Senator PSD: Prin investirea lui Dacian Ciolos se incearca deturnarea actului de guvernare

Tudor Despina | 13.11.2015

In PSD au inceput sa apara divergente asupra votului pentru invesirea in functie a Guvernului lui Dacian Ciolos. Un exemplu e cel al senatorului Serban Nicolae.

Pe aceeași temă

 

Intr-un mesaj publicat pe pagina personala de Facebook, Serban Nicolae acuza un aranjament incorect, “de tip Basescu”, in desemnarea lui Dacian Ciolos pentru functia de premier.

 

Desemnarea constitutionala a prim-ministrului trebuie sa aiba la baza mandatului electoratului exprimat la alegerile parlamentare”, scrie Nicolae, acuzand compromisuri si oportunism in acest context. El nu a ezitat sa-l critice si pe presedintele Iohannis, vorbind despre consultarile sustinute la Cotroceni cu partidele ca despre “o mascarada”.

 

Senatorul acuza nici mai mult nici mai putin decat o “deturnare neconstitutionala si nedemocratica a actului de guvernare”. Revista 22 reaminteste ca numele lui Serban Nicolae e legat de mai multe controversate proiecte legislative prin care a senatorul a incercat sa afecteze mersul Justitiei.

 

Senatorul social-democrat a propus pedepsirea cu pana la trei ani de inchisoare a celor care dezvaluie informatii din dosarele penale in curs de cercetare. Numele lui Serban Nicolae se afla si la originea unei initiative potrivit careia persoanele arestate preventiv care nu au comis fapte cu violenta nu ar mai urma sa fie incatusate, iar arestul preventiv sa fie comutat intr-o masura mai usoara. Nicolae a intentionat sa candideze la sefia PSD in toamna acestui an.

 

Mesajul integral al senatorului:

 

Eu, senator al Partidului Social Democrat, nu votez pentru învestirea „Guvernului Cioloș”.

1. Desemnarea constituțională a primului-ministru trebuie să aibă la bază mandatul electoratului exprimat la alegerile parlamentare. Desemnarea domnului Dacian Cioloș este rezultatul unor aranjamente incorecte, de tip „Băsescu”, prin compromisuri care reconfigurează majoritatea parlamentară și prin exploatarea oportunismului unor lideri politici. Consultările convocate de președintele Klaus Iohannis cu partidele parlamentare s-au dovedit o mascaradă. Persoana pe care președintele României dorea să o nominalizeze pentru candidatura la funcția de prim-ministru era deja stabilită, încă înainte de demisia Guvernului Ponta. Disprețul și formalismul cu care președintele României a tratat momentul constituțional al consultărilor în vederea formării unui nou guvern, a rezultat și din faptul că, deși Partidul Social Democrat a înaintat o propunere de candidat la funcția de prim-ministru, domnul Klaus Iohannis, nici măcar formal, nu a dat un răspuns acestei propuneri. Nici măcar pentru a o respinge, motivat ori nemotivat.

 

2. Unica rațiune a unui Guvern de tranziție, până la învestirea Guvernului rezultat din alegerile parlamentare în 2016, este aceea de a continua Programul de guvernare aprobat de Parlamentul României în decembrie 2012, neschimbat nici măcar de retragerea de la guvernare a P.N.L., în 2014. Preconizatul „Guvern Cioloș” nu și-a asumat public o asemenea continuitate. De aceea, este nevoie ca grupurile parlamentare ale P.S.D. să își asume, prin mijloace parlamentare, continuarea Programului de guvernare aprobat în 2012. Să sperăm că avem alături, ca și până acum, parlamentarii coaliției majoritare care a asigurat funcționarea Guvernului Ponta. Cu alte cuvinte, să ne asumăm continuitatea creșterii economice, a creșterii veniturilor populației, a investițiilor publice și dezvoltării. De asemenea, să ne asumăm continuarea proceselor de reformă în domeniul educației, al sistemului sanitar și al aparatului funcționăresc.

 

3. Prezența, în posibilul „Guvern Cioloș”, a unor membri P.S.D. sau asumați de P.S.D. în trecut, precum și a unor independenți respectabili și credibili, nu poate conduce la un compromis prin care Partidul Social Democrat să cauționeze și să legitimeze o deturnare neconstituțională și nedemocratică a actului de guvernare. În fapt, așa cum rezultă din procedura utilizată pentru constituire și obținerea învestirii, Dacian Cioloș nu va conduce un guvern de tehnocrați, ci un guvern de birocrați. În orice situație, responsabilitatea rezultatelor guvernării Cioloș revine, în întregime președintelui Klaus Iohannis, pe modelul Băsescu - Boc.

 

Partidul Social Democrat trebuie să rămână fidel angajamentelor asumate, obligațiilor constituționale și responsabilității publice rezultate din voința electoratului, astfel cum a fost exprimată în 2012”, scrie Serban Nicolae pe Facebook.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22