Mașina timpului: poftiți în vagoane!

Paul Tutungiu | 24.11.2015

Pe aceeași temă

Întâlnirea dintre Knut Rössler (dedicat exclusiv jazzului până la această colaborare) și Johannes Vogt (în largul său într-un concept derivat din cultura Evului Mediu târziu) reflectă toate aceste arheologii muzicale, influențe și rădăcini într-un mod armonios.

 

Când pe scenă urcă două personalități mu­zicale puternice, din medii complet diferite, unul jazzman dedicat, rodat încă din anii ’60 în cluburi, trupe și jam sessions, altul clasicist convins, chiar profund specializat în muzică veche, ale căror instrumente, saxofon și lău­tă, par a nu avea mai nimic să-și grăiască, te aștepți la un spectacol interesant, nebănuind mai mult. În niciun caz la repatentarea unei extraordinare Mașini a Timpului, radicalmente alta decât cea a lui Wells, în care atât artiștii, dar și publicul lor să sară cu doar emoția mo­mentului, nu cu teamă, ci chiar cu bucurie de necunoscut. Pentru că asta e provocarea aces­tui proiect, să reînvie, să reinterpreteze, să reinventeze și să recalibreze o muzică nici renascentistă, dar nici barocă, ci undeva „în­tre“, în tonuri și cu tușe contemporane, de sorginte jazzală, dar cu o cuprindere mai complexă și mai sensibilă, tributară atât con­cep­tului inițial, cât și pretențiilor acestor per­fecționiști germani. La mijloc de secol XVII, de unde își trag originea multe dintre temele muzicale prelucrate, partiturile sunt uneori nu întru totul riguroase, limbajul muzical lasă loc de o creativitate proprie interpretului, fapt speculat extraordinar de „modernistul“ Knut Rössler (n. 1945), mânuind saxofonul, și de cla­­sicistul Johannes Vogt (n. 1953), purtând lăuta, muzicieni desăvârșiți ce au imprimat în această inspirată formulă nu mai puțin de cinci albume, pe fiecare dintre acestea fiind remarcată prezența unor invitați care să adu­că un plus de culoare ritmică și, uneori, vo­cală, în chiar spiritul epocilor derulate pe mo­nitorul călătoriei temporale.

 

Întâlnirea dintre Knut Rössler (dedicat ex­clu­siv jazzului până la această colaborare) și Jo­hannes Vogt (în largul său într-un concept de­rivat din cultura Evului Mediu târziu) a tre­zit în cel dintâi un mare interes pentru tot ce înseamnă muzică veche și tradiție muzicală europeană, iar rezultatul, adică sunetul și at­mos­fera pe care le propun cei doi, reflectă toa­te aceste arheologii muzicale, influențe și ră­dăcini într-un mod armonios.

 

Pentru că trebuia să poarte un nume, an­sam­blul s-a intitulat, cum altfel!, Between The Times și întru slujba și gloria sa nu au stat singuri cei doi nucleici interpreți, căci pe par­cursul desfășurării iscoditorului și resus­ci­tan­tului proiect li s-au alăturat tobari și basiști (unul însuși Vitous, da, chiar Miroslav), pre­cum și doamne și domnițe ce cu voci stilate și școlite au dus lucrurile la înălțimea so­pra­niană la care îi șade bine acestei muzici alese. În concertul de la București, vedeta vocală a ansamblului va fi Constanze Backes, o spe­cia­listă a rolurilor acelei epoci de tranziție, pe ca­re o întâlnim atât în festivaluri specializate în muzică veche, dar și în jazzul vocal.

 

Ne aflăm deci înaintea unei provocări nu doar în sunet, ci și în spirit, vremurile invocate, apu­se și prezente urmând să se războiască spre deliciul publicului, coagulându-se într-o manieră când meditativă, când alertă, într-un buchet de contraste ale lumilor muzicale, într-o dispută fără învingător între arta com­poziției și meșteșugul improvizației, un jazz al renașterii, o renaștere a jazzului.

 

Concertul trioului Between The Times are loc miercuri, 25 noiembrie, de la ora 19:00, în sa­la Elvira Popescu a Institutului Francez din Bu­curești.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22