De același autor
După întețirea ofensivei anticorupție, noul guvern este pasul doi al deconectării clasei politice de la accesul discreționar la resurse.
Dacă doream să înțelegem starea de spirit de la nivelul clasei politice după anunțurile succesive ale numelui premierului desemnat, apoi ale viitorilor miniștri, trebuia să privim cu atenție ieșirile publice ale acestora, gestica, dinamica celor care intrau sau ieșeau de la diverse ședințe. Toate acestea erau dominate de o resemnare tristă, zâmbete înghețate, renunțarea la mersul în pași săltați în favoarea unei atitudini mai spășite. Liderii clasei politice nu mai știu ce să spună, abia așteaptă să li se termine conferințele de presă, au dezertat din studiourile TV. Până și minciunile le sunt mai timide. Ba chiar au început să dea dovadă și de autoironie, semn că vremurile grele nu s-au sfârșit. Sunt în corzi și știu că nu mai pot ascunde asta.
Nu știm pentru cât timp, dar acești oameni se comportă ca niște înfrânți. Poate că se prefac, poate este numai temporar, totuși impresia este că acești oameni mai puternici decât orice „simplu“ cetățean se simt umiliți și chiar au fost umiliți. Umiliți de măsura în care s-a creat o inedită fractură între interesele lor de clasă (politico-economică) și realitatea sociologico-antropologică a majorității membrilor noii echipe guvernamentale.
Sigur că această fractură rămâne să fie confirmată de eventuale decizii curajoase ale viitorului guvern. Sigur că cei proveniți din rezerva de cadre a „structurilor“ fragilizează acest demers. Dar, după ce partidele politice au devenit adevărate focare de corupție, iar societatea civilă nu a fost capabilă nici să impună reforma partidelor, nici să producă partide noi semnificative, trebuie să recunoaștem că un guvern tip Cioloș e singura variantă care combină figurile noi cu șansa de a trece de parlamentul partidelor. E o formulă hibridă, care aduce oameni din mai multe orizonturi, de la funcționari europeni la tehnocrați români, de la Vasile Dâncu la secretarul lui Corneliu Coposu, de la directorul Freedom House România la chestorul general Petre Tobă etc. Vom vedea în ce măsură o listă atât de eterogenă va putea deveni o echipă, vom vedea cum CV-urile foarte bune se transferă în acte de guvernare. Natura soluției Cioloș va ieși la suprafață numai după ce îi vom vedea primele linii de acțiune și pofta de reformă.
Guvernul de tip Cioloș este prea ușor de atacat, pentru că un astfel de guvern nu trebuia să existe într-o Românie cu adevărat europeană. Dar, dacă plecăm de la analiza raporturilor de forțe din România de azi, atacurile respective sunt inconsistente sau premature. Politica este arta posibilului, iar primul pas făcut de cuplul Iohannis-Cioloș este unul în direcția cea bună.
Rezolvarea crizei guvernamentale aduce cu sine intrarea într-o nouă realitate politică, o realitate care este fragilă pentru că nu își spune numele. Trei caracteristici esențiale merită relevate. În primul rând, nu s-a conturat o majoritate parlamentară proprezidențială. Asta e o surpriză, fragilizează mult guvernarea Cioloș, dar președintele poate spera să primească această majoritate în condiții mult mai bune după alegeri. În al doilea rând, PSD rămâne la guvernare, dar o face în mod acoperit. Se repetă situația de pe vremea Guvernului Tăriceanu 2, diferența este că acum administrația întreagă este mult mai pesedizată, dar primul ministru și miniștrii sunt de calitate mult mai bună.
În al treilea rând, Iohannis primește, totuși, un cec în alb. Calitatea de independenți a membrilor guvernului va face mult mai ușoară schimbarea lor. Spre exemplu, dacă Vasile Dâncu ar fi fost oficial trimis al PSD, schimbarea domniei sale cu un nonpesedist ar fi trebuit să treacă prin parlament. În actuala situație nu e nevoie. Parlamentul se poate revolta, are la îndemână moțiunea de cenzură, dar utilizarea sa, provocarea de către partide a unei noi crize ar fi cu siguranță costisitoare în vederea alegerilor parlamentare. Cu atât mai mult cu cât tot Iohannis l-ar desemna pe primul ministru. Din acest punct de vedere, deși nu avem o majoritate prezidențială, avem un guvern prezidențial.
După votarea guvernului ne putem aștepta ca lucrurile să evolueze. Un PNL nemulțumit va încerca să-și crească influența asupra guvernării, iar cuplului Iohannis-Cioloș îi va fi greu să reziste. Cuplul în sine trebuie să se rodeze, instituțional vorbind, tensiunile între ei sunt inevitabile, dimensiunea relației umane va fi așadar decisivă. PSD a primit enorm, a primit prea mult ca să rămână cu tot ce, implicit, are sau i se promite prin Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice. Mai degrabă s-a amânat intrarea PSD și a mass-media controlate de acest partid în opoziție fățișă. Este iluzoriu să credem că Guvernul Cioloș va primi cadouri din această direcție. Partidul condus azi de Liviu Dragnea, mâine poate de altcineva nu se mulțumește până nu controlează tot. Este destul de probabil că va încerca să se impună și prin intermediul parlamentului, unde a anunțat că nu a renunțat la „coaliție“. Confruntarea politică este deci inevitabilă, în vederea ei, pe lângă calitatea guvernării, „strada“ va fi o miză importantă. Dacă Iohannis-Cioloș dovedesc că vor schimbarea, începând cu domeniul economic, dar și la nivelul transparenței cheltuirii banilor, în sănătate, educație, calitatea oamenilor promovați la nivelurile inferioare etc., atunci „strada“ va putea fi un aliat. Dar așteptările „străzii“ care a făcut posibil noul guvern nu vor fi deloc ușor de satisfăcut.