Francois Hollande: Suntem in razboi cu terorismul. Vom raspunde ferm, cu sange rece

Tudor Despina | 16.11.2015

Franta a fost atacata si se afla in razboi cu terorismul, a spus luni presedintele Francois Hollande. Intr-un discurs sustinut in fata camerelor reunite ale Parlamentului francez, seful statului a cerut actiuni rapide si ferme impotriva Statului Islamic.

Pe aceeași temă

 

Discursul lui Hollande vine la aproape trei zile de la atacurile teroriste asupra Parisului, in urma carora sute de oameni au fost ucisi si raniti. “Nu trebuie sa toleram astfel de crime”, a spus presedintele republicii franceze in fata alesilor poporului, subliniind necesitatea de a pune puterea statului in serviciul cetatenilor.

 

Principalele declaratii ale lui Francois Hollande:

 

Contez pe eforturile fortelor de ordine. Vreau sa fac apel la spiritul de sacrificiu. Teroristii cred ca popoarele libere vor fi impresionate de asemenea atacuri. Republica franceza a depasit alte momente mai complicate si suntem inca aici.

 

Poporul francez este hotarat, curajos, nu se resemneaza usor si se ridica atunci cand e pus in genunchi. Cei care au vrut sa ucida sunt lasi. Suntem in razboi impotriva terorismului. In acest razboi care a inceput acum mai multi ani e nevoie de timp, rabdarea e importanta.

 

Nu mai putem astepta in aceasta perioada atat de grea pentru Franta. Oamenii trebuie sa isi pastreze sangele rece, sa fie solidari, lucizi si demni. Astazi, tara noastra e in doliu. Ne gandim la cei nevinovati care au fost ucisi in Paris. Ne gandim la familiile lor indurerate. Ne gandim la sutele de tineri raniti si traumatizati in urma acestor atacuri.

 

Chiar in aceste momente, acesti oameni lupta pentru viata. Aplaut interventia serviciilor de salvare care s-au mobilizat extraordinar. Vreau sa aduc un omagiu fortelor de ordine implicate pe deplin pentru securitatea oamenilor. Am fost martorii unor acte de curaj.

 

Am primit mesaje de solidatitate din toate colturile lumii. Culorile drapelului francez au luminat cele mai importante monumente ale globului. Actele de razboi de vineri au fost planificate in Siria. Au fost organizate in Belgia si comise in Franta cu participarea unor francezi. Atacurile au avut un obiectiv clar. Sa semene teroarea pentru a dezbina. Sa puna presiune in tara pentru a nu mai lupta in Orientul Mijlociu.

 

Sa facem fata Statului Islamic care dispune de capacitati financiare si militare. Aceasta organizatie care a lovit in Paris, dar si in Danemarca, Tunisia, Arabia Saudita, Kuweit. Franta isi va intensifica operatiunile militare in Siria. Duminica am ordonat lovituri aeriene puternice asupra capitalei SI, Raqqa. Vreau sa multumesc aliatilor nostri americani pentru sprijin si vreau sa fie clar, vom continua operatiunile militare in Orientul Mijlociu.

 

Trebuie sa facem mai mult. Siria a devenit cea mai mare sursa de terorism pe care o cunoaste lumea. Vom asigura mai mult sprijin militar in lupta impotriva Daesh. In zilele urmatoare ma voi intalni cu Obama si cu Putin pentru a unifica eforturile antiteroriste. Franta face un apel international – Iran, Turcia, tarile din Golf – cu totii trebuie sa ne asumam responsabilitati. Si Europa, de asemenea.

 

Inamicul nu este doar al Frantei, este inamicul Europei. Europa trebuie sa reactioneze. Migrantii care pleaca in valuri masive din Siria sunt, la randul lor, victime ale actiunilor Statului Islamic. Este imperativ ca solicitarea Frantei pentru implementarea controlului granitelor si a traficului de armament sa fie aplicata. Cererile noastre vor fi transmise aliatilor nostri.

 

Date fiind aceste acte de razboi comise pe teritoriul tarii noastre, trebuie sa fim fara mila. Stim ca e crud sa o spunem, dar cetateni francezi au ucis alti cetateni francezi in atacurile de vineri. Oamenii sunt radicalizati si pleaca in Siria si Irak sa lupte pentru teroristi. Oamenii construiesc retele teroriste pentru a lovi lumea civilizata.

 

Vorbim despre capacitatea noastra sa ne aparam si sa traim impreuna. Trebuie sa reactionam rapid. Date fiind actele de razboi, inamicul a intrat intr-o noua faza. Securitatea si rezistenta la opresiune sunt drepturi fundamentale pe care trebuie sa le exercitam. Vom garanta securitatea cetatenilor nostri. Inaintez parlamentului un proiect de lege pentru decretarea starii de urgenta pe o perioada de trei luni.

 

Franta sa ramana asa cum o stim. Barbarii care ne ataca nu ne pot schimba. Vom continua sa traim asa cum am facut-o pana acum, liber si complet. O vom demonstra in continuare. Vom continua sa dam exemplu si sa influentam lumea. In chestiune e viitorul planetei. Lumea va continua sa priveasca Franta ca pe o tara a libertatii. Democratia nu poate fi subiectul unui santaj.

 

Doamnelor si domnilor parlamentari, dvs. reprezentati un popor puternic si liber. E de datoria republicii sa nu renunte la lupta. Franta trebuie sa foloseasca toate fortele pentru a eradica terorismul. Vom eradica terorismul. Suntem atasati ideii de libertate si de libera miscare. Terorismul nu va distruge Franta, Franta va distruge terorismul. Traiasca Republica Franceza”.

 

La finalul discursului presedintelui francez, plenul reunit al Parlamentului de la Versailles s-a ridicat in picioare si a intonat imnul de stat.

 

Test-limita pentru Schengen

 

Atacurile asupra Parisului de vinerea trecuta pregatesc repercusiuni pe teren. Dincolo de discursuri si luari de pozitii, Europa se afla intr-o stare de incertitudine foarte tensionata si are pe masa toate optiunile.

 

Potrivit unor surse diplomatice citate de cotidianul britanic The Telegraph, Franta va cere suspendarea efectiva a acordului de libera circulatie Schengen. Este o masura radicala care vine ca reactie la atacurile brutale de vinerea trecuta din capitala Paris. Cu aceasta cerinta va merge delegatia franceza la un summit al ministrilor de interne din UE care va fi organizat vineri.

 

Francezii vor presa puternic ca toata lumea sa reinstituie controalele la frontiere, in special Belgia, dar si in zona euro. Va fi o suspendare temporara a acordului”, au spus sursele citate de Telegraph.

 

Totusi, chiar daca Europa ramane – tehnic – in limitele acordului, solicitarile franceze vor testa Schengen-ul la limita, a explicat europarlamentarul socialist si seful Comitetului pentru Justitie si Libertati Civile din Legislativul european, Claude Moraes.

 

Codul iti permite o doza de flexibilitate. Hollande va impinge aceasta flexibilitate a spatiului Schengen pana la un punct neatins pana acum”, a adaugat acesta.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22