De același autor
„Suferința este un loc geografic în care ne regăsim cu toții”, scria, cu aproape un veac în urmă, prințesa Martha Bibescu, o locuitoare de cursă lungă a Parisului...
Parisul de astăzi nu mai este Parisul saloanelor aristocratice și al banchetelor burgheze din faubourgul Saint-Germain, care a rămas grevat în memoria intelectualilor români, a istoricilor și a cititorilor de clasici ai literaturii naționale. El nu mai este nici chiar Parisul artistic și boem din perioada interbelică și din primul deceniu de după război, în care românii – și nu numai ei! – își identifică cu un amestec de mândrie și de complexe mulți eroi culturali. Cu toate acestea, explozia de violență care a avut loc vineri seara în localurile de pe malul drept al Senei a vizat tocmai o parte din această moștenire jovială și cosmopolită, convivială și debordantă, care a generat și întreținut o bună parte din mitul modern al capitalei franceze.
Atentatele succesive care, luate împreună, alcătuiesc atacul terorist coordonat din 13 noiembrie, desfășurat în Ile-de-France, au țintit în mod metodic niște spații de agrement, bunădispoziție și sociabilitate : un teatru (Bataclan), o cafenea (La Belle Equipe), o berărie (Le Phare du Canal), un bar (Le Cadrillon), un restaurant (Le Petit Cambodge), o piațetă din nord-estul orașului (Boulevard Voltaire), în sfârșit, o berărie și un restaurant fast-food din preajma inabordabilului Stade de France, în suburbia La Plaine-Saint-Denis din nordul orașului (unde președintele și premierul Franței asistau alături de mii de spectatori la un meci amical de fotbal cu reprezentanța Germaniei) – în total șase locații pline, ca de obicei, de localnici, rezidenți sau turiști ieșiți să petreacă seara de vineri.
Cunoscut odinioară ca „Paris populaire”, adică Parisul muncitoresc, nord-estul orașului este astăzi partea cea mai dens populată și mai multi-etnică a metropolei, iar zona dintre Place de la République și Place de la Bastille – din arondismentele 10 și 11, unde au avut loc majoritatea atentatelor – este zona preferată de distracție a tinerilor. Aici se află zeci de cafenele, baruri, bistrouri, restaurante, cluburi de noapte, discoteci și teatre, cu oferte variate și prețuri în general mai moderate comparativ cu alte zone ale orașului. Tot aici se află și redacția hebdomedarului Charlie Hebdo, care a făcut obiectul atacului terorist executat de frații Kouachi la începutul lui ianuarie, urmat de asaltul și luarea de ostatici de la un magazin alimentar evreiesc de la Porte de Vincennes, două zile mai târziu, de către prietena acestora, Amély Coulaby. La sfârșit de săptămână, aceste localuri sunt luate cu asalt de tineri parizieni, care se adună mai întâi pentru o petrecere în aer liber pe cheiurile Senei sau ale canalului Saint Martin ori își dau direct întâlnire în stațiile de metrou din apropiere : Oberkampf, Charonne, Bastille, Voltaire, République, Belleville...
În aceste momente de doliu, formula poznașă dar nu chiar inexactă, care dă titlul francez al memoriilor lui Ernest Hemingway, „Paris est une fête”, nu mai este actuală. Dar petrecerea va continua, dacă nu mâine, atunci poimâine – ori în ziua imediat următoare.
