Europa sub teroare:stare de urgenta, meciuri anulate, avioane deviate, raiduri antitero

Paul Cristescu | 18.11.2015

Europa rămâne într-o stare de alertă continua după masacrul de vineri din Paris care a dus la moartea a 132 de persoane și la rănirea altor 150. Prin masurile pe care le iau, tarile europene incearca sa controleze lucrurile, existand insa numeroase alarme care duc la scurtcircuitarea vietii sociale.

Pe aceeași temă

 

In urma atacurilor care au avut loc vineri la sala de concerte de la Bataclan, la Stade de France sau în terasele si restaurantele din Paris, teroristii au reusit sa induca o stare de şoc de care Europa nu va scăpa foarte uşor, cu atât mai mult cu cât ameninţările şi alarmele par să continue.

 

Doua avioane Air France cu destinatia Paris au fost deviate aseara dupa ce decolasera din SUA si au aterizat de urgenta, in urma unor amenintari telefonice privind prezenta unor bombe la bord. 

 

Raid antiterorist la Saint-Denis

 

Doi presupusi teroristi, o femeie si un barbat, au fost ucisi in aceasta dimineata in nordul Parisului, in zona Saint Denis, in urma unui schimb de focuri cu politia antiterorista franceza. Femeia s-a aruncat in aer cu explozibilul pe care il avea asupra sa. Au existat raniti si in randul politistilor, scrie AFP, conform Hotnews.

 

Tinta raidului era belgianul Abdelhamid Abaaoud, membru al organizatiei jihadiste Statul Islamic din Siria, presupusul organizator al atacuri teroriste de vineri. Fortele de ordine au deschis focul asupra unor suspecti care s-au baricadat intr-un apartament, iar acestia au ripostat.
 

Politia franceza a organizat de asemenea perchezitii in Toulouse si regiunea Ariege, unde s-au dezvoltat mari retele de islamisti radicalizati. Perchezitiile nu vizeaza suspecti in atentatele de vineri noaptea, ci demantelarea retelelor.
 

Posibil atentat cu bomba la Hanovra: un meci de fotbal anulat, o sala de concerte evacuata

 

Dupa ce luni seara meciul dintre Belgia și Spania a fost anulat din motive de securitate, meciul amical de fotbal dintre Germania și Olanda, care trebuia sa se desfasoare aseara, la Hanovra, a fost anulat, tot ''din motive de securitate'', existand informatii ca era prevazut un atentat cu bomba. După decizia de anulare a meciului, sala de concerte Hanovra TUI Arena a fost de asemenea evacuata.

 

Șeful poliției din Hanovra, Volker Kluwe, a declarat marți seară că au existat "indicii serioase conform cărora un atentat cu bombă era prevăzut" la stadion, unde urma să fie prezentă și cancelarul german, Angela Merkel, alături de alți miniștri ai cabinetului său.

 

Poziţia Frantei in urma atentatelor: Suntem in razboi impotriva terorismului

 

In urma atentatelor de vineri, Franta a ripostat declarind razboi Statului Islamic si intensificand atacurile aeriene din Siria. “Franţa va fi nemiloasă cu barbarii din Daesh", a declarat simbata presedintele Hollande, sustinut citeva ore mai tirziu de premierul Manuel Valls:”Suntem in razboi, vom actiona si vom lovi acest inamic" jihadist "pentru a il distruge". Presedintele Hollande a inaintat o cerere Parlamentului pentru decretarea unei stari de urgenta pentru 3 luni.

 

Intr-un discurs susţinut luni, preşedintele Hollande a reiterat poziţia Franţei, cerand actiuni rapide si ferme impotriva Statului Islamic: Cei care au vrut sa ucida sunt lasi. Suntem in razboi impotriva terorismului... Atacurile au avut un obiectiv clar. Sa semene teroarea pentru a dezbina. Sa puna presiune in tara pentru a nu mai lupta in Orientul Mijlociu..."

 

Hollande a precizat că Franta isi va intensifica operatiunile militare in Siria si a cerut sprijinul Europei: "Duminica am ordonat lovituri aeriene puternice asupra capitalei SI, Raqqa... vom continua operatiunile militare in Orientul Mijlociu. Inamicul nu este doar al Frantei, este inamicul Europei. Europa trebuie sa reactioneze. Migrantii care pleaca in valuri masive din Siria sunt, la randul lor, victime ale actiunilor Statului Islamic. Este imperativ ca solicitarea Frantei pentru implementarea controlului granitelor si a traficului de armament sa fie aplicata. Cererile noastre vor fi transmise aliatilor nostri. Date fiind aceste acte de razboi comise pe teritoriul tarii noastre, trebuie sa fim fara mila... Trebuie sa reactionam rapid... Inaintez parlamentului un proiect de lege pentru decretarea starii de urgenta pe o perioada de trei luni... Vom eradica terorismul."

 

Franta a invocat ieri o clauza din tratatele UE pentru a cere ajutorul militar al statelor membre. Jean-Yves Le Drian, ministrul francez al Apărării, a declarat ca Franța a invocat pentru prima dată clauza de asistență mutuală din tratate UE, solicitându-le partenerilor săi ajutor militar și de alt tip în misiunile din Orientul Mijlociu și Africa. 'Franța vrea să le ceară partenerilor săi europeni sprijinul — cu titlu bilateral — în măsura mijloacelor de care dispun, în lupta contra Daesh (acronimul arab al SI) în Irak și Siria și o participare militară sporită din partea statelor membre în teatrele de operațiuni unde Franța este implicată', a explicat ministrul apărării din Franța.

 

Federica Mogherini, șefa diplomației UE,  raspuns cererii Frantei anuntand sprijinul unanim al statelor membre ale UE pentru cererea de asistență a Franței de după atentatele de la Paris.'Astăzi UE, prin vocea tuturor statelor membre, a exprimat unanim cea mai puternică susținere și faptul că este gata să acorde asistența solicitată', a precizat șefa diplomației UE în cadrul unei conferințe de presă. 
 

Conform unor surse diplomatice citate de cotidianul britanic The Telegraph, este posibil ca Franta sa ceara suspendarea temporara a acordului de libera circulatie Schengen. “Francezii vor presa puternic ca toata lumea sa reinstituie controalele la frontiere, in special Belgia, dar si in zona euro. Va fi o suspendare temporara a acordului”, au spus sursele citate de Telegraph.

 

Reactii in tarile UE: arestari, controale sporite si angajari de spioni

 

Consecintele atentatelor de la Paris s-au facut simtite nu doar in Franta, ci si in restul tarilor Europei. Desi a votat pentru cotele obligatorii de refugiati, Polonia a anuntat in urma atentatelor de la Paris ca nu mai este dispusa sa primeasca pe teritoriul sau refugiatii care i-ar reveni. 

 

Polonia nu va mai prelua refugiații, a comentat ministrul de externe polonez desemnat, Konrad Szymanski, sâmbătă, imediat după atentatele de la Paris: "În fața evenimentelor tragice din Paris, nu vedem posibilitățile politice de a implementa (aceste acorduri)"  a scris ministrul desemnat,  într-un comentariu publicat pe portalul de știri (cu orientare de dreapta) wPolityce.pl

 

Poliția bulgară a arestat sambata seara 315 imigranți ilegali și 11 traficanți de persoane în cursul unei operațiuni de proporții. Ministerul de Interne și Agenția pentru Securitate Națională au lansat o operațiune comună vizând depistarea și reținerea imigranților ilegali și traficanților de persoane, în regiunile aflate pe ruta de imigrație ilegală dinspre Turcia spre Serbia: Burgas, Iambol, Haskovo, Pazargik, Vrața, Montana și Vidin. Ministerul de Interne a anunțat călătorii că se pot aștepta la întârzieri din cauza introducerii controlului total la frontierele Bulgariei care sunt și granițe externe ale Uniunii Europene, respectiv cele cu Turcia, Macedonia și Serbia, precum și pe aeroportul internațional din Sofia, a relatat Novinite.

 

Marea Britanie si Germania para sa abordeze altfel situatia, angajand sute de noi spioni. David Cameron, premierul Marii Britanii, a anuntat recent ca, in urma atacurilor teroriste care au avut loc in Franta, 2.000 de spioni vor fi angajati la MI5, MI6 si GCHQ pentru a lupta impotriva "celor care ne distrug pe noi si valorile noastre".
 

Germania va creste si ea efectivele de spioni dupa atacurile teroriste din Franta. BND, serviciul german de informatii externe, va avea 225 de noi angajati, transmite The Telegraph, citand Bild. Dintre acestia, 125 se vor ocupa cu strangerea de informatii privind actele teroriste.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22