Pe aceeași temă
"Domnule președinte, mi-ați cerut să vin cu o echipă de independenți, de specialiști, de oameni ambițioși, oameni care și-au lăsat activitățile în care au investit mult timp și energie. Le-au lăsat deoparte pentru mult timp și au hotărât să vină și să-și pună competențele într-o echipă care, sper eu, să fie în măsură să-și ducă la bun sfârșit mandatul, misiunea pe care astăzi ne-a dat-o Parlamentul și pe care dvs. ați oficializat-o. Doresc să va mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o și să vă asigur că vom face tot ceea ce ține de noi ca să fim cât mai deschiși și cât mai receptivi și să dăm tot ceea ce e mai bun din noi, pentru a arăta celor care au avut și care au încredere în noi ca lucrurile pot să meargă din bine în mai bine și în România", a spus Cioloș la ceremonia de preluare a mandatului de prim-ministru care a avut loc marți seara la Palatul Victoria.
Șeful executivului i-a mulțumit și premierul interimar Sorin Cîmpeanu pentru modul în care acesta a colaborat cu el în perioada în care a condus Guvernul, precum și pentru felul în care a sprijinit formarea echipei guvernamentale.
Sorin Cîmpeanu a urat la rândul său succes noului Cabinet și a precizat că Guvernul din care a făcut parte "a încercat să facă cu onestitate ce a știut și ce a putut mai bine".