Cazul Colectiv: o interpretare din perspectiva relaţiei stat-biserică

Va reuşi BOR, dar şi celelalte culte să profite de acest val antisecular la nivelul unei categorii de persoane cărora cu greu i se poate adresa un mesaj convingător şi totodată în acord deplin cu normele canonice? Este un pariu dificil, însă, odată înţelese premisele, este mult mai uşor a formula un plan de acţiune.

Cazul Colectiv a fost o nouă ocazie pentru a lansa în spaţiul public o campanie îm­potriva BOR. Precedenta ocazie a fost pri­le­juită de decizia Curţii Constituţionale nr. 669/2014 care modifica statutul dis­ci­plinei religie în şcolile publice. Pattern-ul mediatic a fost acelaşi: s-a pornit de la un caz specific pentru a se discuta despre re­laţia stat-biserică în general, deşi acel caz se referea la circumstanţe, şi nu la un în­treg sistem. De fapt, nu a existat o dis­cu­ţie, ci poziţii extrem de diverse au fost ve­hiculate de către protestatari, de la res­pin­gerea totală a religiei la invocarea religiei pentru amintirea victimelor. Presa nu a con­siderat acest episod drept un bun pre­text pentru a discuta din punct de vedere profesionist această relaţie, ci s-a preferat a se accentua derizoriul în care întreaga dis­cuţie publică a fost purtată. Experţii nu au fost chemaţi să explice cum s-a po­zi­ţionat biserica, cum ar trebui să se po­zi­ţioneze ori care este semnificaţia teologică a accidentului.

Incă din primele ore ale tragediei, nu s-a comentat nimic despre prezenţa la faţa locului a preotului ISU din Dea­lul Spirii, Vasile Bârleanu, decorat ul­terior cu Crucea Patriarhală, un pre­ot care a acordat asistenţă nu numai spi­rituală, dar şi imediată victimelor. Raed Arafat şi Gabriel Oprea trebuiau să fie în prim-plan atunci când şi-au făcut apa­riţia, nu cei care s-au ocupat efectiv cu salvarea de vieţi omeneşti.

Slujbă de pomenire a victimelor incendiului din Colectiv susţinută de preoţi ortodocşi chiar în faţa imobilului în care se afla clubul respectiv.

A urmat apoi episodul în care Patriarhul Daniel şi purtătorul de cuvânt al Pa­triar­hiei, părintele Stoica, au explicat absenţa Bisericii Ortodoxe exclusiv din perspectivă teologică. Într-adevăr, nu poţi cere unei biserici să organizeze slujbe religioase în ori­ce loc, în afara lăcaşelor de cult. Bise­ri­ca înseamnă nu ierarhia, ci comuniunea ce­lor prezenţi la slujbă, or, o astfel de co­muniune nu se poate realiza decât într-un cadru organizat, prestabilit. Desigur, ni­mic nu împiedică biserica să organizeze slujbe în afara lăcaşelor de cult, însă doar pe baza unor solicitări în acest sens. Răs­punsul exclusiv teologic a iritat. Ar fi fost poate indicat ca Patriarhul Daniel, în ca­li­ta­te de persoană privată, să se reculeagă la locul tragediei, mai ales că de ne­nu­mă­ra­te ori tinerii s-au rugat împreună în acest loc. Gestul arhiepiscopului romano-ca­to­lic Robu de a veni la Colectiv pentru a se autoînvinui a fost mai degrabă retoric: de ce nu a existat această atitudine a ace­leiaşi persoane şi în decembrie 1989?

Puţini dintre cei care au comentat poziţia BOR faţă de cazul Colectiv ştiu că, în duminica de după petrecerea tragediei, în multe biserici ortodoxe s-a vorbit despre semnificaţia teologică a acestei tragedii şi mai ales despre jertfa creştinilor pentru semenii lor, cu referire la soarta dramatică a celor care au preferat să salveze vieţi chiar cu preţul vieţii lor. Nu a existat vreo „directivă“ a Patriarhiei. A fost vorba de un sentiment mai larg, împărtăşit deo­po­trivă de clerici şi laici.

Ceea ce a determinat schimbarea atitudinii oficiale a BOR a fost scrisoarea de condoleanţe adre­sa­tă de Papa Francisc. Această le­gătură de cauzalitate nu a fost se­sizată în general, televiziunile fiind pre­ocupate mai degrabă să descrie ne­mul­ţu­mirea unor protestatari la adresa bisericii. Cum competiţia simbolică inter­con­fe­sio­nală fusese declanşată, gesturile nu au în­târziat să apară: slujba pentru familia ce­lor cinci copii rămaşi fără mamă, slujba din dealul Patriarhiei de vineri seara, me­sajul Patriarhului, slujbele din a doua du­minică de după producerea tragediei. Pe măsură ce biserica s-a întrecut în a arăta compasiune, manifestanţii au dorit să ara­te şi mai multă compasiune, prin ru­găciuni colective la locul producerii tra­ge­diei. A existat, aşadar, şi o competiţie in­ternă în cadrul bisericii, între clerici şi la­ici, pentru a demonstra cine este mai aproape de Dumnezeu. Această competiţie simbolică, la fel ca şi cea dintâi, nu a fost observată de pretinşii comentatori ai si­tuaţiei din punct de vedere religios. A fost mult mai facil să se arate că manifestanţii doresc să meargă la Patriarhie decât să se meargă la Patriarhie pentru a-i intervieva pe miile de credincioşi adunaţi să se roage pentru iertarea păcatelor celor decedaţi şi pentru unitatea bisericii. Majoritatea tă­cu­tă a devenit, fără temei, majoritatea ab­sentă în percepţia publică.

Unii manifestanţi au scandat „vrem spi­ta­le, nu catedrale“. Sloganul nu a fost nou, ci împrumutat din recuzita Asociaţiei Se­cu­lar-Umaniste din România (ASUR). Mem­brii ASUR au scandat acest slogan, con­taminând şi alţi manifestanţi care nu ştiau exact dacă sloganul se referă la o realitate sau la o ficţiune.

Câteva cifre sunt relevante, dar, în mod evi­dent, ele nu erau cu­noscute pro­tes­ta­ta­rilor: în Ro­mânia există un spital la 43.000 de locuitori, în SUA la 56.000, iar în Suedia la 106.000 de locuitori. Cât des­pre biserici, în România există un spi­tal la 40 de biserici, în Suedia la 41 de bi­serici, iar în SUA la 62 de biserici. Aceste ci­fre arată că, de fapt, raportarea biserică-spi­tal este una cu totul arbitrară. De ce nu s-a folosit în spaţiul public o altă com­pa­ra­ţie, poate mai relevantă: în România exis­tă în total 425 de spitale la 1.243 de cluburi?

Se alocă în România mai mulţi bani pen­tru sănătate sau pentru religie? Iată ce ne spun cifrele bugetare referitoare la să­nă­tate (cifrele sunt în miliarde lei):

Prin comparaţie, bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte a fost în aceeaşi pe­ri­oadă (mii lei):

Pentru a avea o imagine şi mai exactă, din bugetul Secretariatului de Stat pentru Cul­te pe anul 2013, 72,79% a fost alocat pentru salarizarea personalului cle­rical şi doar 25,95% pentru repararea şi cons­trui­rea de lăcaşuri de cult. Într-un an, apro­ximativ 88.000 mii lei reprezintă bu­getul total alocat tuturor cultelor re­li^­gi­oase din România pentru construirea şi re­pararea lăcaşelor de cult. Ponderea bu­getului SSC în PIB al României a fost pen­tru anul 2013 de 0,167% (Secretariatul de Stat pentru Culte, Statul şi cultele re­li­gi­oase, Litera, Bucureşti, 2014, pp. 55-56).

S-ar mai fi scandat în stradă sloganul „vrem spitale, nu catedrale“ dacă aceste cifre ar fi fost cunoscute?

A fost vorba doar de erori de comunicare din partea BOR în intervalul de timp ime­diat următor tragediei din Colectiv? Apa­rent, s-ar spune că biserica a in­ter­pretat doar în această cheie evenimentele: adu­cerea unui nou purtător de cuvânt în per­soana lui Vasile Bănescu, o persoană care a dovedit excelente abilităţi de co­mu­nicare în slujba presei scrise şi au­dio­vizuale a Patriarhiei, se înscrie în răs­punsul BOR la provocările cu care a fost confruntată. Biserica a înţeles însă şi că nu este vorba doar de comunicare, ci de un mesaj mai profund: religiozitatea care s-a manifestat cu această ocazie poate fi canalizată instituţional, şi nu negată în numele canoanelor.

Demonstraţiile ocazionate de tragedia din Colectiv scot la suprafaţă o faţetă mai puţin cunoscută a României: o po­pu­laţie tânără, care nu a cunoscut deloc perioada comunistă şi care ma­nifestă un grad intens de religiozitate, dar nu neapărat de participare la viaţa bi­sericii - fenomenul cunoscut în literatura de specialitate sub titlul de believing without belonging. Va reuşi BOR, dar şi celelalte culte să profite de acest val antisecular la nivelul unei categorii de persoane cărora cu greu i se poate adresa un mesaj convingător şi totodată în acord deplin cu normele canonice? Este un pariu dificil, însă, odată înţelese pre­mi­sele, este mult mai uşor a formula un plan de acţiune.