Moștenirea cabinetului Cioloş, o aglomerare de reforme amânate

Riscurile economice cele mai mari pentru Cabinetul Cioloș nu vor veni neapărat din interior, ci din afara ţării.

Economia nu va pune mari probleme ca­binetului condus de Dacian Cioloș în 2016. Va fi un an cu o creștere economică ro­bustă, e drept, în cârca unui consum sti­mulat de salarii ceva mai mari și de taxe ceva mai mici, care va compensa, în parte, golurile bugetului. Din perspectivă economică, anul cel mai dificil va fi 2017, deoarece atunci se de­contează deficitele anului 2016, cu posibila intrare în procedura de deficit ex­ce­siv. Nu este exclus ca în 2017 să se renunţe la etapa amânată a re­laxărilor fiscale, aia cu păguboasa taxă pe stâlp şi cu acciza suplimentară de 7 eu­rocenţi pe carburanţi.

Desigur, mulţi sceptici sunt îngrijoraţi de peisajul politic tensionat, în care partidele sufocă interesul general, pentru a-şi sa­tis­face interesele de gaşcă. Ei se tem că gu­vernul nu va găsi înţelegere într-un par­lament dominat de egoismul de partid şi, ca efect, nu va reuşi să promoveze multe măsuri de reformă. Rămâne de văzut dacă politicienii din parlament vor faulta gu­ver­nul sau dacă urechile lor fine au auzit stri­gătele de repulsie ale străzii şi vor lăsa Exe­cutivul să lucreze. Până la urmă, oricât te-ai amăgi că ţara stă cuminte acasă şi te-ar mai vota, naivă, dacă bucureştenii te iau cu asalt, ai două soluţii: demisionezi sau fugi.

Distribuirea banilor prin Legea bugetului ar putea fi condiţionată şi de propunerea de majorare de salariilor bu­getarilor cu 10%, care ar pre­supune tăieri de fi­nan­ţare din alte părţi. Există posibilitatea, palidă, ca pre­şedintele să nu promulge legea respectivă, dar gestul ar fi extrem de nepopular şi eventuala frustrare a bu­getarilor s-ar răsfrânge şi asupra guvernului, prin ri­coşeu. Noul ministru de Finanţe, Anca Pa­liu Dragu, nu va avea de ales şi va tăia bu­getele ministerelor, deoarece soluţia cea­laltă, majorarea veniturilor prin măriri de taxe, este exclusă.

Se întrezăreşte însă şi o rază de speranţă: anume, abilitatea noilor demnitari de a atra­ge banii europeni. Dacă România ar reuşi să folosească sumele pe care le are la dispoziţie, atunci deficitul nu mai este o problemă. Accelerarea absorbţiei fon­du­ri­lor europene, asocierea în proiecte re­gio­nale finanţate prin planul Juncker, pe care Dacian Cioloş le cunoaşte bine, sunt aş­teptări realiste de la noul guvern. Rămâne de văzut dacă noul cabinet va avea spaţiul po­litic pentru a continua reformele în­ce­pute sub bagheta Comisiei Europene, a Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional. Oricum, agenda reformelor amânate sau incomplete este stufoasă şi nu e clar cât anume se va putea recupera într-un singur an, cu acompaniament de propagandă electorală.

Desigur, construcţia autostrăzilor este vitală, dar aici probabil că destructurarea nucleelor de corupţie, simultan cu spaima de justiţie va da roade şi autorităţile res­pon­sabile vor trece la treabă. Reforma companiilor statului este mai complexă şi presupune abordări diferite. Există un ca­lendar de listări la bursă, de pildă, agreat cu Fondul, dar amânat cu încăpăţânare din motive obscure. Continuarea re­for­me­lor, a privatizărilor şi a listărilor la bursă vor fi încercările Cabinetului Cioloș.

Şi Ministerul Finanţelor trebuie să se mo­dernizeze. Fiscul consumă timp şi bani, risipindu-se în controale numeroase pentru mize mici. Simplificarea birocraţiei şi extinderea sistemelor informatice este o recomandare mai veche a FMI.

Dar riscurile cele mai mari pentru Ca­binetul Cioloș nu vor veni neapărat din interior, ci din afara ţării. Federal Re­ser­ves, sistemul american de bănci centrale, pregăteşte majorarea dobânzilor. Dolarul se va întări şi atrage, ca un magnet, o ma­re parte din banii plasaţi în ţările emer­gente, aşa, ca România. Vor apărea atunci presiuni de devalorizare a leului şi ma­jorări de costuri ale datoriei publice. O creştere a costurilor datoriei publice am­plifică deficitul bugetar şi, în plus, poate majora toate dobânzile pieţei bancare. Scan­dalul recent al măsluirii emisiilor de noxe de către grupul german Volkswagen ar putea afecta economia Germaniei, de­oarece acolo industria auto produce 10% din PIB. Germania absoarbe o cincime (20%) din exporturile României, iar dacă va avea probleme, industria noastră va suferi. De altfel, producţia industrială nu creşte în ritmul economiei, iar afacerile industriale vor fi împovărate şi în 2017 de taxa pe stâlp, cheltuială greu de echilibrat pentru multe companii. Preţurile pe­tro­lului ar putea creşte, ceea ce ar şterge cu buretele avantajul scăderii taxei pe va­loarea adăugată pentru buzunarele româ­nilor. Şi alimentele s-ar putea scumpi, dacă Europa îşi reia exporturile către Ru­sia, ceea ce n-ar fi exclus să se întâmple des­tul de rapid. Sunt doar câteva dintre ris­curile externe care ne pot afecta eco­nomia, complicând astfel misiunea gu­vernului.