De același autor
Ideea de a reconstitui trecutul recent al României în forme jurnalistice trebuie încurajată.
În discuțiile cu studenții de la Jurnalistică, referințele la istoria postdecembristă - Piața Universității, mineriadele, conflictul interetnic de la Tg. Mureș, Alianța Civică, Proclamația de la Timișoara, primele guverne etc. - produc adesea tăceri adânci. Numele unor protagoniști ai evenimentelor de cotitură de după 1989 nu le mai spun nimic tinerilor zoriți să descifreze viitorul cețos. Manualele schilodite de obligațiile clientelare ale ministerelor nu le-au fost de mare folos în liceu, iar deteriorarea vizibilă a sistemului educațional stimulează ignoranța. La capătul studiilor așteaptă, fără condiționări riguroase, o diplomă pentru fiecare. Iar pentru privilegiații politici, stă bonus un doctorat prêt-à-porter. Ideea de a reconstitui trecutul recent al României în forme jurnalistice trebuie încurajată. Filme documentare, interviuri, portrete sau dezbateri la televiziune s-au mai văzut, mai ales în preajma unor aniversări sau comemorări. Nu este însă suficientă bifarea superficială a evenimentului, fiindcă există riscul ca istoria să fie rescrisă, voluntar sau involuntar. Google search nu acoperă totul. Jurnaliștii au obligația de a se informa și de a utiliza infomația corect, în conformitate cu adevărul factual. Fiindcă amputarea istoriei, transformarea ei într-un pretext pentru jocurile prezentului, produce întotdeauna efecte toxice.
Cazul prezentatoarei emisiunii România 24 de la Digi 24, care l-a întrebat pe Marian Munteanu dacă a fost prezent în Piața Universității, a fost nu atât o gafă, cât o mostră de ignoranță, amplificată de lipsa documentării. Situația jenantă s-a diluat prin răspunsul ironic al protagonistului, „ei, treceam și eu pe acolo...“. S-a decis atunci o măsură de sancționare prin scoaterea temporară de pe post a jurnalistei. OK. Dar se poate greși mai mult de atât. Deși filler-ele difuzate pe Digi 24 sub genericul 1990. Anul zero sunt, de regulă, interesante și bogate în informație, ediția intitulată Cum s-a format Alianța Civică, cea mai mare organizație neguvernamentală din România, dă o palmă adevărului prin dozajul eronat al narațiunii de televiziune. Repovestite din perspectiva prezentului, prin montajul unor declarații și interviuri, constituirea și rolul Alianței Civice sunt distorsionate printr-o omisiune peste care nu se poate trece: inițiatoarea și sufletul Alianței Civice a fost poeta Ana Blandiana. Ea apare într-o secvență de câteva secunde, ca un personaj care „trecea și el pe acolo“. În plus, declarația poetei este forfecată până la a deveni fără înțeles. Se spune „A fost emoţionant pentru că s-a huiduit şi huiduielile erau atât de amplificate sonor, dar ne-am hotărât să vorbim, după care au izbucnit nişte urale, tehnic au vrut să ne intimideze şi când am ieşit, ne îmbrăţişau, ne intimidau şi ne spuneau «pentru prima oară Poliţia i-a apărat pe ei, nu pe noi»“. Atât de puțin și irelevant de la cel mai important martor al constituirii, în 15 noiembrie 1990, a unicei inițiative civice românești (de atunci și până azi), care a angrenat zeci de mii de oameni în jurul unor idealuri. Este greu de crezut că jurnaliștii canalului de știri nu știu cine este Ana Blandiana și ce rol a avut în zbuciumata naștere a democrației românești. Să fie superficialitate, să fie o proastă înțelegere a ierarhiei vocilor, necesară pentru a restitui evenimentele în adevărul lor? În plus, personalităților care au modelat istoria, fără compromisuri, cu generozitate și viziune, presa responsabilă e chemată să le acorde întreg respectul public cuvenit. Fiindcă o mână de oameni iluminați de o misiune au cutezat atunci să se opună puterii ostile care conserva comunismul „cu față umană“, fiecare devenind un actor care „și-a petrecut clipele, orele, săptămânile și anii luându-și rolul atât de în serios încât, pe nesimțite, acesta i-a confiscat zilele, nopțile, duminicile și concediile, cu viață cu tot. O viață pentru alții, care, treptat... l-a despărțit de rude și de prieteni, l-a claustrat în acțiune“, cum spune Romulus Rusan în volumul despre Alianța Civică după 25 de ani. Acesta e adevărul care trebuie rostit.
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2019/07/Ursula von der Leyen.jpg)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2025/01/Trump.jfif)
Comentarii 7
Gheorghe Popescu - 11-30-2015
Doamna Armanca, poate n-ar strica sa explicati neavizatilor ce inseamna sa reconstruiesti o istorie in presa (Nu de alta, dar s-au mai vazut cazuri de mistificare a unor evenimente in presa actuala). Atit despre subiectul articolului, dar am o intrebare: Cind scrieti si ceva despre citeva subiecte de abecedar pentru jurnalistica romaneasca: Bunul Simt si Cunoasterea Limbii Romane (Un alt mare subiect ar fi Rolul Jurnalistului in societate: oglinda a societatii sau guru). Dumneavoastra personal sinteti un model pentru toate aceste subiecte, dar poti numara pe degete asemenea cazuri. Si nu e vorba doar de stilcirea cuvintelor, mai e vorba si de limbajul de mahala, de gang, folosite de multi oameni media (un exemplu care imi vine acum in minte e CTP, care se considera mai presus de un presedinte de stat si care da sentinte discretionar, ca Sfintul Petru. Doar un exemplu). Sint plecat din tara de foarte multa vreme, dar urmaresc presa romana si va pot spune sincer ca, comparat cu propagandistii din fosta presa comunista, actualii jurnalisti sint niste agramati, selectati parca de pe linga comuna Glina (scuze locuitorilor din comuna respectiva, asociatia trebuie facuta mai de graba gropii de gunoi). Ca sa revin la subiect, consider ca scoala jurnalistica romana ar trebui sa inceapa cu abecedarul , nu cu istoria. Incercati sa formati mai intii niste vorbitori de limba romana, invatati-I sa vorbeasca colocvial, nu ca pe maidan. Istoria poate veni din clasa a cincea. Cel putin asa era structurata scoala pe vremea mea si cred ca a facut treaba buna. Sincer sa fiu, cind vad noul stil gazetaresc din tara , ma iau fiorii. Cum puteti avea pretentii la cetatenii obisnuiti, cind asta vad si citesc in gazete! Va cer dumneavoastra asta pentru ca va vad interesata de impactul presei si va consider un exemplu de urmat. Nimic altceva. N-am vrut sa fie un afront personal. Continui sa cred ca gazetaria trebuie facuta pentru cetateni, pentru societate si nu oricine poate fac e asa ceva.
RăspundeMIHAI 2 - 11-28-2015
Spuneti asa - amputarea istoriei, transformarea ei intr-un pretext pentru jocurile prezentului, produce intotdeauna efecte toxice. Sa nu absolutizam. Uneori faptele insele sunt TOXICE. De exemplu imprejurarea ca la data intrarii ROMANIEI in NATO Primministru era coruptul Nastase polueaza nemeritat optiunea euro-atlantica lasand sa pluteasca suspiciunea ca aderarea ar fi putut fi o operatiune mafiota. Tot atunci Presedinte al Romaniei era ION ILIESCU - ce ghinion ! Alta - la data intrarii Romaniei in UE Premier era Tariceanu. Sigur CORECT in UE ne-au dus Basescu si Macovei - desi peste un an doi va trebui sa spunem ca ne-a dus doar Macovei. Pentru a-I motiva pe tinerii de azi sa inteleaga ca Nastase, Iliescu si Tariceanu au fost oamenii Rusiei este musai sa-i decuplam de la faptele reale mentionate mai sus care trebuie taiae cu bisturiul si extrase din cartea de istorie.
RăspundeMircea Ordean - 11-26-2015
Dl Corneliu este elegant cu observația asupra buzei mușcate. Eu aș putea traduce mai multe de acolo. Andreea. Ne aflăm oameni mari. Cînd apelăm la formula „mizerii”, șed altele la mijloc. Dacă vrei, le pot expune.
RăspundeMircea Ordean - 11-26-2015
ÎN VIAȚĂ, răzbești mai ușor cu toroipanul ideii fixe (și chetroase), decît cu finețurile. . Aveam de cîteva zile un post pe țeavă, însă un material din revista „22” îi grăbește ieșire de șapte luni... . PRIVEAM spre doi corifei ai deceniului 90. Ana Blandiana și Nicolae Manolescu. . Prima, o ține cu pretebâții că a procedat corect, ar ăilalți ba. Ultimii, fiind cei de-au plecat la Partidul Alanței Civice. Umană fiind, dna Blandiana plasează aici și 'balonul' aferent. . În paralel, dl Manolescu a știut să renunțe cînd a fost cazul, văzîndu-și de altele prin existență, inclusiv de amor și de crescut un copil. . Ce pendant, doamna Blandiana păși în domeniu unde torpilele-s descurajate, acela al interesului național. Sighet fiind așa ceva. Și unde poți captura adevărul, ca (e pleonasm?) numai al tău. . Dl Manolescu nu a lăsat epigoni. Mai degrabă a pățit precum sămînța biblică. A dat rod și a murit. Spiritul doamnei Blandiana e viu. Și continuat de revista 22. De pildă, de doamna Brândușa Armanca. .
RăspundeMircea Ordean - 11-26-2015
Cineva e mai răutăcios ca mine, în acest articol.
RăspundeAndreea Pora - 11-26-2015
Dle Corneliu C, te anunt ca incepind de astazi nu se va mai obosi nimeni nici macar sa-ti stearga mizeriile pe care le postezi. Iti va fi interzis accesul pe site-ul revistei 22. Te sfatuiesc sa te reorientezi spre publicatii care se potrivesc mult mai bine profilului tau. Te mai sfatuiesc sa nu incerci sa-ti schimbi mailul, ap-ul sau numele, caci nu va tine.
RăspundeCorneliu C - 11-26-2015
Doamna Brandusa, in splendida poza in care puteti fi admirata, decelez faptul ca va semi-muscati o buza de jos. Daca in legatura cu amputarea istoriei recente din presa nu mai putem pentru ca sa facem nimic, in cazul buzei dvoastra de jos inca nu este totul pierdut. Rog deci prudenta.
Răspunde