ANDREI URSU: Cazul Gheorghe Ursu, după 30 de ani

Scârbit de mocirla morală în care se afunda țara în anii ‘80, Gheorghe Ursu simțea acut că „trebuie făcut ceva“ și propunea variante de protest unora dintre prieteni; printre acestea, un manifest antitotalitar (pe care-l afișase și în biroul său de la serviciu) care să fie citit în plenul Marii Adunări Naționale. A continuat să-și manifeste, până când a fost arestat de Securitate, atât în jurnalul său intim, cât și fățiș, prin satire și parodii, disprețul pentru cultul faraonic al personalității Ceaușeștilor.

În timpul anchetei în stare de libertate (decembrie 1984 - iunie 1985) Gheorghe Ursu a refuzat să dea declarații despre prietenii săi. Deși numele lor erau menționate în jurnal, Babu, cum îl numeau cei apropiaţi, și-a dat seama că securiștii aveau nevoie de declarații semnate în vederea unui proces de anvergură. Generalul Iulian Vlad menționa într-o notă a dosarului de anchetă: „Ce rămâne efectiv pentru instanță, dacă piesele din jurnal, dat fiind caracterul lor, nu pot fi folosite“. Este foarte probabil că aceasta a fost fraza prin care s-a decis arestarea, torturarea și uciderea lui Gheorghe Ursu. Înainte să fie arestat, a fost frecvent amenințat de către anchetatorul Pîrvulescu Marin, care l-a zguduit odată de umeri, spunându-i: „Vorbește că te arunc pe fereastră!“. I-a mai spus „o să găsim noi metode să te facem să vorbești“.

Gheorghe Ursu, alături de fiica Olga, soţia Sorana şi fiul Andrei la sfârşitul anilor ‘60

La 21 septembrie 1985, Gheorghe Ursu a fost arestat sub pretextul de tăinuire de valută, 16 dolari care au fost găsiți la domiciliul său în urma percheziției. Timp de două luni de tortură sălbatică în beciurile Securității n-au reușit să-i distrugă lui Babu integritatea morală. Niciunul dintre prietenii lui n-a avut nimic de suferit de pe urma anchetării lui Gheorghe Ursu. Și pentru că viu nu mai putea să iasă din arest - Securitatea a hotărât să-l ucidă. La 17 noiembrie 1985, Gheorghe Ursu este ucis în tortură în arestul Securității și Miliției din Calea Rahovei, București.

După revoluţie, Andrei, fiul lui Gheorghe Ursu, şi-a dedicat existenţa aducerii în justiţie a celor responsabili de moartea disidentului. În interviul acordat revistei 22, ANDREI URSU vorbeşte despre cursul anchetei asupra morţii tatălui său.

Cum merge ancheta? Și, mai ales, ce s-a întâmplat după greva foamei făcută de dumneavoastră în noiembrie anul trecut?

Ancheta a început în ianuarie anul acesta. Primele momente au fost niște formalități legate de ordonanța procurorului general Nițu, care ceruse să se facă o anchetă conform probelor care se aflau deja la dosar și care indicau clar că Pîrvulescu Marin torturase și că, în cele din urmă, participase la loviturile fatale din 15 noiembrie asupra tatălui meu. Procurorul general a luat act de acele probe și, totodată, a luat act și de faptul că toate aceste măsuri represive - dar care intră sub incidența torturii, a tratamentului inuman - au constituit crime împotriva umanității, în conformitate cu noul Cod Penal, care prevede imprescriptibilitatea acestor crime (iar în cazul tatălui meu, exclusiv pe motive politice). Astfel, procurorul general a dispus realizarea unei anchete oneste cu încadrare la crime împotriva umanității, în conformitate cu articolul 439 din noul Cod Penal, care prevede tortura, omorul, arestul și privațiunea de libertate în mod abuziv și care toate se aplică în cazul tatălui meu. Imediat, dosarul a fost repartizat la Secția Parchetelor Militare, unde anterior se ignoraseră probele existente. Însă acum, la acest impuls dat de conducerea Parchetului General se adaugă un

raport al Ministerului Justiției, care și-a reevaluat poziția de până atunci, remarcând că imprescriptibilitatea nu s-a aplicat în cazul securiștilor. Cred că ministrul Justiției s-a prins și de toate chichițele făcute de Parchetul Militar până atunci și mai ales de sentințele judecătorești strigătoare la cer, care contraziceau faptele și încadrările de drept. Deja Vișinescu era acuzat de crime împotriva umanității, fiind trimis în instanță. Diferența era că Vișinescu  nu a avut dosar de cadre la Securitate, fiind angajat la Miliție, care intră sub incidența instanțelor civile. Pe fond, era o neconcordanță crasă - Vișinescu este judecat, iar Pîrvulescu scapă. Din ianuarie, Secția Parchetelor Militare și-a schimbat atitudinea. Sunt aceiași oameni cu care mai discutasem, dar care s-au uitat mai atent la probe, la încadrare, începând să-și desfășoare propria anchetă. În acest context, au fost audiați martori din celulă, iar toți cei care anterior menționaseră numele lui Pîrvulescu ca fiind torționarul numărul unu al tatei (cel care îi administrase loviturile fatale) și-au păstrat mărturiile inițiale. Ei au confirmat că era vorba despre un anchetator de la Securitate care l-a scos în dimineața de 15 noiembrie la anchetă, fiind adus seara de gardieni într-o pătură fără să mai poată vorbi sau să meargă, ținându-se de burtă și urlând de durere. Practic, se produsese o spărtură a unui organ cavitar intern, ceea ce se coroborează cu probele de la spital și cu aprecierea medicilor, care spun că trecuseră 36-48 de ore de la administrarea loviturilor, conform culorii tuturor acestor echimoze pe care le avea pe abdomen și care au stabilit cu certitudine legătura de cauzalitate între loviturile sălbatice și spargerea intestinului subțire, altfel un organ foarte bine apărat, aproape de coloana vertebrală, care a fost prins între obiectul dur cu care a fost lovit și coloană.

Apoi l-au ținut în aceste condiții două zile, în arest, fără ajutor medical, special ca să nu se mai poată face nimic. Lichidul din intestin s-a vărsat în abdomen, generând o infecție generalizată. Acești oameni și-au păstrat declarațiile, însă generalul Cosneanu, care conduce ancheta, a audiat și martori suplimentari, nu doar colegii de celulă, nu doar paznicii care fuseseră audiați înainte.

Ce au scos în evidență noile mărturii?

În urma acestor audieri, s-au obținut dovezi suplimentare surprinzătoare. Un ofițer de pază spune că l-a scos pe Gheorghe Ursu din celulă și îl ducea la ușa care separa arestul Miliției de arestul Securității. Era o ușă care se deschidea numai către Miliție, pe care intrau și ieșeau numai securiști. Acolo aștepta Pîrvulescu, care l-a preluat pe Gheorghe Ursu de la acest paznic de miliție. Mai mult, domnul Cosneanu a mers și mai departe și a început să audieze foști ofițeri de Securitate. De aici a obținut o altă mărturie, conform căreia în premieră un subofițer de Securitate, care spune că Pîrvulescu Marin, cel care se ocupa de cazurile politice, avea un arestat anchetat în arestul Miliției pe care îl prelua de acolo aducându-l în biroul său. Numele anchetatului era Gheorghe Ursu. Noua anchetă confirmă faptele din mai multe direcții, iar probarea vinovăției mi se pare indubitabilă. Acum exista 16 martori – colegi de celulă, subofițeri și chiar ofițeri – care confirmă că tatăl meu a fost anchetat și bătut de Securitate în timpul detenției de la Miliție. Însuși Creangă, șeful arestului de la Miliție, a recunoscut că Gheorghe Ursu a fost arestatul Securității și că a fost anchetat exclusiv de Securitate. Martorii spun că era bătut pentru că refuza să recunoască ceea ce i se cerea la anchetă, că nu dorea să divulge numele altor prieteni, iar în cele din urmă s-a decis că nu mai putea să iasă viu de acolo.

În paralel cu probele acestea, ancheta dezvăluie și cealaltă operațiune. Recent, CNSAS a căutat referințe despre tatăl meu în dosarele prietenilor lui - Radu Cosașu, Geo Bogza, Nina Cassian. Toți erau urmăriți și ascultați și fiecare dintre ei avea câte un dosar de urmărire informativă cu câte 7-8 volume. Reproducerile acestor ascultări sunt impresionante. Merită scrisă o întreagă carte despre efortul pe care Securitatea îl depunea pentru supravegherea celor care erau bănuiți de așa-numitele concepții dușmănoase. Încă și astăzi se încearcă păstrarea acestei mitologii că Securitatea a fost un aparat patriot care ne-a apărat de inamicul extern. Avem 27 de km de arhivă unde se găsesc poveștile a mii de oameni, cu zeci de mii de pagini. Exista o armată de securiști care asculta în timp real și exercita o supraveghere permanentă. Se nota până și ce urmau să cumpere de la piață. Apoi, existau zeci de informatori doar la tatăl meu la serviciu. Sau vedem cum vecinii de bloc dau mărturii despre când intra, când ieșea și cu cine vorbește. Cine spune că Securitatea a făcut și lucruri bune aduce un afront demnității poporului nostru. Securitatea a urmat cu religiozitate paranoia și teama lui Ceaușescu față de acțiunile orientate împotriva regimului cu impact public, precum scrisorile trimise Europei Libere sau încercările de a pune manifeste în spațiul public. Toate aceste lucruri apar în dosarul penal al tatălui meu.

Ce s-a întâmplat cu dosarul politic făcut de Securitate?

Dosarul penal a fost văzut în anii ’90 de Dan Voinea în arhiva Securității, a fost preluat apoi în arhiva SRI prin martie ’90 și de atunci a fost dat dispărut. Până în noiembrie anul trecut, eu am fost convins că a fost distrus. În timp, am făcut cereri peste cereri la SRI, la Parchetele Militare, pentru a avea acces la toate materialele - dosarul de urmărire informativă, jurnalul tatălui meu și dosarul penal. De fiecare dată, mi se dădea acces la dosarul penal făcut de Miliție, dar nu și la dosarul politic. Dan Voinea l-a văzut în ’90 și chiar i l-a arătat lui Petre Mihai Băcanu, care a și publicat o notă semnată de Iulian Vlad care validează mersul anchetei și câteva documente care nu apăreau nicăieri. Protestul din noiembrie i-a determinat în mod voluntar pe cei de la CNSAS să caute date suplimentare și așa au descoperit dosarul penal politic, transferat în arhivele instituției prin legea din 2006. Iar aici sunt dovezi clare că Pîrvulescu l-a anchetat în detenție pe Gheorghe Ursu. Apar niște adrese făcute de Direcția a 6-a Cercetări Penale a Securității semnate de Vasile Gheorghe, șeful direcției, dar concepute de Pîrvulescu Marin (apare ca PM), prin care se transmiteau date despre starea anchetei politice asupra lui Gheorghe Ursu. În 22 octombrie, deci în timpul detenției, este trimisă o notă către Securitatea Municipiului București care arată foarte clar că Pîrvulescu îl ancheta direct pe Gheorghe Ursu. Mai mult, apare o declarație a tatălui meu dată pe 24 octombrie în fața lui Pîrvulescu și contrasemnată de el și de către adjunctul său.

Ce s-a întâmplat cu dosarul de urmărire informativă?

Dosarul a fost văzut de Dan Voinea în ’90, când a și făcut câteva copii, acum complet ilizibile. Se pare că în vara lui ’90 a fost cerut de foștii colegi ai lui Pîrvulescu de la Direcția Cercetări Penale, absorbită atunci de SRI. Dosarul de urmărire informativă fusese microfilmat în 1987, când a fost închis chiar de Pîrvulescu și adjunctul său. Există semnătura lor. Apoi a fost trimis în arhivă. În ’90, după ce a trecut pe la colegii lui Pîrvulescu, la întoarcerea în arhivă nu mai existau cele 7 volume originale. Cu excepția primului volum, restul era maculatură adunată din dosarele de la Miliție. În 2000 am văzut cu ochii mei această falsificare grosieră, când mi s-a dat acces la dosar prin intermediul unei hotărâri CSAT. Ultimul volum conținea documente adăugate în anii ’92-’94, cu date despre ancheta făcută de Dan Voinea. Practic, era ceva paralel desfășurat de ei în scop de damage control, să vadă cum se pot apăra. Toate aceste elemente ar fi rămas îngropate, dar, din ianuarie, echipa doamnei Germina Nagâț de la CNSAS (vreau să menționez în mod special pe Ștefania Vasile) a făcut o treabă extraordinară. Practic, CNSAS a consultat filă cu filă dosarul microfilmat în 1987 cu cel de pe hârtie, care mi-a fost arătat în 2000, constatând că până și primul volum avea discrepanțe chiar de pe copertă. Pe cel microfilmat scria volumul I urmează volumul II T.O. Pe cel de pe hârtie dispăruse mențiunea de T.O., iar volumul doi era fals, nu există, pentru că nu a fost microfilmat. Și atunci, se ridică întrebarea unde sunt cele 5 volume de T.O.? Dacă dosarul nu mai există, oamenii trebuie trași la răspundere penală, pentru că au favorizat o crimă. Din punctul meu de vedere, este foarte clar că favorizarea unei crime împotriva umanității intră tot la imprescriptibilitate. Vorbim în cele din urmă de o falsificare grosieră, în care conținutul dosarului a fost substituit. Ancheta de la Parchet de astăzi urmează și această pistă. A fost audiat chiar și generalul Iulian Vlad, care confirmă faptul că dosarul trebuie să existe. Sigur, Iulian Vlad încearcă să se disculpe, să se distanțeze, spunând un lucru care mie mi se pare fals, cum că nu ar fi avut în subordine Direcția a 6-a Cercetări Penale și că aceasta ar fi raportat direct lui Gheorghe Postelnicu. Însă alți securiști spun astăzi că în perioada aceea făceau note de bilanț și de sinteză pentru șeful Securității Statului și pentru Cabinetele 1 și 2 prin care să îi informeze despre starea lui Gheorghe Ursu pentru că de el se interesau americanii. Se pare că a existat o furtună de note informative trimise de anchetatori către șeful Direcției a 6-a și către Iulian Vlad. Generalul Vlad încearcă acum să se disculpe, dar are semnătura pe niște documente care confirmă că urmărea situația lui Gheorghe Ursu și foarte probabil că a participat la ordinul care a sfârșit prin crimă. Să vedem dacă va putea fi pus sub acuzare pe baza acestor probe, dar mi se pare că ar fi necesar acest lucru. El poartă responsabilitatea tuturor crimelor din anii respectivi.

La ce vă așteptați de acum înainte? Care sunt următorii pași?

Dosarul este beton. Iar generalul Cosneanu mi-a spus că este foarte mulțumit de aceste noi mărturii pe care le-a obținut. Mărturii la care nimeni nu spera. Este foarte important că martorii au vorbit, cei din arestul Miliției, cei de la Securitate, totul coroborându-se cu mărturiile deja existente. Și am impresia că generalul Cosneanu s-a convins de criminalitatea Securității. De fapt, a stat de vorbă și cu alți disidenți care au fost anchetați și bătuți de Securitate. Spre exemplu, Radu Filipescu, care a fost bătut sălbatic în 1987 tot la Direcția a 6-a Cercetări Penale, sau Gabriel Andreescu, supus și el unor torturi fizice și psihice, sau Petre Mihai Băcanu, care a fost torturat chiar de Pîrvulescu. Se pare că Pîrvulescu era unul dintre cei mai duri anchetatori ai Direcției a 6-a, transformată în instrumentul cel mai dur de opresiune și insuflare a fricii folosit de către regim. Pîrvulescu era chemat să aplice loviturile cele mai dure. Băcanu are de atunci un deget complet mutilat, pentru că Pîrvulescu i l-a prins în ușă. Speranța mea este că Parchetele Militare vor face un rechizitoriu serios, onest, bazat pe fapte, care să reflecte încadrarea clară a crimelor împotriva umanității - tortură și omor - și că îl vor trimite în instanță. Desigur, în instanță va începe altă bătălie, fiindcă, din nefericire, dosarul s-ar putea să ajungă tot la Tribunalul Militar Teritorial București, unde sunt judecători ai Securității, oameni care până acum au făcut jocul securiștilor pe față. Important este să se judece, să se vadă încadrarea. Avem și opțiunea apelului și mergem mai departe, dacă este nevoie. Până la urmă, poate va ajunge la un judecător cu conștiință, care va face dreptate.