile de origine, cat si cu cele de tranzit pentru a controla fluxul de origine", a mai aratat Iohannis.