Pe aceeași temă
"Am avut intalniri cu partidele in care le-am prezentat prioritatile pe care le avem in vedere si, pe de alta parte, am vrut sa vad si care sunt sensibilitatile partidelor politice, fiind constient ca nu o sa putem include toate lucrurile in programul de guvernare. Eu lucrez acum, in paralel, si la programul de guvernare si la identificarea viitorilor ministri.
Este firesc ca va trebui sa le las timp ministrilor, dupa ce isi preiau portofoliile, sa vada ce se poate face.
Pe de alta parte, sunt constient, fiind un guvern de tehnocrati, ca dincolo de votul de investitura, majoritatile se vor constitui in Parlament si vor trebui negociate pentru fiecare proiect major in parte. Aceasta va presupune un dialog intens cu partidele politice si de asta am vrut sa dau tonul de la inceput.
Voi păstra aceeași structură a Guvernului", a declarat Dacian Cioloş joi seara, la finalul întâlnirii cu liderii PND.
CITIȚI ȘI: Guvernul Cioloş: actuali miniştri, specialisti europeni, reprezentanti ai societatii civile
Imediat dupa ce a fost desemnat, marti seara, pentru a forma un nou Cabinet tehnocrat, fostul comisar european pentru Agricultura Dacian Ciolos s-a lansat astazi intr-o negociere cu partidele parlamentare in vederea sustinerii la votul din Legislativ.
Miercuri, Ciolos s-a lansat intr-un tur al partidelor parlamentare, premierul desemnat avand intalniri cu liderii PNL, UNPR, ALDE, UDMR si PSD.
Joi, dupa intalnirea cu Partidul Socialist Roman, Dacian Ciolos a mers la sediul Miscarii Populare, unde a discutat incluisv cu liderul Traian Basescu. Raspunzand intrebarilor presei, el a mentionat ca si-a propus sa aiba consultari cu toate partidele care au reprezentare in Parlament.
Sambata va avea o noua runda de negocieri cu partidele si apoi isi va anunta Cabinetul, urmand ca luni si martie acestia sa fie audiati in comisii.
Comentarii 1
Ionescu - 11-13-2015
Ciolos se orienteaza, se adapteaza! La intrarea in sediul MP, Ciolos a declarat ca si-a propus sa aiba consultari cu absolut toate partidele care au reprezentare in Parlament, motivand ca "asa e in democratie". Suna a scuza expresia : "asa e in democratie", scuza pentru cutezanta de a fi luat legatura si cu 'indezirabilul' hulit de USL si de Voiculescu , adica si de PNL-ul marelui politician Gorghiu. Ciolos nu s-a justificat la fel de jenat dupa iesirea de la intalnirile cu Geoana si cu Tariceanu, nu a lasat impresia ca si-a indeplinit, in graba, o indatorire dezagreabila, inevitabila "in democratie". Ciolos stie bine de cine depinde eventualul lui succes timp de un an, cu respectivii (dulaii) avand timp de taclale, avand timp masurat pentru 'catei', si pentru 'expiratii cu dintii tociti', care mai latra de-a surda.
Răspunde